Litoral Tv Factorii poștali, sclavii zilelor moderne? - dezbatere la Radiografia Zilei

Meseria de factor poștal a devenit în zilele noastre din ce în ce mai dificilă. Greutatea genții de poștaș a crescut în fiecare an, la fel ca și distanța în kilometri parcursă zilnic de aceștia. Dacă pe timpuri poștașul suna doar o singură dată pe lună, acum el este nevoit să treacă aproape săptămânal sau de două ori pe săptămână pe la cetățeni, pentru a le lăsa, în afară de pensii, alocații, scrisori, și facturile la utilitățile publice, iar mai nou...chiar cardul de sănătate.

Cum se descurcă factorii poștali, din ce în ce mai puțini ca număr, cu multitudinea de sarcini, câte ore suplimentare fac pe lună, dacă sunt plătite aceste ore suplimentare, cum este asigurată protecția factorului poștal atât din punct de vedere al siguranței, al sănătății și securității în muncă, cât și din punct de vedere al relațiilor de muncă, sunt întrebările la care va încerca să răspundă, în această seară, în cadrul emisiunii Radiografia Zilei, invitatul realizatorului George Mucianu: președintele Sindicatului Poșta Română Constanța, Florin Gheorghiu.
Emisiunea poate fi urmărită doar la postul Litoral TV, începând cu ora 20:30.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.