Stiri calde

UPDATE! Spectacol excepțional de Ziua Marinei la Constanța! (galerie foto+video)

Cu puțin timp în urmă, a sosit pe mare zeul Neptun, personajul care a dat startul evenimentelor pe apă dedicate Zilei Marinei. 

În premieră, anul acesta, pe faleza din Constanța a avut loc primul foc de artificii pe timp de zi. 

UPDATE ora 11:29:

La acestă oră, pe mare, în dreptul Comandamentului Flotei din Constanța, se desfășoară exercițiul demonstrativ FNR 16, care cuprinde următoarele secvențe: respingerea atacului aviației inamice; căutarea și atacul submarinului inamic, în timpul căreia va fi lansată o torpilă de exercițiu de la bordul unei corvete, iar din elicopterul Puma Naval va fi lansată, în premieră, o geamandură hidroacustică pentru localizarea submarinului; respingerea desantului maritim.

UPDATE ora 11:58:

Publicul a primit o invitație la vals din partea celor trei remorchere maritime, nou intrate în serviciul Forțelor Navale Române anul acesta, după care va urma defilarea navelor și a aviație civile.

Garda de Onoare va încheia manifestările de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, iar marinarii se vor muta în Portul Tomis, unde vor organiza tradiționalele jocuri marinărești.

De la ora 20.00, pe faleza din fața Cazinoului din Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol în aer liber, până la ora 22.00, când la bordul navelor va fi aprins pavoazul electric, iar de la bordul Fregatei Mărășești va fi realizat, în premieră, un foc de artificii.

Ulterior, marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Vraja Mării-Comandamentul Flotei-Piaţa Ovidiu-Farmacia Miga-Prefectura Constanţa-Statuia Victoriei-punct terminus.

Unei turiste i s-a făcut rău la festivitatea de Ziua Marinei

Mii de persoane așteaptă, pe faleza din Constanța, începerea festivităților de Ziua Marinei (galerie foto)

UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs la festivitățile de Ziua Marinei (galerie foto)

 






















Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De Ziua Marinei Constanţa a găzduit cel mai mare spectacol naval din 2016 (galerie foto + video + document)

16 Aug 2016 2861

Unei turiste i s-a făcut rău la festivitatea de Ziua Marinei

15 Aug 2016 1096

Ambasadorul SUA asistă la Ziua Marinei de la Constanța

15 Aug 2016 983

UPDATE. Klaus Iohannis la Ziua Marinei „Marea Neagră este un punct cu greutate strategică“ (galerie foto)

15 Aug 2016 1546

UPDATE Mii de persoane așteaptă, pe faleza din Constanța, începerea festivităților de Ziua Marinei (galerie foto)

15 Aug 2016 1761

Niciun loc liber pe litoral! Peste 200.000 de turiști se află în minivacanța de Sfânta Maria la malul mării

15 Aug 2016 1089

Ziua Marinei-program complet Salve de tun, dansul remorcherelor, zeul Neptun, sirene, demonstrații militare, retragere cu torțe

15 Aug 2016 2447

Sute de polițiști supraveghează atent distracția de pe litoral în minivacanța de Sfânta Maria

14 Aug 2016 1341

Ziua Marinei Române Ceremonial dedicat eroilor marinari, la Tulcea

14 Aug 2016 1050

Ziua Marinei Române Mâine are loc la Constanța cel mai amplu spectacol naval al anului! Vezi aici programul!

14 Aug 2016 3937

Programul evenimentelor de astăzi dedicate Zilei Marinei Române

14 Aug 2016 3489

Programul de Ziua Marinei conţine exerciţii militare, spectacole şi plimbări cu torţe

12 Aug 2016 948

Restricţii în traficul constănţean de Ziua Marinei

12 Aug 2016 2081

Președintele Klaus Iohannis vine la Constanța pentru Ziua Marinei

12 Aug 2016 833

Ziua Marinei 2016. Muzica Militară a Forțelor Navale. Ei ne încântă urechile și ochii. Știți numele celor din fanfara marinei?

08 Aug 2016 3198

Ce variante de cazare există pentru Spellground Festival 2016

21 Jul 2016 909

Muzeul Marinei Române se înscrie în programul național și internațional - Noaptea Muzeelor

18 May 2016 805

Aceștia sunt cu elevii premiaţi la concursul de matematică „Viceamiral Vasile Urseanu”

04 Apr 2016 1124

Muzeul Marinei Române din Constanța a fost reacreditat

04 Mar 2016 958