Dumitru Bădrăgan, candidat PRU la Constanța Locuri de muncă și infrastructură!

Avocatul Dumitru Bădrăgan este preşedintele Filialei Judeţene Constanța a Partidului România Unită, din partea căreia candidează pentru un mandat de deputat în Parlamentul României. 

Obiectivele PRU pentru Constanţa sunt: spital regional, dezvoltarea Portului şi a unui parc industrial. Primul dintre acestea este construirea de la zero, investiţie greenfield, a unui spital regional care să deservească cetăţenii judeţului Constanţa, precum şi turiştii care vin aici în număr mare în sezonul estival. „O astfel de investiţie va duce la ridicarea standardelor de sănătate în judeţul nostru, va crea noi locuri de muncă şi va oferi personalului medical un cadru modern unde să îşi desfăşoare activitatea şi poate vom reuşi astfel să oprim exodul medicilor care pleacă anual din sistemul românesc”, apreciază Dumitru Bădrăgan.

În ceea ce priveşte Portul Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră, recunoscut, de altfel, în toată Europa şi nu numai, candidatul PRU, „este necesar ca acest colos economic să se dezvolte prin investiţii în infrastructura portuară, servicii şi atragerea de noi operatori, astfel încât să putem spune că el rămâne în continuare unul dintre cei mai importanţi actori din regiune”. 

Dumitru Bădrăgan, candidatul PRU, spune că „avem nevoie de un parc industrial puternic, în zona de sud a oraşului Constanţa, speculând marele atu: acces rapid la Portul Constanţa, cu acces la materii prime extra UE şi export rapid, speculând şi celelalte atuuri: Canalul Dunăre – Marea Neagră, cu acces la pieţele europene, Aeroportul Mihail Kogălniceanu, cu acces rapid la specialişti şi export mărfuri non-volum, reţea rutieră, reţea cale ferată comercială. E nevoie de dezvoltare pentru a nu mai pierde şi resursa regenerabilă, referindu-ne la resursa umană. Astfel, atragerea investiţiilor necesită şi programe pentru eficientizarea forţei de muncă. Asigurarea forţei de muncă specializată necesită parteneriatul cu instituţiile de învăţământ, crearea centrelor de mobilitate locală parteneriat public privat incluse în structura serviciilor publice de pregătire profesională, aceste centre-pilot de muncă fiind necesare unui program de dezvoltare a oraşelor la nivelul judeţului. Prin investiţiile urmărite putem asigura rolul în ceea ce priveşte anticiparea necesară în domeniul economic, tranziţia energetică, investiţiile asigurând capital pentru educaţie şi stimulând inovarea necesară dezvoltării şi eficienţei în producţia locală”.
 
Pentru a putea realiza proiectele propuse pentru constănţeni, este important ca reprezentaţii PRU să ajungă în Parlament. „De aceea îi invit pe toţi constănţenii să meargă să ne dea votul lor pe 11 decembrie. Partidul România Unită este singura formaţiune politică nouă care îşi propune să le reprezinte onest şi cinstit interesele”, conchis candidatul PRU pentru Camera Deputaţilor, Dumitru Bădrăgăn.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PRU, încotro? Liderii de filiale cer convocarea unui congres extraordinar

23 Jan 2017 2990

Cum pot sprijini parlamentarii dezvoltarea mediului de afaceri? Ce spune candidatul PRU Dumitru Bădrăgan

07 Dec 2016 3098

Dumitru Bădrăgan - „Viziunea mea despre dezvoltarea durabilă şi predictibilă a judeţului Constanţa - investiţii în infrastructura rutieră şi aeriană şi revitalizarea turismului”

06 Dec 2016 4076

Un deputat de Gorj pe lista PRU Constanţa pentru Camera Deputaţilor

26 Oct 2016 3798

Constănțeanul Dumitru Bădrăgan, propus pentru Ministerul Justiției

25 Sep 2016 4351

Interviu online cu candidatul PRU Dumitru Bădrăgan - „Doar prin schimbare poţi desfiinţa circuitele de interese politice“ (document)

28 Apr 2016 7197

Lista PRU pentru CJC, respinsă de BEJ Constanţa

27 Apr 2016 2671

PRU Mangalia a preluat vechiul sediu al organizaţiei PDL Mangalia

01 Apr 2016 2089

Dumitru Bădrăgan, reales preşedinte al Consiliului de Conducere al filialei PRU Constanţa

28 Feb 2016 2496

Dumitru Bădrăgan, candidatul PRU la Primăria Constanţa

24 Jan 2016 2766

Sărbătoriţii zilei Avocatul Dumitru Bădrăgan şi comandorul Tudorel Gândac

27 Oct 2015 3681

Dumitru Bădrăgan, alături de unioniştii basarabeni Viitor candidat la Primăria Constanţa, în Hora Unirii, la Iaşi

13 Jul 2015 2861

Bădrăgan candidează la Primăria Constanța

07 Jun 2015 2309

Bădrăgan - „Iau în calcul o candidatură pentru CJC. Nicuşor e la limită“

03 Feb 2015 2485

Partidul România Unită, la Constanţa Bogdan Diaconu - „Radu Mazăre greşeşte când cere Portul în schimbul voturilor“ (galerie foto)

15 Sep 2014 6040