Propunerea ALDE pentru constănţeni - investiţii, un minister al repatrierii şi administrarea corectă a Portului Constanţa!

Copreşedinţii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, au fost prezenţi la o conferinţă de presă la Constanţa, iar înainte de a răspunde întrebărilor jurnaliştilor, au discutat cu membrii din organizaţia judeţeană şi le-au cerut să se mobilizeze pentru ziua votului din 11 decembrie.
 
Călin Popescu Tăriceanu a ţinut să precizeze că este apropiat în mod special de oraşul Constanţa, deoarece mama lui este de la malul mării. De asemenea, acesta a vorbit despre propunerea ALDE de înfiinţare a unui „minister al repatrierii”, care să ia măsuri concrete pentru românii care vor să se întoarcă în ţară, dar şi despre faptul că ALDE este singurul partid care astăzi are curajul să vorbească deschis de necesitatea apărării drepturilor omului şi individului din România.
 
La rândul său Daniel Constantin a susţinut că formaţiunea liberalilor şi democraţilor propune investiţii masive din anul 2017. „Avem o creştere economică, dar ea este bazată doar pe un motor al economiei, este bazată doar pe consum, consum care vine, am mai explicat, din anii 2013-2014, când s-a relaxat fiscalitatea, au crescut salariile şi, evident, oamenii au început să consume. Din păcate, celălalt motor al economiei, care înseamnă investiţii - acestea nu au existat, mai ales în 2016... Am făcut o comparaţie: în 2016, din 38 de miliarde de lei, cât s-a propus a se face investiţii, nu s-au făcut decât 16 miliarde, comparativ cu 42, în anul 2015. Aceasta este realitatea şi îmi pare rău că nu s-a vorbit despre aceste probleme mai mult. Deci, fondul ar fi trebuit să fie cu totul şi cu totul altul”, a comentat Constantin.
 
Totodată, liderii ALDE au anunţat şi la Constanţa colaborarea politică cu PSD pentru formarea unei majorităţi şi a guvernului după 11 decembrie 2017, cu amendamentul că ALDE are propria propunere pentru funcţia de prim-ministru, cel mai probabil în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu. „ALDE, şi prin propunerea pe care a făcut-o, şi prin candidaţii pe care i-a propus - Sorin Câmpeanu, Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Varujan Vosganian şi mulţi alţii -, a arătat că are oameni competenţi, oameni cu experienţă, care cu siguranţă vor fi o voce importantă în viitoarea guvernare din diferite poziţii pe care le vor avea”, a adăugat Tăriceanu.
 
Întrebat care va fi strategia ALDE cu privire la Portul Constanţa, copreşedintele Tăriceanu a afirmat că statul român trebuie să rămână principalul acţionar.
 
Conducerea ALDE Constanţa a fost felicitată pentru scorul electoral obţinut la alegerile locale. Copreşedintele Mircea Banias, candidat la Camera Deputaţilor, a anunţat că ALDE va ţine pasul cu marile partide, în timp ce senatorul Christian Gigi Chiru a afirmat că ALDE Constanţa va fi printre primele trei-patru organizaţii de ţară după votul de duminică. La rândul său, copreşedintele Daniel Constantin are un vis măreţ: locul 3 la alegerile parlamentare din 2016, iar în 2020, prima poziţie în ierarhia partidelor politice din România.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul sediu al PNL și ALDE din București, transformat într-o „locuință individuală” care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis

26 Feb 2024 1273

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 960

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 838

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1126

Lansarea candidaților USR pentru europarlamentare are loc vineri la Consiliul ALDE Europe, organizat la București

18 Oct 2023 819

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1136

UPDATE Cine preia atribuțiile de primar la Medgidia, după eventuala demisie a primarului Valentin Vrabie?

10 Oct 2023 4508

Averea și interesele lui Florentin Țapliuc, consilier județean în cadrul CJ Constanța (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1208

Declarații Avere Constanța Leonard Tănase, consilier județean ALDE, deține un teren și o casă de locuit (DOCUMENTE)

29 Jul 2023 1285

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2554

Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE

28 May 2023 1021

Cotizații partide Ce partid din Constanța a avut cotizație 0 pe anul 2022?

02 May 2023 1203

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 2803

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2154

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 2659