18 mai, zi de doliu pentru etnicii tătari 70 de ani de la „genocidul împotriva tătarilor crimeeni“

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la tragicele evenimente de la 18 mai 1944. Atunci, pe data de 18 mai 1944, toţi etnicii tătari din Crimeea au fost încărcaţi cu forţa în trenuri şi deportaţi la mii de kilometri depărtare. A fost momentul care a rămas în memoria tuturor drept genocidul împotriva tătarilor crimeeni. An de an, pretutindeni în lume unde trăiesc membri ai comunităţii tătare, ziua de 18 mai este zi de doliu, Ziua Surghiunului. La fel şi în România. În memoria înaintaşilor noştri dispăruţi în urma tragicelor evenimente din 18 mai 1944, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România anunţă că anul acesta va organiza o amplă manifestare cu caracter religios la care vor participa peste o mie de membri ai comunităţii.
La evenimentul organizat în colaborare cu Muftiatul Cultului Musulman din România, va participa şi muftiul Muurat Iusuf, alături de toţi membrii clerului musulman. De asemenea, au fost invitaţi Consulul General şi Viceconsulul Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalışkan şi Özgen Topçu, precum şi ataşatul religios, Aytekin Akcin.
„An de an şi noi, tătarii din România, cinstim memoria înaintaşilor noştri dispăruţi în tragicele evenimente din 1944. Ne rugăm pentru sufletul lor şi avem convingerea că, în virtutea respectării drepturilor omului, astfel de episoade din existenţa noastră nu se vor mai repeta. Allah rahmet eylesin!”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 948

Judecătoria Constanța, verdict în procesul unui deputat din Constanța (MINUTA)

16 Feb 2024 877

Deputat de Constanța, cu verdict în așteptare la Judecătorie

22 Jan 2024 662

Judecătoria Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul deschis de Autoritatea Națională pentru Cetățeni unui deputat din Constanța

02 Jan 2024 827

Deputat din Constanța, dat în judecată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie! Instanța a rămas în pronunțare

05 Dec 2023 1319

#Dobrogea145 Amet Varol, deputat UDTTMR, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1206

Știri Constanța azi UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei (GALERIE FOTO +VIDEO)

09 Sep 2023 1267

UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei din Constanța

08 Sep 2023 817

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, la final (GALERIE FOTO)

04 Sep 2023 983

Gala Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Sep 2023 1931

Știri Constanța azi Paradă a UDTTMR cu prilejul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (FOTO)

02 Sep 2023 2092

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR

02 Sep 2023 633

UDTTMR anunță deschiderea Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar printr-o conferință de presă (FOTO)

01 Sep 2023 1512

Constanța UDTTMR organizează a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar

31 Aug 2023 864

Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, și deputatul UDTTMR, Varol Amet s-au întâlnit cu cu noul secretar de stat pentru Culte

27 Jun 2023 1272