Litoral TV Filiala județeană a Alianței Creștin Liberale, gata de luptă

Situația aeroportului de la Mihail Kogălniceanu, criza economică și lipsa de interes asupra patrimoniului românesc au fost câteva dintre subiectele la care au facut referire liderii locali ai Alianței Creștin Liberale filiala Constanța. Cu toate aceste probleme nerezolvate, Alianța se pregătește cu pași repezi de campanie. 
Christian Gigi Chiru, Gheorghe Dragomir şi Dănuţ Culeţu s-au prezentat astăzi pentru prima dată în această formulă. Sau mai pe scurt Alianța Creștin Liberală Constanța. Dragomir și-a exprimat nemulțumirea cu privire la reabilitarea și punerea în valoare a Cetății Histria. Acesta a spus că de mai bine de un secol nimeni nu a mai făcut nimic pentru finanțarea acestui monument istoric.   

„Aniversăm 100 de ani de la descoperirea Histriei. Este cel mai dezastruos an, din punct de vedere financiar, pentru acest sit arheologic de mare importanță”, a declarat Gheorghe Dragomir, co-președinte ACL Constanța.
De cealaltă parte, Gigi Chiru este indignat de modul în care este ocolit aeroportul Mihail Kogălniceanu, în detrimentul aerodromului de la Tuzla. În circumstanțele în care, aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, trece printr-o serioasă criză financiară, privind întreținerea, dezvoltare și exploatarea sa.

„Uitându-mă pe acest subiect am constatat nenumărate încălcări ale legii și ale legislației europene și asta numai din dorința de a transforma aeroportul Tuzla într-un operator internațional de transport aerian”, a afirmat  Christian Gigi Chiru, co-președinte ACL Constanța.

Una peste alta, alegerile prezidențiale se aproprie. Așa că, Dragomir a ținut să mai menționeze odată care este situația de la PNL. Este bine cunoscut faptul, că PNL-ul, cel puțin la nivelul județului Constanța, își îndreaptă atenția spre Klaus Iohannis, un „om de temut, care inspiră frică”, conform spuselor lui Dragomir.

La finalul ședinței, întrebat dacă mai este supărat pe Emil Boc, Gigi Chiru, a răspuns scurt și răspicat.

„Nu putem să tolerăm un sabotaj din interiorul partidului, chiar dacă este exercitat de fostul președinte al partidului și fostul prim-ministru al României”, a conchis Christian Gigi Chiru, co-președinte ACL Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BEJ Constanţa cere înlăturarea de urgenţă a tuturor afişelor denigratoare la adresa ACL

13 Nov 2014 2170

ACL Constanţa solicită convocarea de urgenţă a celor două Camere ale Parlamentului

13 Nov 2014 1945

BEJ Constanţa solicită Alianţei PSD-UNPR-PC să înceteze difuzarea pliantelor defăimătoare la adresa lui Klaus Iohannis

23 Oct 2014 1918

ACL Constanța a strâns 75.000 de semnături pentru susținerea lui Klaus Iohannis

19 Sep 2014 2164

Tinerii naţional-liberali şi cei democrat-liberali, sub aceeaşi egidă Concluziile primei Şcoli Politice a ACL, de la Eforie

17 Sep 2014 3818

Întrunire a liderilor ACL Mihai Răzvan Ungureanu - „De ce nu îl votează Constanța pe Ponta? Pentru că Ponta egal Mazăre!“ (galerie foto)

14 Sep 2014 3910

Gheorghe Dragomir, preşedinte PNL Constanţa „Până în prezent, am reuşit să centralizăm 25.000 de semnături pentru susţinerea candidatului ACL”

08 Sep 2014 2011

PNL Constanţa vrea moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Află motivul!

01 Sep 2014 1775

Pentru prima dată în public, de când „s-au luat cu acte“ Alianţa Creştin-Liberală Constanţa, momentul întâiului bilanţ

23 Aug 2014 2681

Vor participa Gigi Chiru şi Gheorghe Dragomir Prima conferinţă a Alianţei Creştin Liberale la Constanţa

21 Aug 2014 2200