Sondaje de opinie

Sondaj de opinie Sunteţi mulţumiţi de modul în care Primăria a gestionat deszăpezirea municipiului Constanţa? (galerie foto)

Începutul lunii ianuarie a paralizat municipiul Constanţa. Drumuri înzăpezite, troiene cât munţii Dobrogei pe trotuare, gunoaie neridicate zile în şir. Constănţenii şi-au exprimat nemulţumirile şi au sesizat pe Facebook situaţia de disconfort cu care ne-am confruntat. Ei au semnalat faptul că străzile au fost deszăpezite parţial sau deloc sau faptul că gunoiul menajer nu este încă ridicat în mai multe cartiere.
 

„Intersecţiile şi staţiile de autobuz sunt încă sub zăpadă. Sau acum, sub o mare de apă cu zăpadă, prin care pietonii sunt obligaţi să treacă, deoarece altfel chiar nu au pe unde. Acestea nu trebuiau şi ele deszăpezite?“, a scris Anca-Maria G.

„Începând de vineri şi până în prezent, toate străzile secundare din perimetrul Mihai Viteazu, bulevardul Mamaia, Ştefan Mihăileanu, Ştefan cel Mare sunt impracticabile. Nu s-a făcut nicio minimă deszăpezire, deşi au fost numeroase sesizări pentru aceasta. Răspunsurile generate automat de către dvs. privind înregistrarea acestor sesizări nu creează niciun confort şi nu aduc o rezolvare situaţiei. Vă rog să comunicaţi în mod public care sunt acţiunile pe care le-aţi întreprins pentru rezolvarea fiecărei sesizări în parte, care sunt modalităţile de verificare a contractorilor dvs. în problema deszăpezirii şi dacă aţi solicitat sancţiuni contractuale pentru îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor“, a semnalat Isabela B.

 

„În zona Piaţa Griviţei, mai exact pe străzile Căpitan Petre Romulus, George Enescu, Daciei, Mihăileanu, nu s-a intervenit cu niciun utilaj pentru deszăpezire nici la prima ninsoare, nici la a doua. Este strigător la cer“, a scris Roxana D.


Acestea sunt doar câteva dintre sesizările făcute de constănţeni pe pagina de Facebook a Primăriei Constanţa.

 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

Sondaju s-a încheiat pe data de 22 Ianuarie 2017

De asemenea, vă rugăm să ne trimiteţi, într-un comentariu, părerea dumneavoastră cu privire la tema propusă, dar şi să ne semnalaţi situaţiile neplăcute cu care v-aţi confruntat în ultimele zile.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Bobocea Elena

17 Jan, 2017 13:39

Autoritatile locale nu au depus niciun efort pentru deszapezire. Au trecut putin cu lama pe bulevarde si atit, din pacate ! Nicio strada nu a fost realmente curatata, deszapezita. Desi platim taxe si impozite la fel ca cetatenii ce locuiesc pe bulevarde, noi, cei de pe strada Marasesti, nu am beneficiat NICIODATA de o curăţare a strazii. Anul acesta, nici macar strada Maramures nu afost deszapezita sau curatata. Desi noi, marea majoritate a cetatenilor de pe str. Marasesti, ne-au curatat trotuarele, nu au putut scoate masinile sa circulam in toata saptamina 6-13 ianuarie. Credeti ca cineva ne va auzi ? Se vor lua masurile necesare sa nu ne mai confruntam la viitoarele ninsori cu asemenea situatii ???

fara nume

17 Jan, 2017 13:08

Primariile sunt obligate sa mentina la un nivel bun si foarte bun traficul pe drumurile publice, indiferent ca sunt conditii de iarna (ninsoare) sau de vara (aglomeratia traficului). Acest lucru trebuie sa se faca prin orice mijloace. Intrucat Constanta este un oras destul de aglomerat, de la an la an, de tot mai multe masini, dupa 2 saptamani de la caderea primei ninsori, ar fi trebuit sa vedem masini care cara zapada din oras, nu sa o dea pe trotuar, sa faca munti de zapada si altele.

Cristina

17 Jan, 2017 06:53

Pe str. Ion Ursu nu a intervenit nicio madina de deszapezire, e dezastru, nu putem scoate masinile din parcari. Pe str. Liliacului, Km.4-5 se circula pe o singura banda, microbizele 303 si 305 derapeaza, iar in jurul scolii nr. 37 este ceva de nedescris, avand in vedere ca au inceput copiii scoala. Dezastru in toata regula!!!!!

Paul

16 Jan, 2017 17:54

Nu s-a facut mimic pantru dezapezire iar de trei sapatamani pe foarte multe strazi nu s-a ridicat gunoiul

ALEX

16 Jan, 2017 13:50

Avand in vedere ca pe strada mea inca mai e zapada si trebuie sa fac off-road cu o tentativa de masina, tentativa zic deoarece dupa dezapezirea asta gestionata perfect am ramas fara planetare, bielete, capete de bara etc... cred ca s-au descurcat de minune.. daca vrei sa schiezi in Constanta e perfect.... PATETIC !

Vlad

16 Jan, 2017 10:48

Daca in fata primariei parcarea este plina de zapada ce sa mai vorbim?

Chirilescu Mariana

16 Jan, 2017 10:44

Pe langa faptul ca am innotat in zapada o saptamana pentru ca ei au asteptat sa se topeasca singura in loc sa faca ceva, gunoiul de la ghena a fost ridicat dupa o saptamana...inchipuiti-va cat gunoi era de la 4 blocuri, focar de infectie deja...

Dinescu Marian

16 Jan, 2017 09:55

Pe Strada Ion Păun Pincio nu a fost ridicat gunoiul de când s-a așternut zăpada, iar acum este un amestec de zăpadă și gunoi.

Eu

16 Jan, 2017 07:23

Bulevardele curățate o banda si jumătate, Intersecțiile cu mormane de zăpada, străzile din cartiere necurățate!

Mihaela

16 Jan, 2017 03:30

Sunt extrem de nemultumita asupra modului cum s.a actionat pentru deszapezire. Locuiesc in Poarta 6 si zona a fost de nepatruns multe zile, dupa care a ramas de rupt masini, pentru ca prezenta volelor a fost formala. Activitatea mea si a familiei mele a avut de suferit.

Maris vox

16 Jan, 2017 02:29

Vrem sa vedem NOTA DE PLATA a acestor asa zise deszapeziri.

nerelevant

15 Jan, 2017 20:41

Pe lângă toate nefacutele, adăugați "stațiile TAXI".

nerelevant

15 Jan, 2017 20:41

Pe lângă toate nefacutele, adăugați "stațiile TAXI".

722ddd

15 Jan, 2017 20:38

Macar daca faceau ceva in jurul scolilor si gradinitelor nu numai in fata primariei de ce numai Polaris are exclusivitate sunt toti in aceasi cardasie de dinainte . Sa fie cercetate toate licitatiile si contractele iar c3i care trebuiau sa-si faca treaba si nu au facut-o sa plateasca sau sa nu fie platiti . Primarul o fi in concediu ?

George

15 Jan, 2017 20:19

In faleza nord ,in zona azilului de bătrâni a fost foarte rău,culmea e că azilul de bătrâni și în general bătrânii(pensionari)sunt fabrica de voturi a psd-ului,și cand înotam prin zăpadă sa ma duc la munca ii vedeam pe cei de la azil cum nu puteau ieși să-și cumpere ceva de la magazin,,,Haideți sa nu mai înjurăm și să spunem unde a fost mai rău,pt ca rău a fost în tot orașul,in toate cartierele,când a trebuit să votăm atunci trebuia să facem ceva...Acum este târziu!!!!😖😖😖

Iuliana

15 Jan, 2017 20:03

Buna seara.Din pacate,nu suntem deloc multumiti deoarece in cartiere nu s-a facut deloc deszapezirea.Nu putem scoate masinile de o saptamana .Cei care le-au scos au reusit sa isi distruga masinile.Poarta6

Articole asemanatoare

Licitaţie la CNAIR SA pentru achiziţia de sare pentru deszăpezire. Ce cantitate va ajunge la Constanţa (document)

19 Jul 2017 334

Comunicat de presă referitor la activitatea de deszăpezire din sezonul de iarnă 2016/2017

01 Mar 2017 1684

Utilajele au început să deszăpezească străzile din cartierele din Constanța (galerie foto)

12 Jan 2017 5515

Utilajele de deszăpezire şi de ridicat deşeurile acţionează non-stop pe străzile din Constanţa

11 Jan 2017 2974

Un constănțean, nemulțumit că nu s-a curatat și pista de biciclete de pe bulevardul Tomis (video)

11 Jan 2017 7168

S-a întrunit comandamentul de iarnă din cadrul CN APM Constanța

10 Jan 2017 1030

Deszăpezirea a ajuns aproape de final în județul Constanța

09 Jan 2017 1871

Sprijin din țară pentru deszăpezirea din județul Constanța. Vin mai multe utilaje din țară (galerie foto)

08 Jan 2017 1514

Autofreze din Neamț și Bacău deszăpezesc drumurile din județul Constanța. Interventie pe drumul spre Cernavodă (galerie foto)

08 Jan 2017 5080

Polaris acţionează cu utilajele pentru deszăpezire pe străzile din Constanţa

06 Jan 2017 1839

Câţi bani alocă CN APM SA pentru deszăpezirea căilor de circulaţie din Porturile Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

13 Dec 2016 962

Ninsoarea și viscolul se apropie de Constanța! Sunt pregătite autoritățile să intervină?

03 Dec 2016 3520

Prefectura a finalizat controlul. Doar 29 de localităţi din judeţ au încheiat contracte de deszăpezire!

30 Nov 2016 1007

Editorial Iarna şi panica autorităţilor la vederea fulgilor de nea

17 Nov 2016 1340

Cine se va ocupa de revizia şi repararea utilajelor de deszăpezire ale Regionalei CF Constanţa (document)

15 Nov 2016 1152

Acţiunea de deszăpezire a drumurilor din judeţul Constanţa, sub lupa ISU

19 Jan 2016 688

Comitet pentru Situații de Urgență, convocat în Capitală

17 Jan 2016 602

Utilajele de deszăpezire pregătite să intervină în municipiul Constanța

17 Jan 2016 906

Utilaje de deszăpezire pentru Constanța, relocate din Timișoara, Cluj și Brașov

17 Jan 2016 914

Se va ocupa de deszăpezirea A1 și A2 O firmă înființată în 2015 a câștgat pesre 5,7 milioane de lei de la CNDANR (document)

06 Jan 2016 5056

Cine face deszăpezirea în această iarnă în judeţul Constanţa?! (document)

06 Jan 2016 2529

Bursa CNADNR a contractat deszăpezirea autostrăzilor în noaptea de Revelion

05 Jan 2016 865

Niciun utilaj de deszăpezire la orizont Zapada viscolită „circulă“ nestingherită pe Autostrada A4 (video)

03 Jan 2016 1105

CN APMC va scoate din conturi jumătate de milion de lei pentru deszăpezirea porturilor Constanţa, Midia şi Mangalia (document)

13 Nov 2015 1105

Fincodrum SA se va ocupa de serviciile de deszăpezire pe A2 (document)

02 Nov 2015 1731

DRDP Constanța cumpără servicii de întreținere pe timp de iarnă a autostrăzilor A2-A4 (document)

31 Oct 2015 1138

Valoare de peste 46 de milioane de lei Licitaţii la DRDP Constanţa pentru întreţinerea pe timp de iarnă a drumurilor naţionale (documente)

20 Oct 2015 1372

Comunicat important de la CNADNR pentru toți șoferii

15 Jan 2015 746

Două firme cu situaţie financiară bună asigură serviciile de deszăpezire pentru CN APMC (document)

10 Jan 2015 1726

Cum arată Autostrada Bucureşti-Constanţa la această oră

02 Jan 2015 1409

Vine iarna, bine-mi pare că Regia dă cu sare Angajații RAJDP, plătiți la fiecare fulg depus pe carosabil

29 Dec 2014 857

Situația drumurilor în județul Constanța DRDP - „O să începem patrularea de la ora 20.00“

28 Dec 2014 1297

Autoritățile constănțene, pregătite să intervină Ministrul Gabriel Oprea - „Primăriile și consiliile județene trebuie să se mobilizeze în această noapte“

28 Dec 2014 862

PSNews.ro Sute de milioane de euro, viscolite de „băieții deștepți“ care deszăpezesc România. Cine a dat la lopată prin Constanța

28 Dec 2014 972

CNADNR a acţionat pe drumurile din 31 de judeţe din ţară, inclusiv Constanţa

27 Dec 2014 716

MAI Autoritățile locale din zonele vizate de avertizările de viscol, pregătite să intervină cu utilajele de deszăpezire

26 Dec 2014 1152

Drumul curat, cu cheltuială se ține DRDP Constanța plătește peste 5 milioane de lei pentru închirierea utilajelor de deszăpezire (document)

20 Dec 2014 998

Azi are loc licitaţia privind deszăpezirea judeţului Constanţa (document)

11 Dec 2014 1239

Utilajele Direcţiei de Drumuri Constanţa se luptă cu poleiul în sud-estul ţării

07 Dec 2014 1125

Utilajele de deszăpezire ale DRDP Constanţa acţionează în şase sudeţe din sud-est

04 Dec 2014 885

Iarna caldă, sărăcia... Regiei de Drumuri constănţene După munca depusă la deszăpezire, şi răsplata de la CJC (documente)

04 Dec 2014 780

CNADNR SA „Pe Lotul SDN Constanţa contractul pentru acţiunile de deszăpezire a fost semnat”

26 Nov 2014 824

RAJDP a cumpărat sare de la o firmă controlată de controversaţii oameni de afaceri Constantin Pănescu şi Pavel Zamfir (document)

26 Nov 2014 1576

Editorial Pregătiţi lopeţile!

25 Nov 2014 950

În caz de urgenţă, vor fi folosite utilaje din alte judeţe DRDP nu a semnat nici până acum contractul pentru deszăpezire în judeţul Constanţa

24 Nov 2014 1644

CNADNR “Pentru Constanţa şi Tulcea existau contracte de deszăpezire semnate, dar DRDP Constanţa a fost nevoită să le rezilieze”

22 Nov 2014 1571

Să vină zăpada! CNADNR a cumpărat sare de aproape 50 de milioane de lei pentru iarnă (document)

12 Nov 2014 1180

O societate italiană va livra autofreze pentru deszăpezire către DRDP Constanţa (document)

01 Nov 2014 1887

CNADNR plăteşte 33 milioane euro pentru utilaje de deszăpezire

31 Oct 2014 873

Cât vrea să plătească în acest sezon rece pentru deszăpeziri Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa (document)

30 Oct 2014 980