Litoral TV Noutăți la acordarea ajutoarelor pentru încălzire

În fiecare iarnă, statul acorda ajutoare pentru încălzire familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse. În acest sezon, regulile în domeniu au fost modificate substanțial de către autorități, motiv pentru care primarii din județ și reprezentanții altor autorități locale au fost invitați la Prefectura Județului Constanța, pentru a fi informați cu privire la noile dispoziții.

În cadrul ședinței, cei prezenți au putut afla detalii cu privire la întreaga procedura de acordare a subvențiilor de căldură, și anume, care sunt criteriile de eligibilitate, ce documente trebuie prezentate la oficiile serviciilor de asistență socială, precum și calendarul complet al procesului prin care se stabilesc beneficiarii. Accentul a fost pus pe noutățile apărute în legislație, una dintre acestea fiind renunțarea la declarația pe proprie răspundere, care a fost înlocuită cu un formular unic.

„ Formularul unic de cerere care se completează pentru alocația de susținere a familiei, venitul minim garantat și ajutorul de încălzire a locuinței. Este un formula runic pentru cele trei tipuri de beneficii sociale, care de acum se va completa de către fiecare titular care solicită. ” a declarat Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPS Constanța.
 
Tot ca noutate, din acest an, solicitanții vor trebui să prezinte acte doveditoare privind componența familiei, veniturile realizate de toți membrii familiei, precum și locuința sau bunurile deținute, fie că ele se află pe raza județului Constanța sau oriunde, în țară. Evident, există și anumite excepții, cu privire la unele venituri ce nu trebuie declarate.
„ Excepție de la aceste venituri fac venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei, bursele de studiu și sociale, bani de liceu, bugetul complementar.” a mai spus Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPS Constanța.
Ca și până acum, legea permite autorităților locale să suplimenteze aceste ajutoare, în măsura în care dispun de fondurile necesare.

„ Autoritățile locale pot aproba din bugetele proprii ajutoare prin majorări ale gradului de compensare în același procent pentru toți beneficiarii de ajutor pentru încălzire. ” a precizat Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPS Constanța
Cererile pentru acordarea ajutoarelor sociale și pentru încălzire se pot depune până la data de 20 ale fiecărei luni, începând cu luna noiembrie. Deasemenea, lista cu bunurile personale care exclud acordarea ajutoarelor sociale este afișată, la loc vizibil, de către fiecare primărie. Modificările apărute în privința veniturilor sau a bunurilor avute în posesie trebuie anunțate în termen de maxim cinci zile de la apariția acestora.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La nivelul județului Constanța Măsurile dispuse de autorități în vederea Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 mai

23 Apr 2024 469

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 452

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 344

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 869

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 436

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 494

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 392

Prefectura Constanța cere anularea autorizației emise pentru MCG Private Residence SRL, care construiește la Năvodari

06 Apr 2024 3488

Căminul „Sf. Cuvios Ioan’’ din Constanța, în atenția autorităților. Ce nereguli au fost constatate

04 Apr 2024 697

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 458

LIVE TEXT Ce măsuri pentru siguranță școlară au fost luate la nivelul județului Constanța, în luna februarie 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 530

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 678

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3129

Justiție Constanța Se cere anularea autorizațiilor de construire pentru firma Aprilia Residence SRL

21 Mar 2024 662

Prefectura Constanţa a renunțat la procesul intentat primarului comunei Seimeni. Miza - anularea unui act administrativ

20 Mar 2024 507