Eden Mamut continuă demersurile pentru reinventarea universităţii „Ovidius“ ca o universitate în serviciul constănţenilor

Prof.univ. dr. Eden Mamut şi-a depus astăzi, 6 februarie 2012, candidatura pentru cea mai înaltă funcţie în cadrul Universităţii „Ovidius" din Constanţa, aceea de Rector. Candidatura domnului Prof. se fundamentează într-un plan managerial complex, viziunea „Ovidius 2015", care stabileşte ca misiune pentru perioada următoare reinventarea Universităţii „Ovidius" ca o universitate în serviciul constănţenilor la cele mai înalte standarde internaţionale. „Ovidius 2015" se bazează pe o analiză de fond a contextului social, politic, cultural şi economic în care ne aflăm şi al impactului acestuia asupra activităţii universitare şi propune măsuri concrete de consolidare a poziţiei Universităţii „Ovidius" pe plan naţional şi internaţional.

Planul managerial propus de domnul Prof. Eden Mamut implică o regândire, o reproiectare a tuturor proceselor asociate activităţii didactice şi de cercetare care să maximizeze rezultatele obţinute în satisfacerea nevoilor de cunoştinţe, competenţe şi inovare ale mediului socio-economic şi care să contribuie la creşterea bunăstării în regiune. În proiectarea viziunii „Ovidius 2015" s-a ţinut cont de toate particularităţile Universităţii „Ovidius", ca instituţie de învăţământ superior şi de cercetare ce reuneşte sinergic toate ramurile principale ale ştiinţei şi al cărui patron spiritual este poetul Ovidius.

Programul managerial „Ovidius 2015" propune o serie de ţinte care, deşi extrem de ambiţioase, sunt fezabile în condiţiile unui management coerent, orientat către rezultate: plasarea universităţii „Ovidius" în primele 10 din România, creşterea bugetului anual consolidat la 30 milioane euro, creşterea ponderii granturilor de cercetare la 20% din bugetul anual, număr ţintă de studenţi străini: 1500 şi deschiderea a 3 filiale în străinătate. Îndeplinirea acestor indicatori depinde de implementarea unui set de 7 măsuri: dezvoltarea unui sistem performant de management orientat către rezultate; implementarea unui sistem de sprijinire a cadrelor didactice în desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi de valorificare a rezultatelor; consolidarea nucleelor de management de proiecte din cadrul facultăţilor; ancorarea universităţii la cerinţele pieţei; certificarea internaţională a sistemului de asigurare a calităţii; concentrarea investiţiilor în vederea consolidării unor laboratoare de cercetare ştiinţifică la standarde internaţionale şi dezvoltarea unui sistem de management al resurselor umane cu atragerea şi susţinerea integrării de specialişti de talie internaţională în colectivele universităţii.

În programul său managerial, domnul Prof. Eden Mamut identifică şi o serie de proiecte strategice care pot constitui premisele unei astfel de dezvoltări: un concept arhitectonic actualizat pentru noul campus, la cele mai înalte standarde internaţionale, realizarea platformei de cercetare ştiinţifică interdisciplinară pentru care deja există studii de fezabilitate, realizarea platformei de cercetare marină şi de maricultură, polul de competitivitate MedGreen, Centrul de Studii Avansate Dunăre-Deltă-Marea Neagră şi spitalul clinic universitar.

În plan managerial, domnul Prof. Eden Mamut a participat la numeroase stagii de instruire, dintre care de menţionat sunt cele organizate de Banca Mondială, de Universitatea din Amsterdam, de Universitatea de Stat din Virginia şi de Universitatea Statului Washington din Pullman. În 2000 a fost angajat în calitate de director pentru învăţământ superior în Ministerul Educaţiei şi a participat la lansarea strategiei naţionale de implementare a sistemelor de asigurare a calităţii în universităţile din România. În 1998, împreună cu prof. Adrian Bejan de la Universitatea Duke, a înfiinţat Centrul pentru Ştiinţe Inginereşti Avansate, care în zece ani şi-a clădit o identitate apreciată în lumea întreagă, iar în 2011 a devenit Institutul pentru Nanothenologii şi Surse Alternative de Energie. În paralel, s-a implicat în construcţia Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN) (www.bsun.org), în vederea identificării de resurse de competenţă în zonă, de a învăţa din experienţe valoroase şi de a genera sinergii. În prezent, RUMN numără 114 universităţi membre din 12 ţări, cu o activitate efervescenta. În 2011, RUMN a fost desemnata de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) să coordoneze cooperarea interuniversitară în domeniul dezvoltării durabile (www.unai-sustainability.org). Tot in 2011, RUMN a fost propusă pentru premiul Nobel pentru Pace.

Pentru activitatea desfăşurată, în 2000, domnului Prof. Eden Mamut i s-a conferit Ordinul „Steaua României" în grad de cavaler.

Pentru diagnosticarea cât mai exactă din punctul de vedere al nevoilor, problemelor, avantajelor şi oportunităţilor Universităţii „Ovidius", domnul Prof. Eden Mamut a stabilit împreună cu reprezentanţii facultăţilor o serie de dezbateri, conform programului afişat pe pagina http://ovidius-2015.blogspot.com/, actualizată periodic. În data de 3 februarie a avut loc întâlnirea cu cadrele didactice ale Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, pe tema „Infrastructuri de educaţie şi cercetare în Delta Dunării şi la Marea Neagră". Astăzi, 6 februarie, a avut loc întâlnirea organizată în cadrul Facultăţii de Medicină Generală pe tema etapelor dezvoltării proiectului de dezvoltare a Spitalului clinic universitar. Întâlnirea a fost organizată ca o dezbatere, la care a participat şi domnul prof. univ. dr. Mihai Gîrţu. Marţi, 7 februarie, este programată întâlnirea în cadrul Facultăţii de Litere, abordând problematica convergenţei dintre „Contemporaneitatea lui Ovidius şi cultura organizaţională a Universităţii noastre" iar miercuri, 8 februarie, va avea loc întâlnirea în cadrul Facultăţii de Teologie, cu tema „Universitatea Ovidius - centru internaţional de reflexie şi cooperare inter-universitară în promovarea dialogului dintre religii, a toleranţei şi a apropierii dintre culturi". Tot miercuri, la ora 15, în Aula Magna din sediul de pe bd. Mamaia, va avea loc întâlnirea cu studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii „Ovidius", pe tema „Centrarea programelor educaţionale şi a întregii activităţi a universităţii pe studenţi".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul navei GSP King, reţinută în Portul Midia!

18 Mar 2024 3649

Grup Servicii Petroliere Shipyard, Grup Servicii Petroliere Catering, SPG Medical Emergencies și Gino Impex, vizate de cereri de insolvență!

17 Mar 2024 1156

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 6943

Fosta bancă de pe strada Traian din Constanța, deținută de Grup Servicii Petroliere Shipyard SRL, de vânzare (DOCUMENT)

11 Mar 2024 14392

Se luptă în instanță pentru recuperarea restanțelor financiare Fratele Feliciei Ovanesian, printre foștii angajați neplătiți de afaceristul Gabriel Comănescu!

05 Mar 2024 3744

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 8652

O persoană fizică cere insolvența Grup Servicii Petroliere Logistic!

24 Jan 2024 1465

Nava GSP King a scăpat de sechestru! Tribunalul Constanța a respins cererea Navis Ship Management Limited (DOCUMENT)

20 Jan 2024 2550

Se cere instituirea sechestrului asigurător asupra navei GSP King! Tribunalul Constanța a fixat primul termen

17 Jan 2024 853

Nava GSP King, sub pavilion Panama, reținută de Tribunalul Constanța în Portul Midia! (DOCUMENT)

16 Jan 2024 8060

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1371

V&V Maritime SRL cere insolvența GSP Offshore SRL, iar o persoană fizică pe cea a Grup Servicii Petroliere SA

19 Dec 2023 3513

Constanța Alertă pe Marea Neagră! Un marinar a căzut de la bordul navei aflate în apropiere de Olimp

12 Dec 2023 1303

Surse Redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor ar fi încercat să se sinucidă!

06 Dec 2023 1501

GSP Offshore, Grup Servicii Petroliere SA și Tehnoconstruct Marine Operations SRL, vizate de cereri de insolvență

26 Nov 2023 1826