Primul exercițiu pe mare

Zeci de cadeți ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân și ai Școlii Militare de Maiștri a Forțelor Navale au plecat vineri în primul exercițiu pe ape în afara țării, pe Bricul Mircea. Marșul anual de instrucție se va desfășura timp de două săptămâni. Tinerii vor face escală în porturile Istanbul din Turcia și Salonic din Grecia. Înainte de a porni spre o nouă etapă a carierei lor, cadeții au primit binecuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Teodosie.  O noutate a acestui marș nu este doar perioada mai scurtă a exercițiului, ci și vizita la muntele Athos.

“În fiecare an, Nava Școală Mircea execută un marș de instrucție având la bord cadeți din anul II și III de la Academia Navală și elevi de la Școala de Maiștri. Și în acest an executăm acest marș de execuție în Marea Egee, unde avem ca obiective importante instruirea studenților și elevilor în ceea ce privește tehnicile și deprinderile marinărești pe care trebuie să și le formeze la bordul navei. De asemenea vom vizita muntele Athos, prin aceasta reluăm tradiția întreruptă în 1933, când până la acea dată, navele desfășurau vizite la Muntele Athos”, a declarat Corneliu Bocai, contraamiral flotilă.

Alături de cadeții români, la exercițiu vor participa și câte doi cadeți din Turcia, Polonia și Bulgaria, dar și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care se află pe navă pentru a vizita Muntele Athos.

„Am îndrăznit a propune și a ruga autoritățile militare ca marșul să fie însoțit și de Mitropolitul Moldovei pentru a reface ceea ce era foarte obișnuit în veacul 19, călătorii de la Constanța, Galați, Brăila, spre Sf. Munte Athos cu pelerini și cu ajutoare”, a declarat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Fiind primul exercițiu în afara țării, tinerii cadeți sunt nerăbdători şi totodată emoționați. Șeful Statului Major al Forțelor Navale, Aurel Popa, a fost prezent la eveniment și le-a urat un voiaj plăcut cadeților. 

„Noi considerăm că ajungem cu adevărat marinari în urma acestui voiaj . Este un moment în viața dumneavoastră  de care vă veți aduce aminte cu bucurie, permanent. Voiajul nu este lung, motiv pentru care trebuie să folosiți cât mai mult clipele folosite la bordul acestei nave. Vă doresc să aveți un voiaj bun, vânt bun din pupa, să aveți griijă de dumneavoastră, de colegi, dar mai ales de această navă care reprezintă un spirit în Marina Română”, a declarat  viceamiralul Aurel Popa, șef al Statului Major al Forțelor Navale.

Rudele şi prietenii cadeţilor au urmărit emoţionaţi cum nava s-a îndepărtat de mal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lansare de volum de poezii la Biblioteca Județeană Constanța

20 Oct 2023 767

Moment emoționant la sosirea Navei Școală Mircea în Portul Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jul 2023 12114

Licitatie pentru reparații la nava școală Mircea

02 Apr 2021 3446

Bricul Mircea-81 de ani de la intrarea în Serviciul Marinei Militare

17 May 2020 3468

„Mircea“ pe Dunăre Cum a scăpat de mutilare (galerie foto)

27 Sep 2019 7272

Nava-şcoală „Mircea“ s-a întors din marşul istoric de 93 de zile. Documentarul „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, vizionat pe bric (galerie foto)

08 Aug 2019 3148

Au început evenimentele dedicate Zilei Constanţei. Puteţi vizita Bricul Mircea şi Cazinoul!

20 May 2018 8806

Dobrogea - File de istorie Bricul „Mircea“ (II). Partea a II-a - 1939-1966 (galerie foto)

14 Sep 2017 11357

Dobrogea - File de istorie Nava-şcoală „Mircea (II)“. Partea I - 1938-1939, Hamburg

07 Sep 2017 9475

Nava-şcoală „Mircea“ va intra în reparaţii! Câţi bani sunt alocaţi pentru celebrul bric

04 Mar 2017 3485

Regata Marilor Veliere 13 nave din șase țări schimbă imaginea Portului Constanța (fotoreportaj)

09 Sep 2016 4989

deieri-deazi.blogspot.ro Poveștile bricului Mircea

19 Aug 2016 5212

Se împlinesc 40 de ani de când bricul Mircea acosta într-un port american

05 Jul 2016 3384

Bricul "Mircea", 76 de ani de existenţă

17 May 2015 2868

Proiectul ar putea fi realizat în Galați Se caută fonduri pentru construirea unui nou bric Mircea

11 Jun 2014 4692