Alegeri parlamentare Judeţul Constanţa are 300 de persoane centenare cu drept de vot! (document)

638.575 de electori figurează în Registrul electoral ca având domiciliul în judeţul Constanţa. Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare ale cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.

Potrivit directorului executiv al Direcției Publice Județene de Evidență a Persoanelor, Ion Constantin, în judeţul Constanţa numărul persoanelor centenare cu drept de vot este de 18. Alte 268 de persoane au depăşit vârsta de 100 de ani, în timp ce numărul persoanelor care împlinesc 18 ani până la data alegerilor va fi de 632.413.
 
La nivel naţional, persoanele centenare sunt în număr de aproximativ 5.300, cele care au împlinit sau vor împlini 18 ani până în luna decembrie - 231.805, iar alegători cu vârsta de 80 de ani - 125.741. Cea mai numeroasă populaţie cu drept de vot din România are vârsta de 48 de ani - 503.080, 47 de ani - 414.579, 46 de ani - 382.960. La polul opus, în evidențele Registrului electoral se află doar 1.048 de români care vor împlini 99 de ani, iar cei de 97 de ani - 2.643.
 
Numărul de electori pe grupe de vârstă îl puteţi afla accesând secţiunea „Documente”.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegerilocale2020 624.606 constănțeni cu drept de vot pe listele permanente la alegerile din 27 septembrie

01 Sep 2020 1439

A fost comunicat numărul de alegători valabil pentru alegerile prezidenţiale de duminică. Aproape 20.000 de români au dreptul de vot interzis

21 Nov 2019 2183

În judeţul Constanţa vor fi amenajate 556 de secţii de votare pentru alegerile prezidențiale

30 Oct 2019 1711

La alegerile parlamentare, constănţenii vor vota în 556 de secţii de votare din judeţ. 629.648 sunt aşteptaţi la urne (documente)

11 Nov 2016 3332

Numărul alegătorilor înscrişi în Registrul electoral, comunicat de AEP

08 Oct 2016 2309

S-a schimbat numărul total de alegători 3000 de persoane au fost scoase de pe liste

15 Nov 2014 1915

Alegeri prezidenţiale 2014 18.281.625 de alegători sunt aşteptaţi mâine la urne

15 Nov 2014 2128

18.284.326 de alegători sunt așteptați, mâine, la vot

01 Nov 2014 1671