Scrisoarea lui Robert Turcescu către constănțeni! „Vreau să lupt în arena politică pentru a trăi într-o Românie mai bună!”

Vicepreședintele PMP, Robert Turcescu, candidat pentru Camera Deputaților în județul Constanța, a trimis o scrisoare constănțenilor prin care îi îndeamnă să-i dea voturi de încredere pe 11 decembrie, convins fiind că din această postură va reuși să realizeze mult mai multe proiecte necesare astăzi țării în care trăiește decât din postura de jurnalist. Redăm mai jos, integral, scrisoarea candidatului PMP Constanța pentru Camera Deputaților.
  
„Stimați constănțeni,
O spun categoric, de la bun început: am 41 de ani și vreau o schimbare, vreau să lupt în arena politică pentru a trăi într-o Românie mai bună! Știu că ați mai auzit vorbindu-se despre schimbări, știu că în fiecare an electoral vi s-au făcut promisiuni și mai știu că multora dintre dumneavoastră vi se pare că toți politicienii sunt la fel. Adică neserioși și, adeseori, mincinoși. Credeți-mă, vreme de 23 de ani, timp în care am realizat mii de emisiuni de radio și de televiziune și în care am scris mii de articole și anchete de presă, m-am convins că România are și foarte mulți oameni de ispravă, profesioniști și doritori să trăiască într-o țară democratică și așezată din punct de vedere economic. Pentru toți cei care nu și-au pierdut speranța, vin cu o veste bună: pe 11 decembrie, la alegerile parlamentare, avem șansa de a restarta viața politică din România printr-un vot acordat unei noi generații de oameni politici.
 
Eu, Robert Turcescu, n-am fost membru al vreunui partid până la începutul acestui an, când am decis să mă înscriu în Partidul Mișcarea Populară, condus de președintele Traian Băsescu. Sigur, am fost mereu «băsist», dar în decizia de a mă alătura echipei PMP a mai cântărit greu un argument, acela de a fi văzut că voi fi coleg de partid cu mulți oameni tineri. Și pentru ei, și pentru mine, vremea vorbelor a apus, e nevoie de implicare și de fapte! Candidez, așadar, pentru a fi deputat în Parlamentul României din partea județului Constanța, convins fiind că din această postură voi reuși să realizez mult mai multe proiecte necesare astăzi țării în care trăiesc decât din postura de jurnalist.
 
Ca jurnalist, am scris numeroase anchete și am realizat zeci de emisiuni radio-tv despre corupția din județul Constanța. Am atacat frontal jaful din administrația condusă toxic atâta amar de vreme de cuplul Nicușor Constantinescu - Radu Mazăre. Sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră vă aduceți aminte de aceste articole și emisiuni. Acum însă e momentul în care, cu sprijinul constănțenilor, am putea face un pas înainte: să ducem județul Constanța la un alt nivel de reprezentare în Parlamentul României. Am forța și hotărârea să lupt ca om politic pentru a aduce investiții, locuri de muncă și salarii decente pentru constănțeni. Nu vin în fața dumneavoastră cu o listă populistă de promisiuni fără acoperire, dar vă ofer garanția că voi lupta cu toată energia mea pentru ca agricultorii, întreprinzătorii și bugetarii acestui județ să aibă o voce puternică în Legislativul țării.
 
În final, adaug un singur lucru: am doi copii și, la fel ca mulți dintre cei ce vor fi citit aceste rânduri, am ajuns la acel moment din viață în care mă gândesc zi de zi ce le voi putea spune peste ani atunci când mă vor întreba «Dar, tu, tată, tu ce-ai făcut pentru România?». Aș vrea la acel moment să pot să le răspund apăsat și demn că nu m-am temut să mă implic în lupta pentru schimbare. Și că nu am făcut-o singur, ci alături de oameni care, la timpul potrivit, s-au pus în mișcare. Pentru că numai împreună mișcăm România!
Cu Dumnezeu înainte și va fi bine!

Al dumneavoastră,
Robert-Nicolae Turcescu
Vicepreședinte PMP,
Candidat la Camera Deputaților în Circumscripția 14, județul Constanța.” 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De 8 martie Comedia „O scrisoare pierdută" la Casa de Cultură Constanța

05 Mar 2024 684

Asociațiile de tineret solicită Guvernului echitate pentru tinerii români în exercitarea dreptului de vot

23 Feb 2024 533

Franţa nu va mai accepta alţi 'imami detaşaţi' începând cu 1 ianuarie 2024

30 Dec 2023 696

Scandalul Depardieu escaladează Zeci de artiști francezi au înaintat o scrisoare deschisă

26 Dec 2023 1908

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1270

Spania, Irlanda, Belgia şi Malta doresc ca liderii UE să solicite încetarea focului în Gaza

10 Dec 2023 636

Avertisment pentru părinți de Moș Nicolae! Cadouri care pot reprezenta un pericol

03 Dec 2023 820

Conducerea Academiei Române reacționează printr-o scrisoare deschisă la renovarea Bojdeucăi lui Creangă, în „stil modernizat excesiv”

23 Nov 2023 965

Rusia Cine este primul contracandidat al lui Putin, la alegeri

19 Nov 2023 950

O parte din Biserica din Moldova vrea să treacă să treacă în subordinea Patriarhiei Române

13 Nov 2023 737

Licitații Constanța Lucrări de reparaţii şi zugrăvit la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia

08 Sep 2023 842

Nuclearelectrica anunță că a semnat o Scrisoare de Intenție cu Fondul de Investiții Inițiativa celor Trei Mări

07 Sep 2023 710

Ben Wallace a demisionat din Guvernul Regatului Unit. Iată ultimele declarații ale ministrului apărării britanic

31 Aug 2023 811

Klaus Iohannis, mesaj pentru Zelenski - „Vom continua să fim alături de țara dumneavoastră până la victoria împotriva agresiunii“

24 Aug 2023 694

Scrisoare privind excluderea Federaţiei Ruse din Comisia Dunării

23 Aug 2023 748