Onor la Amiralul Anghelescu

Amiralul (r) Gheorghe Anghelescu a fost condus, ieri, pe ultimul drum de fosti colegi, prieteni si de cei care l-au admirat de-a lungul carierei sale in Marina Militara Romana.

Intr-un cadru solemn, in cursul zilei de ieri, la orele pranzului, trupul neinsufletit al unuia dintre cei mai mari comandanti ai Marinei Militare Romane a fost ridicat de la sediul Comandamentului Flotei cu onoruri militare. La eveniment au participat generali si amirali activi sau in rezerva, fosti elevi si studenti, actuale si prezente cadre ale Academiei Navale, colegi de serviciu. La doar 74 de ani, amiralul (r) Anghelescu a trecut in nefiinta, dupa o lunga boala, suferind de Parkinson, in urma unui atac cerebral, conform aprecierilor unor prieteni din cercul sau de amirali. Cortegiul funerar a pornit de pe platoul de procesiuni din fata Comandamentului Flotei pana la Catedrala "Sfintii Petru si Pavel", cu sicriul pe un afet de tun. Un sobor de cinci preoti a oficiat slujba de inmormantare. La ceremonia funerara au participat reprezentanti ai autoritatilor locale, in frunte cu presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu. Personalitate marcanta a vietii academice, amiralul (r) Anghelescu a absolvit cursurile Scolii Militare Superioare de Marina din Constanta, ale Academiei Militare Generale, Facultatea Arme, sectia Marina, si cele ale Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti. Intre 26 aprilie 1990 si 1 mai 1997 a detinut functia de comandant al Marinei Militare Romane, prin decretul nr. 294 din 10 august 1995, fiind inaintat la gradul de amiral cu trei stele, redenumit ulterior viceamiral-comandor. La 24 septembrie 1997 a fost trecut in rezerva, la 20 decembrie 2006 fiind avansat de catre presedintele Traian Basescu la gradul de amiral de patru stele.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 164

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 154

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 190

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 309

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 220

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 166

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 242

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 375

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 447

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 448

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 393

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 664

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 743

Firme Constanța Acționarii Mamaia SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, inclusă și propunerea de repartizare a profitului net înregistrat în 2023

18 Apr 2024 316

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 224