Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei Bărbat din Năvodari, cercetat pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă agravată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează în stare de libertate un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Năvodari. Potrivit oamenilor legii, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a comercializat 11.826 tone de cereale, fără a înregistra veniturile realizate din aceste tranzacţii de cereale, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul general consolidat al statului, cu suma de 1.527.311 lei.

 „De asemenea, aceeaşi persoană, în calitate de împuternicit pe conturile bancare ale societăţii comerciale, a retras în numerar suma totală de 3.067.430 lei, folosind pentru justificarea ridicărilor în numerar borderouri fictive de achiziţie cereale de la persoane fizice, existând indicii temeinice de spălare a banilor”, mai susţin oamenii legii într-un comunicat de presă. Totodată, sediul social al societăţii a fost declarat la o adresă fictivă, menţionează anchetatorii.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală, în forma agravantă, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu propunerea de trimitere în judecată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Statele Unite ale Americii cer Ministerului Justiţiei din România extrădarea unui bărbat din Constanța (MINUTĂ)

11 Mar 2024 973

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de înșelăciune și spălarea banilor Persoanele cercetate s-ar fi angajat să comercializeze cereale către o societate comercială din Constanța (FOTO)

06 Mar 2024 484

UE a ajuns la un acord provizoriu privind reglementări mai stricte pentru combaterea spălării banilor, inclusiv în sectorul cripto

18 Jan 2024 472

Licitații publice. Snow Clean, afaceri cu bani publici Compania unuia dintre administratorii de la Drumuri Județene SA a dat lovitura la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța! (DOCUMENT)

15 Dec 2023 1723

Înfiinţarea unei agenţii europene pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, aprobată de UE

13 Dec 2023 711

Grup infracțional organizat, proxenetism și spălarea banilor, destructurat de procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 1008

Se caută șef pentru Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor

23 Aug 2023 880

Percheziții ale procurorilor DIICOT la persoane suspectate de spălare de bani și trafic de migranți

04 May 2023 1494

Bărbat căutat de autoritățile din Ungaria pentru spălare de bani, reținut la Constanța

01 May 2023 805

Doi cetăţeni români, arestaţi în SUA şi acuzaţi de spălare a 1,4 milioane de dolari. Cum acționau suspecții

15 Mar 2023 1372

Percheziții de amploare la persoane bănuite de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave! Printre județele vizate, și Constanța (VIDEO)

14 Dec 2022 1758

Percheziții la persoane bănuite de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Un cetățean britanic, reținut

25 Nov 2022 1242

DIICOT Percheziții în București, Tulcea și alte patru județe într-un dosar de spălare a banilor. Imobile și autoturisme de lux, cumpărate de suspecți (GALERIE FOTO)

05 May 2022 1744

Dorin Cocoş, fostul soț al Elenei Udrea, condamnat la un an de închisoare pentru spălare de bani în dosarul Microsoft

29 Dec 2021 1696

Percheziții domiciliare în Galați. Bărbați reținuți pentru trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor

04 Nov 2021 1192