UPDATE Accident cumplit pe DN2. S-a activat planul roșu. Intervine elicopterul SMURD. Mai multe persoane încarcerate

În urmă cu puțin timp, un grav accident rutier a avut loc pe DN2, între Urziceni și Coșereni. Șase mașini au fost implicate în coliziune printre care o dubă. Mai multe persoane au rămas încarcerate. Medicii acordă primul ajutor celor 15 răniți.

ISU Ialomița a activat planul roșu de intervenţie, iar la faţa locului au fost alertate două echipaje de descarcarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanta SMURD, o autospecială pentru victime multiple și patru echipaje medicale SAJ. De asemenea, s-a solicitat si un elicopter SMURD la fața locului.

Cinci persoane au fost transportate la spitalul din Urziceni.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza accident rutier circulaţia pe DN2 (E85) Bucureşti – Buzău este oprită pe ambele sensuri între localităţile ialomiţene Coşereni şi Urziceni.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

UPDATE: O persoană a murit în urma accidentului produs astăzi în județul Ialomița.

"Dacă sunt cazuri critice, elicopterul şi maşinile de terapie intensivă o să le transporte spre Bucureşti, evităm să-i trimitem prima dată la Slobozia, apoi readuşi", a precizat Raed Arafat pentru România TV.

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.