Pe cine mizează partidele să reprezinte județul Constanța în viitorul Parlament

Nu mai este mult timp până când județul va fi împânzit de aspiranți la mandate de parlamentari care, prin promisiuni și vorbe de duh vor încerca să atragă cât mai multe voturi pentru partidele pe care le reprezintă sau pentru ei, dacă vor candida ca independenți. Deși timpul a demonstrat că electoratul vrea sa își cunoască, din timp, potențialii parlamentari, partidele politice continuă să îi prezinte cât mai târziu posibil de teama de a nu fi luați la puricat de presă. Situația se regăsește în toate județele, iar Constanța nu poate face excepție, mai ales dacă așa sunt ordinele date de la Centru.

Deocamdată, singura filială de partid care a demonstrat transparență și a anunțat componența listelor cu care va merge în fața alegătorilor este cea a Partidului Național Liberal (PNL). Formațiunea speră să obțină cinci mandate de deputați și două de senatori. În urma ședinței Comitetului Executiv Județean și al Biroului Politic Județean, PNL Constanța a stabilit ordinea pe liste. Astfel, la Camera Deputaților, pe primele locuri se regăsesc: Bogdan Huțucă, Robert Boroianu, Ana Marcu, George Niculescu, Oanea Florea și Tiberiu Tofoleanu, iar la Senat primele două poziții au fost ocupate de Vergil Chițac și Sorina Tușa.

PSD Constanța așteaptă parafa lui Dragnea 

La PSD Constanța lucrurile s-au complicat după ce presa a anunțat includerea pe lista pentru Camera Deputaților a jurnalistului Alexandru Căutiș. Surse din organizație susțin că acesta nu va mai figura pe listă, iar candidații propuși de social-democrați vor fi 100% constănțeni. Cert este că listele au fost trimise la Centru la finele săptămânii trecute și se așteaptă validarea de către președintele PSD Liviu Dragnea, iar obiectivul stabilit la nivel de județ este de 40% fără redistribuire. Până nu au parafa șefului, nimeni nu suflă o vorbă și nu vrea să deconspire numele niciunui aspirant la mandatele de parlamentari din legislatura viitoare. În presa centrală au apărut unele speculații potrivit cărora, pe locuri eligibile pentru Camera Deputaților vor fi susținuți: deputații Mircea Titus Dobre și Cristina Dumitrache, Sevil Shhaideh - fost adjunct al lui Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării și ulterior, ministru plin, și George Vișan, în timp ce pentru Senat se vehiculează numele fostului prefect al județului Constanța Liviu Tit Brăiloiu și senatorul în funcție Nicolae Moga.

Darie și Bădrăgan, locomotivele PRU Constanța 

După testul de la locale și atracția pe care a generat-o pentru mulți politicieni, unii cu notorietate, la nivel central, Partidul România Unită este decis să își trimită reprezentanți în viitorul Parlament al României. Deocamdată, PRU nu a prezentat componența listelor cu candidații pentru Camera Deputaților și Senat însă, momentul se pare că se apropie. Miercuri, la București se vor reuni membrii Biroului Politic Național al PRU după care, președintele formațiunii, Bogdan Diaconu, va comunica situația exactă din teritoriu. Potrivit președintelui organizației județene PRU Constanța, avocatul Dumitru Bădrăgan, întrunirea de la centru va fi precedată de o ședință a Biroului Politic Județean. „Mâine(n.r. astăzi) membrii Biroului Politic Județean ne reunim în ședință pentru a stabili ordinea pe liste a candidaților noștri pentru Senat și Camera Deputaților“, ne-a declarat liderul PRU Constanța. La acest moment, lista pentru Senat a PRU Constanța este deschisă de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța și fost membru PRD, Cristian Darie, iar cea pentru Camera Deputaților de către președintele filialei județene a partidului, avocatul Dumitru Bădrăgan.

Onaca și Turcescu vor să reprezinte județul Constanța

Și la organizația județeană PMP Constanța secretomania este în floare. Singura informație oferită opiniei publice chiar de președintele filialei, Claudiu Iorga Palaz, a confirmat faptul că la Constanța nu există orgolii și, pentru a atrage cât mai multe voturi, popularii sunt dispuși să susțină pentru scrutinul din 11 decembrie persoane cu notorietate și trimise de la Centru. „Până pe 27 octombrie se pot depune intenții de candidatură pentru parlamentare. (…) Prefer om din afara județului, cu notorietate, decât un coleg, pentru că orice vot contează. Trei parlamentari vrea PMP Constanța, doi deputați și un senator. Organizația Constanța este deschisă candidaților din afara județului întrucât nu există limită”, afirma săptămâna trecută Claudiu Iorga Palaz. La scurt timp, pe 12 octombrie, prin județ, mai precis la Saraiu, deja își făceau apariția doi aspiranți la mandate de parlamentari din partea PMP Constanța: Dorel Onaca - secretar general, la nivel naţional, al partidului și jurnalistul Robert Turcescu - ales în cadrul Consiliul General al municipiului București. Cu siguranță, cei doi vor deschide listele PMP Constanța pentru scrutinul parlamentar din decembrie.

Candidaturile UDTR admise, cele ale UDTTMR respinse de BEC

Potrivit legislației în vigoare, minoritățile au dreptul la un mandat în Camera Deputaților. Astfel, Uniunea Democrată a Turcilor din România (UDTR) va avea un reprezentant în Camera Deputaților. Recent, Biroul Electoral Central (BEC) a admis candidaturile propuse de UDTR , lista fiind deschisă de deputatul în funcție Iusein Ibram, urmat de Ervin Ibraim și Serin Türkogku.
În schimb, BEC a respins candidaturile înaintate de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR). Aceeași soartă a avut-o atât candidatura depusă separat de deputatul în funcție Varol Amet, cât și lista UDTTMR deschisă de fostul subprefect al județului Constanțaa, Ersun Anefi, urmat de: Serhan Osman, Samir Menan, Turchean Bari și Ela Ziadin. Situația rămâne încă incertă având în vedere faptul că, decizia BEC poate fi contestată la Tribunalul București.

ALDE Constanța preferă experiența parlamentară

Organizația județeană ALDE Constanța îngroașă și ea rândurile filialelor care nu și-au făcut publice listele cu candidații pe care îi propun electoratului de la malul mării. Liberalii democrați speră să aibă un reprezentant în Senat și unul în Camera Deputaților, mandate pentru care se vor „zbate“ actualul senator Christian Gigi Chiru și, respectiv, președintele organizației județene ALDE Constanța, senatorul Mircea Banias.

Independenții intră în horă 

În timp ce formaţiunile politice se străduiesc să înlocuiască actuala pleiadă de parlamentari astfel încât să atragă cât mai multe voturi de partea lor, Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi-a lansat deja candidaţii pe care-i va susţine la scrutinul din 11 decembrie. PACT va avea liste complete în două judeţe - Giurgiu şi Teleorman - şi va sprijini şapte candidaţi independenţi.

Unul dintre independenţii care speră la un mandat de deputat de Constanţa şi este susţinut de PACT este o cunoştinţă mai veche a alegătorilor. Este vorba despre Gabriel Cateliu, fondator al Asociaţiei Community Aid România şi fost candidat independent la funcţia de primar al comunei Tortoman.


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 342

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1479

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1365

Primăria Constanța Licitație pentru închiererea unui spațiu pentru depozitarea materialelor folosite în alegerile din 2024

26 Jan 2024 781

Primăria Constanța se pregătește de alegeri Vrea să închirieze un spaţiu cu destinația de depozit pentru materialele necesare desfăşurării celor patru cicluri electorale!

15 Jan 2024 711

Constanța Klaus Iohannis despre posibilitatea de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare - „Este posibilă amânarea localelor"!

13 Apr 2023 1633

Ministrul cercetării, Sebastian-Ioan Burduja, are locuințe din județul Constanța până în SUA (DOCUMENTE)

09 Aug 2022 4984

Un constănțean prin adopție, candidează la alegerile parlamentare care se desfășoară duminică peste Prut

09 Jul 2021 5548

Tu știi, constănțeanule, ce face parlamentarul tău?

11 Feb 2021 4052

Retrospectivă 2020. Două rânduri de alegeri în pandemia de COVID-19. Constănțenii, vot în carantină, mască obligatorie, strângerea de mână între candidați și alegători a devenit istorie

04 Jan 2021 3967

Constanța Începe plata indemnizațiilor aferente participării la alegerile parlamentare

22 Dec 2020 2675

Oficial de la Biroul Electoral Județean Cum au votat locuitorii județului Constanța. Lista completă a partidelor și numărul de voturi primite

08 Dec 2020 15464

#alegeriparlamentare2020 Ei sunt viitorii deputați și senatori. Cum s-a votat în municipiile și orașele din județul Constanța?

08 Dec 2020 4670

#alegeriparlamentare2020 Județul Constanța, rezultatele parțiale de la ora 13.00

07 Dec 2020 3005

Cum se împart mandatele de parlamentar la Constanța, înainte de redistribuire

07 Dec 2020 5199