Dorel Constantin Onaca îşi doreşte ca judeţul său de suflet, Constanţa, să fie cu adevărat reprezentat în Parlamentul României!

În 2008 am ales să nu mai fac politică şi am asistat de la distanţă la toată bătaia de joc la care au fost supuse Constanţa şi judeţul Constanţa de către aşa-zişii politicieni ai ultimilor opt ani.

De-a lungul timpului, am participat la salvarea sutelor de nave şi a mii de marinari aflaţi în pericol pe toate mările şi oceanele lumii. Am trecut prin situaţii greu de descris şi de imaginat, dar am reuşit să ajungem cu toţii întregi acasă.
 
Am fost mereu în prima linie, niciun pericol nu m-a făcut să mă dau la o parte.
Nici acum nu mă voi da la o parte, când Constanţa şi judeţul Constanţa trebuie reprezentate cu demnitate. 

Am 51 de ani şi sunt în slujba constănţenilor de când mă ştiu. Imediat după absolvirea Liceului de Marină Comercială din Constanţa, am fost îmbarcat pe nave maritime comerciale, iar doi ani mai târziu, după stagiul militar, am devenit scafandru autonom în cadrul IEFM NAVROM Constanţa. În 1989 am devenit şeful scafandrilor de luptă, activând în Insulele Las Palmas, iar din 1990 am condus Societatea de Scafandri şi Salvamari Maritimi „ONACVA”.

„Judeţul Constanţa poate şi trebuie să fie una dintre cele mai prospere zone din Europa”

Mi-am început cariera politică în anul 1996, când am fost ales deputat, secretarul comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În perioada 2000-2008 am fost senator, am fost preşedintele Delegaţiei Permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, am fost chestor al Senatului şi preşedintele Comisiei Economice a Senatului României.
 
Am învăţat foarte multe în ultimii ani în care am fost aproape de preşedintele Traian Băsescu, tot un constănţean de-al nostru. 
Chiar dacă am fost în cele mai primejdioase locuri de pe pământ, am învăţat că bătăliile cele mai grele sunt cele politice. Ca şef al cabinetului Preşedintelui României, am văzut şi am înţeles multe dintre adâncurile politicii româneşti şi nu numai. Multe dintre supărările şi nemulţumirile dumneavoastră sunt şi ale mele...
Atât eu, cât şi domnul preşedinte Traian Băsescu ne dorim ca judeţul nostru de suflet, Constanţa, să fie cu adevărat reprezentat în Parlamentul României. Tocmai de aceea venim în faţa dumneavoastră cu o echipă care ştie şi poate să vă facă viaţa mai bună.
Judeţul Constanţa poate şi trebuie să fie una dintre cele mai prospere zone din Europa, pentru că aici sunt toate condiţiile.
România nu trebuie „salvată”. România este o ţară sigură.
România trebuie guvernată! 
PMP îl propune pentru funcţia de prim-ministru al României pe domnul preşedinte Traian Băsescu.

Al dumneavoastră,
Dorel-Constantin ONACA
Secretar General 
PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.