vinul.ro 7-8 iunie 2017, cu ochii pe Congresul de gastronomie și vin



Later edit: data Congresului a fost modificată, în funcție de disponibilitatea spațiului de desfășurare – în loc de sfârșitul lunii mai, Congresul are loc în 7 iunie, la ARCUB Centrul Vechi, în marja IWCB, cu sprijinul Primăriei Capitalei.

Suntem ceea ce mâncăm, și poate și de asta România – viața și oamenii ei – arată așa cum vedem. Obiceiurile culinare, gastronomia – dincolo de ce se vede la show-urile câtorva posturi de televiziune – fac parte esențială din identitatea oricărui popor, din fondul valorilor intime care constituie țesătura unei națiuni.

Acesta este un articol publicat în ediția cu numărul 103 a revistei tipărite Vinul.Ro (abonamente, aici!) și, totodată, o invitație către partenerii care înțeleg și vor să susțină acest demers.

Nicio discuție despre progres sau “proiect de țară” (în turism, economie sau chiar politică) nu trebuie să ignore aspectul esențial  al identității naționale. Este și motivul pentru care – alături de le prietenii Cosmin Dragomir de la Gastroart.ro și Nico Lontras de la Rare Food Services, dar și cu acorduri de parteneriate media din partea unor instituții media solide și conștiente, care să promoveze această idee – am decis să organizăm primul (după știința noastră, cel puțin) Congres de gastronomie și vin din România ultimelor decenii.

În a doua jumătate a lunii mai, vom invita profesioniști experimentați sau pasionați ai domeniului, ca și oameni de știință și cultură și reprezentanți ai presei, să participe la dezbateri care să încerce definirea (și, ulterior, comunicarea) “bucătăriei românești” – între istorie și identitate actuală: despre ce anume vorbim, mai exact, atunci când spunem “mâncare românească?”; unde e diferența între “tradițional” și “autentic, național”?; ce identitate culinară asumată și promovată ar putea avea România?; care e locul vinului în gastronomia românească?; cum se situează restaurantele în raport cu bucătăria românească? Vor avea loc proiecții de documentare, interviuri, prezentări de produse și idei (lista detaliată a speakerilor va fi publicată pe măsură ce avem confirmările necesare, așa că vă invităm să ne fiți aproape în perioada următoare).

În afară de dezbaterile practicienilor, din programul Congresului nu vor lipsi prezentări din viziunea academică asupra gastronomiei românești, studii de caz asupra unor branduri sau producători locali sau analize ale oportunităților actuale și viitoare din mediul de afaceri.

Și – pentru că gastronomia e în primul rând bucurie, socializare și spectacol – separat de lucrările Congresului, vom organiza în paralel și o rețea de restaurante care să ofere preparate, meniuri întregi sau evenimente speciale “românești”, destinate publicului larg. Sperăm să contribuim, astfel, la conturarea concretă a unui concept de turism care apoi să fie preluat și de alte comunități, mari sau mici.

Subiectele legate de tradiții, artă culinară sau alimentație sănătoasă suscită, în ultima perioadă, un interes public în enormă creștere – iar acesta e doar unul dintre motivele pentru care invităm în jurul inițiativei noastre energii economice și de idei care să contribuie la conturarea și pupularizarea ideilor despre o gastronomie autohtonă corectă, spectaculoasă și profitabilă.

Informații suplimentare în curând, pe site-ul și pagina de Facebook Vinul.Ro sau la cerere, prin email, la cezar @ vinul.ro* Fotografia din deschiderea acestui articol a fost realizată de Alina Miron – Hobbybucatar.ro pentru ediția tipărită a revistei, la Bistro Stradivari din Piața Sfatului, Brașov. Preparatul este o creație semnată de Chef Alexandru Vreme iar detalii interesante despre munca lui puteți găsi în revista tipărită.

Sursa: vinul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Ziua 267 – 24.09.2022. Astăzi sărbătoresc strugurii

24 Sep 2022 1339

„Nu cădem pe spate la prima icră de somon!" Recomandat de Curator & Connaisseur & Friends” - ghid pentru enogastronomia din România

08 Jun 2022 1004

Poezia zilei Lucruri simple – Valentina Popescu

28 May 2022 2090

GastroArt Carnați cu vin (rețetă interbelică)

22 Apr 2022 1588

Poezia zilei Lucruri simple – Valentina Popescu

19 Mar 2022 2249

Poezia zilei Lucruri simple- Valentina Popescu

01 Jan 2022 2119

GastroArt Ce se mânca în România în 1865, trei rețete dintr-o carte reeditată în premieră

04 Dec 2021 2512

VINARTE extinde și modernizează Castel Bolovanu și face upgrade la Domeniile Vinarte

18 Aug 2021 1326

Secretele vinului rosé

19 May 2021 1564

Caloian de la Crama Oprișor, cel mai bun vin rose la Concursul Național de Vinuri Rose

17 May 2021 2578

​Rodia conține mai mulți antioxidanți decât vinul roșu. De ce e bine să o consumi

27 Mar 2021 3252

Efectele vinului asupra sănătății

08 Feb 2021 2547

„Vinul roșu face bine la circulație!” Discuție incredibilă între un polițist și un șofer băut

17 Jan 2021 2383

Diana Dumitrescu, despre beneficiile vinului roșu

29 Oct 2020 2834

Rodia, mai bogată în antioxidanți decât vinul roșu sau ceaiul verde!

25 Aug 2020 2744