A fost lansat un volum de interviuri cu Papa Francisc în 86 de țări

 
Papa Francisc a susținut într-o carte de interviuri acordate ziaristului italian Andrea Tornielli prezentată astăzi la Roma că biserica trebuie să „încălzească inima oamenilor” și trebuie să fie alături de toți, inclusiv de homosexuali, persoane divorțate sau care practică prostituția, transmite EFE.
 
Volumul este intitulat „Numele lui Dumnezeu este Milostivire. Un dialog cu Andrea Tornielli”. Ascesta este tradus în 16 limbi și a fost pus în vânzare în 86 de țări. Lucrarea este un gen de document-manifest al Anului Sfânt al Milostivirii, jubileul inaugurat de suveranul pontif la 8 decembrie 2015 și care se va încheia la 20 noiembrie 2016.
 
Convorbirile reproduse conțin întrebările scurte și simple puse de ziaristul de la „La Stampa”, specialist în probleme ale Vaticanului, și răspunsurile ample, pline de povești și amintiri din propria viață a papei Bergoglio, potrivit agerpres.ro.
 
Papa a criticat lipsa de milostivire a Bisericii care refuză să efectueze slujba de înmormântare unui nou-născut care a murit fără a fi fost fost botezat.
 
De asemenea, în viziunea lui, „persoanele nu se definesc numai prin înclinațiile lor sexuală” și nimeni nu trebuie să uite că „toți suntem creaturi iubite de Dumnezeu, beneficiari ai iubirii sale infinite”. „Eu prefer ca homosexualii să vină să se confeseze, să stea în preajma Domnului, să putem să ne rugăm împreună”, a mai spus suveranul pontif, adăugând că astfel aceste persoane pot fi sfătuite, însoțite, arătându-li-se calea cea bună, mai scrie agerpres.ro. 


Sursa foto: paroquiassesvicente.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 466

Duminică, prima zi de Paște pentru credincioșii de rit catolic

31 Mar 2024 427

Papa Francisc a declarat că are bonșită, dar și-a respectat agenda

02 Mar 2024 627

Rusia-Ucraina Papa Francisc îndeamnă la găsirea unei soluţii diplomatice la doi ani de la invazia rusă

25 Feb 2024 769

Papa Francisc despre binecuvântările cuplurilor LGBT. „Africanii sunt un caz special”

29 Jan 2024 990

Războiul în sine este o crimă împotriva umanității, afirmă Papa Francisc

14 Jan 2024 656

Noul preşedinte al Argentinei, Javier Milei, îl invită pe Papa Francisc în ţara sa natală

11 Jan 2024 801

Ucraina, Fâşia Gaza Papa Francisc respinge noţiunea de „victime colaterale” în rândul civililor

08 Jan 2024 647

Papa Francisc cere comunităţii internaţionale interzicerea maternității surogat

08 Jan 2024 826

Reacția papei Francisc față de criticile referitoare la binecuvântările pentru cuplurile de același sex

05 Jan 2024 739

Femeile şi mamele sunt necesare pentru pacea mondială, transmite papa Francisc în mesajul de Anul Nou

01 Jan 2024 796

Papa Francisc cere eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și deplânge „situația umanitară disperată” din Gaza

25 Dec 2023 740

Papa Francisc marchează împlinirea vârstei de 87 de ani

17 Dec 2023 744

Liderul AUR, George Simion s-a întâlnit cu Papa Francisc, la Vatican

17 Dec 2023 1574

Papa Francisc suferă de o formă foarte infecţioasă şi acută de bronşită

30 Nov 2023 794