Litoral TV

Litoral Tv Anchetă în desfășurare la fostul restaurant Beirut

La aproape două luni de la izbucnirea incendiului ce a avut loc la restaurantul Beirut şi care a curmat vieţile a trei tinere dansatoare, ancheta este încă în desfăşurare. Până în prezent oamenii legii nu au făcut public motivul izbucnirii incendiului. Era trecut de ora 22, când, pe 5 aprilie 2014 , un apel la 112 anunţa că restaurantul constănţean Beirut a fost cuprins de flăcări , însă nimeni nu îşi imagina că focul se vor răspândi cu repeziciune şi va curma vieţi. În câteva minute, întreg bulevardul Tomis se transforma într-o scenă de coşmar . În întunericul nopţii se vedeau doar flăcări şi norii negrii de fum gros făcea ca aerul să fie greu de respirat, iar în faţa localului se auzeau numai ţipete de disperare. La faţa locului au ajuns rapid pompierii însă flăcările puternice au cuprins totodată un cazino şi un pub în care avea loc un concert rock. Toate persoanele aflate în localurile vecine au reuşit în acea seară să se salveze din ghearele morţii, însă nu acelaşi noroc l-au avut şi cei din restaurant. Trei tinere, dintre care două dansatoare şi o solistă, care reprezentau mândria localului, au rămas blocate în incinta clădirii şi au decedat, iar o altă persoană a suferit arsuri grave. Trei familii îndurerate aşteaptă răspunsuri la întrebări, dar acestea întârzie să apară.Dezastrul a scos la iveală o serie întreagă de nereguli pe care oamenii legii încă le cercetează. Până în prezent nu a fost comunicată public nici cauza incendiului.“Ancheta este în curs de desfăşurare şi este condusă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca la finalizarea cercetărilor să primiţi un răspuns conform prevederilor legale”, ne-a declarat Daian Hagi, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.Nicoleta Vasiliţeanu, Mihaela Tucă şi Nicoleta Cengher au rămas în amintirea tuturor ca adevărate artiste care îşi practicau meseriile cu mare dragoste. La locul tragediei, a fost aranjat un altar în amintirea tinerelor, iar constănţenii aprind periodic lumânări şi depun flori în semn respect pentru cele trei fete.Este ceva care te înfiorează. Nimeni nu se gândea la treaba asta. Îmi pare rău că au fost fete tinere, frumoase, ne-a spus un cetăţean, care tocmai aprinsese o candelă la altarul din faţa locului tragediei.În prezent restaurantul Beirut, cazinoul şi pub-ul nu sunt funcţionale, au rămas doar în amintirile clienţilor.

Sursa text: gazeta de navodari

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un afacerist din Constanţa, menţinut sub control judiciar

14 Jul 2017 1380

Trei ani de la distrugerea restaurantului Beirut Decizie importantă luată de judecătoarea Mara Isabella Iacob (galerie foto)

05 Apr 2017 1235

Surse Dosarul „Micul Regat“ va fi judecat de Mara Isabella Iacob. Magistratul judecă şi dosarul Beirut

14 Nov 2016 1187

„Băi, murim aici!“ Se cere audierea unui martor foarte important în dosarul Beirut. Ce a spus în timpul urmăririi penale

26 May 2016 1638

Trei inculpaţi, audiaţi în dosarul restaurantului Beirut (galerie foto)

29 Apr 2016 1110

George Karam, patronul fostului restaurant Beirut, rămâne sub control judiciar

16 Mar 2016 1163

Veste tristă pentru George Karam, patronul fostului restaurant Beirut din Constanţa

15 Mar 2016 1963

Dosarul Beirut a fost amânat pentru data de 17 martie. Pe fir au intrat si procurorii militari

25 Feb 2016 1049

Un nou termen în dosarul Beirut, la Judecătoria Constanţa

25 Feb 2016 943

Verdict crucial al Tribunalului Constanţa în dosarul restaurantului Beirut

15 Dec 2015 1112

20 de luni de la tragedia din Beirut. Constănţenii ies în stradă

04 Dec 2015 797

„Lucrat“ de Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa Poliţistul Cicerone Dincă, denunţat de George Karam, condamnat (rechizitoriu)

12 Nov 2015 1163

Masă de protocol pentru „oameni grei“ Ce a scris Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa, când l-a trimis în judecată pe Cicerone Dincă (document)

05 Aug 2015 2219

Surse Dosarul fetelor moarte în restaurantul Beirut din Constanţa, gata pentru judecată (galerie foto)

13 Jul 2015 1061

Acum şapte luni, trei tinere au ars de vii Magistraţii au decis - societatea care deţine Restaurantul Beirut, bună de plată (galerie foto)

04 Nov 2014 1244

Trei tinere moarte George Karam, patronul Restaurantului Beirut, trage cortina peste afacerile de la Constanţa?

22 Aug 2014 2231

Focul ar fi fost pus intenţionat Anchetatorii cercetează o nouă ipoteză în cazul incendiului de la Beirut

17 Jul 2014 1209

Acum trei luni, trei tinere dansatoare au ars de vii Societatea care deţine restaurantul Beirut, la judecată cu ITM Constanţa

10 Jul 2014 1738

A primit vizita procurorilor Parchetului General Restaurantul Beirut din Constanţa a fost redeschis (galerie foto)

05 Jul 2014 1345

Parchetul General al României, anchetă de amploare la restaurantul Beirut din Constanţa (galerie foto)

04 Jul 2014 1628

Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, dus la audieri

06 Jun 2014 1083

Flagrant Au vrut să facă bani ilegal din restaurantul Beirut din Constanţa

26 May 2014 1024

Locul unde au murit trei fetePrinşi în flagrant în timp ce furau din restaurantul Beirut din Constanţa

25 May 2014 922

Incendiul de la restaurantul Beirut, din Constanţa, încă mai face victime

14 May 2014 2096

Apocalipsa din Constanţa europeană Ce a găsit un fotograf de ocazie vizavi de restaurantul Beirut (galerie foto)

21 Apr 2014 3110

Trei fete au muritDouă săptămâni de la incendiul care a distrus restaurantul Beirut din Constanța

19 Apr 2014 1486

Mihai Tararache, deputat de Constanţa - „Impotenţa autorităţilor curmă vieţi!“ Politicianul constănţean, după tragicul eveniment de la restaurantul Beirut

16 Apr 2014 2296

Deputatul de Constanţa Mihai Tararache „Impotenţa autorităţilor curmă vieţi!“

15 Apr 2014 1797

În amintirea tinerelor decedateAltar în fața restaurantului Beirut din Constanța

14 Apr 2014 1936

Ce au găsit anchetatorii Ei speră să dezlege misterele incendiului de la restaurantul Beirut, din Constanţa

13 Apr 2014 1650

Pacientul internat la Spitalul Judeţean în urma incendiului de la restaurantul Beirut din Constanţa, externat

11 Apr 2014 1844

Litoral Tv Ancheta de la restaurantul libanez a scos la iveală sute de nereguli

09 Apr 2014 1770

E semn divin! Nu a vrut să plece! Dricul în care se afla dansatoarea Mihaela Tucă s-a stricat în drum spre cimitir

09 Apr 2014 3566

Incendiul de la restaurantul Beirut din Constanţa ar fi fost provocat de o mână criminală

09 Apr 2014 2042

Dosarul incendiului de la restaurantul Beirut din Constanţa a fost preluat de PÎCCJ S-a dispus începerea urmării penale pentru ucidere din culpă

09 Apr 2014 1764

Tânăra rănită în incendiul de la Restaurantul „Beirut” din Constanța a fost operată

08 Apr 2014 2023

Urmările tragediei de la restaurantul Beirut din Constanţa Familiile îndoliate acuză ISU Dobrogea că nu s-a acţionat prompt (galerie foto)

08 Apr 2014 5104

Patronul restaurantului Beirut, George Karam „Am făcut tot posibilul pentru salvarea lor. Au fost ca fiicele mele“

07 Apr 2014 2349

Mama Nicoletei Cengher Patronul restaurantului Beirut din Constanţa ar fi uitat de fete

07 Apr 2014 3323

ISU DobrogeaRestaurantul Beirut din Constanţa a fost verificat ultima oară în 2010

07 Apr 2014 1192

Trei fete au muritRestaurantul Beirut din Constanţa nu avea avizul de securitate la incendiu

07 Apr 2014 2016

Trei dansatoare, arse de vii Tragedia de la restaurantul Beirut, fără precedent în istoria Constanţei (galerie foto + video)

07 Apr 2014 8761

Ce au căutat mascaţii la restaurantul Beirut înainte de incendiu

06 Apr 2014 2757

Ce spune ISU Dobrogea despre incendiul care a distrus restaurantul Beirut din Constanţa

06 Apr 2014 1818

Restaurantul Beirut din Constanţa, foc şi pară, lacrimi şi ruine

06 Apr 2014 3792

„Nu era în planificare”ISU Dobrogea nu a verificat anul acesta restaurantul Beirut din Constanţa

06 Apr 2014 1766

Directorul medical al Spitalului Judeţean, despre victimele incendiului produs la restaurantul Beirut din Constanța

06 Apr 2014 1922

După ce trei oameni au murit, directorul unei instituţii constănţene închide telefonul presei Dayan Fetislam de la Direcţia Regională în Construcţii nu vrea să vorbească despre clădirea restaurantului Beirut

06 Apr 2014 2197

Ce spune Ministerul Afacerilor Interne despre incendiul care a distrus restaurantul Beirut din Constanţa

06 Apr 2014 1570

Ce spun inspectorii de muncă despre incendiul produs la restaurantul Beirut din Constanța

06 Apr 2014 1457