UPDATE 2 Doliu uriaș în muzica mondială. A murit Prince! (video)

Celebrul cântăreţ Prince s-a stins din viaţă, potrivit unor surse citate de site-ul american TMZ. Autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată. Potrivit sursei citate, autorităţile cercetează cauzele decesului celebrului cântăreţ american.

Celebrul interpret avea doar 57 de ani. 

UPDATE 2
 
„Confirm, cu profund regret, că legendarul interpret Prince Roger Nelson a murit la reședința sa din Paisley Park în această dimineață”, a afirmat reprezentanta sa, Yvette Noel-Schure.

Potrivit primelor informaţii, Prince ar fi murit din cauza unei răceli. În această săptămână, cântărețul a fost tratat pentru gripă, după ce avionul său a aterizat de urgență în Illinois, scrie Huffington Post. După aterizarea de urgență, Prince a fost dus la spital și externat trei ore mai târziu.

UPDATE 1

Purtătorul de cuvânt al cânteruţului a confirmat decesul pentru Associated Press.


Prince s-a născut în Minneapolis, Minnesota, într-o familie modestă. La vârsta de 19 ani, a pierdut un contract cu cei de la CBS, pentru că dorea ca doar el să-şi producă piesele. Pe albumul său de debut a cântat la toate instrumentele. Ştia să cânte la chitară, chitară bas, pian, clape, sintetizator, clavinet, baterie, percuţie, saxofon.


A fost nominalizat de 33 de ori la Premiile Grammy, iar de şapte ori a fost câştigător. Albumele „1999” şi „Purple Rain” au fost premiate cu Grammy Hall of Fame Award.   



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 în Haiti

14 Aug 2021 2602

Actorul Paul Ritter din seria „Harry Potter" și „Cernobîl” a murit la 54 de ani!

06 Apr 2021 2907

Friedrich Wilhelm Von Hessen - Moartea unui prinț german în Dobrogea Primului Război Mondial (I)

13 Jul 2020 3167

Fostul Principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a anunțat că așteaptă primul copil cu soția sa, Alina-Maria Binder

01 Jun 2020 2143

Astrocafe.roOracolscop 25 iunie - 1 iulie 2018

27 Jun 2018 1464

Dobrogea - File de istorie 14 noiembrie 2017 - Ziua Dobrogei (galerie foto)

16 Nov 2017 8679

A marcat şi nigerianul Sunday Prince Condusă de Portul Constanţa cu 3-0 în minutul 79, Farul Tuzla s-a impus cu 4-3!

15 May 2017 4527

Doi nigerieni, Sunday Prince şi Dikeme Ditini, joacă fotbal la Farul Tuzla (galerie foto)

12 May 2017 5374

Se împlineşte un an de la moartea lui Prince

21 Apr 2017 2286

Peste o sută de bilete au fost deja vândute Richard Clayderman, pentru prima dată la Constanța! Un vis devenit realitate după... zece ani

13 Jan 2017 3148

În 2017, de Ziua Femeii, Richard Clayderman va susţine un concert la Constanţa

29 Dec 2016 3943

Jennifer Lopez – Play (video)

08 Oct 2016 4104

Zeci de instituţii de învăţământ, evacuate în urma primirii unei ameninţări anonime

21 Sep 2016 2246

Ştiaţi că...? Prince, plecat prea curând dintre noi, ar fi împlinit azi 58 de ani (video)

07 Jun 2016 2421

Prince a murit din cauza unei supradoze

02 Jun 2016 1573