Sondaj de opinie Consideraţi că sensurile giratorii din municipiul Constanţa fluidizează circulaţia?

În municipiul Constanţa, în cadrul măsurilor de fluidizare a traficului, au fost amenajate mai multe sensuri giratorii pe principalele puncte considerate de aglomerare rutieră din oraş.
 
În acest sens, cu aprobarea Primăriei Constanţa, în staţiunea Mamaia şi în municipiu au fost amenajate zeci de sensuri giratorii.
Noul director general interimar al SC Confort Urban SRL, Constantin Florian Andrei, a declarat, recent, pentru ZIUA de Constanţa, că, în acest moment, în administrarea societăţii sunt 39 de sensuri giratorii. „Şapte dintre acestea se află în Mamaia, iar 32 în municipiul Constanţa“, a mai precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Constantin Florian Andrei.

La acestea se adaugă şi sensurile giratorii investiţii private prin care se face intrarea în anumite cartiere rezidenţiale şi centre comerciale.
 
În acest context, noi venim şi vă solicităm să comentaţi unde credeţi că ar mai fi nevoie de sensuri giratorii noi, unde credeţi că nu era necesar cel existent, care credeţi că este cel mai periculos pentru circulaţie, unde credeţi că sunt cele mai dese evenimente rutiere din cauza poziţionării incorecte etc.
 
Alături de comentarii privitoare la aspectele de mai sus, am dori să participaţi şi la sondajul nostru de opinie cu întrebarea:
 
Sondajul s-a încheiat pe 2 aprilie 2017.

Citeşte şi: 

Constanţa, oraşul sensurilor giratorii. Ştiţi câte sunt? (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gabi

31 Mar, 2017 18:16

Trebuie un sens giratoriu la intersecția str.Mangalia cu str.Caraiman

Cetatean

30 Mar, 2017 02:13

Urgent un giratoriu pe Bratianu intre Cora si Semaforul de la Gara ! Pana si ambulanta taie linia continua !!! Macar la peco Mall unde este locul de refugiu ! S-au intamplat zeci de accidente la acea trecere de pietoni de la Sabrosso ! Politia rutiera prefera sa stea la pana pentru cei care refuza sa mearga pana la rondul de la Cora si de nevoie intorc pe linia continua !

Căpățînă Marian

30 Mar, 2017 00:01

La intersecția str Cumpenei cu Spirul Haret în dreptul bisericii este absolut necesar dacă nu obligatoriu un sens giratoriu!!! Ieșirea din cartierul Medeea la stânga pe strada Cumpenei reprezintă o aventură pentru fiecare participant la trafic, de altfel fiind și singura ieșire posibilă din cartier cu viraj stânga pe Cumpenei fără să treci peste linia continua. Un alt motiv demn de luat în seamă în perspectiva plasării unui sens giratoriu îl reprezinta numărul mare de accidente din această intersecție si de pietoni accidentați pe trecerea de pietoni din vecinătatea intersectiei datorită vitezei cu care se circulă spre și dinspre pod. Un astfel de sens giratoriu ar încetini si traficul în zonă și poate așa se vor rezolva o multitudine de probleme pe acest segment de drum. Poate în multe cazuri sensurile giratorii sunt enervante pt ca încetinesc trafucul, etc. Dar în cazul ăsta chiar este nevoie de așa ceva! Dacă cineva inpartaseste părerea mea poate să distribuie comentariu meu, poate așa atrage atenția cuiva...

NU

29 Mar, 2017 07:37

NU .. va rugam reintroduce-ti semafoare. Unii soferi sunt bata habar nu au ce sa faca cand intalnesc un sens si blocheaza traficul grav mai ales vara. Un semafor e cel mai bun macar stii ca inaintezi nu stai dupa toti pr&*^ sa iti manance timpul si nervii. Pe aurel vlaicu in zona maritimo sunt 5 sensuri pe 600m. E asa de greu sa mergi 600m daca vrei sa intorci?

Mihael

28 Mar, 2017 22:49

Multe dintre sensurile giratorii fluidizeaza circulația dar sunt unele care mai mult incurca cum este cel de pe Soveja de la City Park, cel făcut anul trecut cu ocazia lucrarilor de extindere,inițial era provizoriu și acum ne trezim ca va fi permanent...Primărie! Politia Rutiera! Vi se pare normal sa avem doua sensuri giratorii pe o distanta de nici 300m?!...suntem vai de capu nostru...

Dan

28 Mar, 2017 14:51

Am votat NU...dar nu pentru ca sunt total împotriva giratoriilor, ci mai mult pentru că sunt împotriva celor care nu stiu să intre și să iasă corect dintr-un giratoriu. În orașul cu nume obscen din Croația😁, în giratorii există separatoare între benzi...ce ziceți...ar trebui și la noi?!🤔 Poate așa "boii de Constanța" și nu numai, ar învăța și ei să nu mai meargă drept prin giratorii... Oricum, salut pe această cale inițiativa administrației locale de a monta scuar pietonal la trecerile din zonele aglomerate (ex: tomis3 - stația de taxiuri)...dăm like 👍😊

Ana

28 Mar, 2017 08:36

Cred ca ar fi necesar un sens giratoriu si la intersectia Bd. Lăpusneanu cu str. B.P. Hasdeu.

Adrian

28 Mar, 2017 07:53

La intersectia Strazii Caraiman cu Mangaliei stiti prea bine ca este vital un sens giratoriu, se mai poate monta unul Delfinariu in intersectie unde circulatia este crunta, iar mutarea trecerii de pietoni mai aproape de intersectie a fost o decizie total neinspirata, adica abia daca prinzi si tu 4secunde din tot semaforul sa faci stanga si atunci cand te bagi hop pietonul pe trecere si uite asa ramai ca prostul in intersectie si daca o mai fi unul in spatele tau e bucuria si mai mare pentru ca se blocheaza intersectia. Bravo, ati gandit trecerea aia de pietoni super....

Daniel

28 Mar, 2017 07:04

La noi sensurile vizitatorii sunt majoritatea o bătaie de joc la adresa conducătorilor auto. Sunt prea mici si înghesuite, in plus multi sunt atât de prosti si nesimțiți cand circula in sensuri de te întrebi cu ce prost de instructor a facut scoala. Iar politia ca de obicei stau pandaci sa dea amenzi la orice altceva numai prevenție si educatie , nu fac. Nesimțirea si prostia e la ea acasa in Constanta.

George

28 Mar, 2017 05:40

In general, avantajul sensului giratoriu este ca, la o intersectie nesemaforizata, da sanse egale si celor de pe drumurile secundare. Dar de departe, in Constanta nici macar unul din cele 32 mentionate nu fluidizeaza circulatia. Asta era intrebarea, nu? Pentru fluidizarea circulatiei, varianta de la Carrefour este cea mai indicata, "tunel si drum pe sub drum". Punct.

Sandu

28 Mar, 2017 01:43

Când mergi spre Năvodari este un giratoriu la Hanul Piraților, la 50 de metri este unul la Doors, iar la alte 200matri încă unul. Deci in 300metri sunt trei goratorii. Halal fluidizare. Cel de la Doors nu are nici o logica.

anonim

27 Mar, 2017 13:53

sensul giratoriu de la podul de la butelii daca de ala vorbesti, daca nu stii inainte a fost semafor iar in directia de mers spre Cet stateai la semaforu ala la culoarea rosie aprox 135 de secunde, iar verdele dura aprox 15 sec.... unde e farmecu ? acum cu sensul giratoriu iti garantez ca se circula mult mai bine ca inainte.

Cris

27 Mar, 2017 12:26

Este necesar un giratoriu la intersecția str Chilia cu Soveja. Se fac curse de mașini și motociclete intre CityMall și Delfinariu. Au fost destule accidente cu victime.

Tkr

27 Mar, 2017 11:35

O foarte mare parte din ele sunt o aberatie

Radu

27 Mar, 2017 11:13

Este necesar sens giratoriu la intersectia strazii caraiman cu soseaua mangaliei.

Puiu cioara

26 Mar, 2017 22:43

Nu toate ar trebui desfiintate in frunte cu cel de la Cora, nu inteleg ce inseamna sens giratoriu privat

Articole asemanatoare

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 544

Știri Constanța Viteza de deplasare spre/dinspre Valu lui Traian va fi de 70 de km/h

20 Feb 2024 943

Constanța Atenție șoferi! Se montează delimitatoare de sens pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona City Parc Mall (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1882

Știri Constanța Cine este tânărul decedat în cumplitul accident de pe bulevardul Aurel Vlaicu! Avea doar 23 de ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 21165

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN1

01 Feb 2024 383

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 5

17 Jan 2024 470

Licitații publice Sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Costinești va fi realizat de Autoprima Serv SRL. Valoarea contractului depășește 500.000 de euro (DOCUMENT)

16 Jan 2024 2005

Autobuzele liniilor 13, 43c si 100c întorc in sensul giratoriu inainte de parcarea de la Carrefour

17 Dec 2023 1065

A lovit un sens giratoriu în Mamaia Nord! Șoferul băut și fără permis, reținut

04 Dec 2023 833

(FOTO+VIDEO) Accident mortal în Constanța! Sentință definitivă. Decedatul, vinovat 30%, șoferul 70%

20 Nov 2023 2914

Știri Constanța Vor fi instituite restricții temporare de trafic rutier în urma unor lucrări de amenajare a sensului giratoriu situat la intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu (FOTO)

27 Oct 2023 1022

VIDEO+FOTO Accident mortal în Mamaia Nord! Un Saab a zdrobit un Logan. Sentință definitivă

24 Oct 2023 4270

Șofer beat implicat într-un accident rutier pe bulevardul Mamaia Nord

23 Oct 2023 751

Ministerul Transporturilor Au fost aprobate sumele necesare pentru exproprierile pentru noi obiective de infrastructură rutieră și feroviară

20 Oct 2023 848

Constanța Un nou sens giratoriu va fi amenajat pe strada Eliberării. Iată unde mai exact

10 Oct 2023 5126