Accident de muncă în curtea Mobitom SA. Un om a căzut de la înălţime

În data de 25 ianuarie, ora 08.45 la SC Mobitom SA a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacităţii de muncă a unui lucrător.
 
Potrivit ITM Constanţa, Draghici Costache, în timpul tăierii cu autogenul a unei şine de fier, lucrătorul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe schela pe care se afla, de la o înălţime de circa 1,5 metri. Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de catre SC MOBITOM SA, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare şi avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa.
 
Despre Mobitom SA
 
Firma Mobitom SA a fost implicată în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri şi a câştigat în 2008 şi în 2009, numai de la Primăria Constanţa, licitaţii în valoare de aproape 2.300.000 de lei, fără TVA. Asta ca să nu mai punem la socoteală numeroasele contracte cu CJC-ul condus de Nicuşor Constantinescu, dar şi cu instituţiile subordonate Primăriei sau Consiliului Judeţean. Nu trebuie să uităm nici faptul că în portofoliul companiei se numără proiecte precum fântânile arteziene din Constanţa, Aqua Magic, reabilitarea Delfinariului şi Spectrum Residence. Firma a fost controlată de defunctul Gheorghe Oancea, care avea în portofoliul său şi afaceri precum On Plonge, Plonge Prest, Plonge, Shark şi Five-Holding.
 
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Mobitom SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Ion Roată. Capitalul social subscris, de 2.250.542,5 lei, integral vărsat, este compus din 900.217 acţiuni. Asociat persoană fizică este SC Five-Holding SA, cu 98,678% din capitalul social, şi Listă Acţionari, cu 1,322% din capitalul social. Administratorii firmei Mobitom SA, care se ocupă de fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice, sunt Valentin Boroş, David Sişu şi Valentin Ciuceanu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce se construiește Five Holding SA și Mobitom SA ridică un bloc de 15 etaje, în municipiul Constanța

08 Apr 2021 3280

Se modernizează clădirea CERONAV de pe strada Pescarilor, din Constanța

19 Oct 2020 3950

Câți bani cere înapoi municipalitatea de la asocierea Mobitom – Pomacost, pentru Parcul Arheologic. Afaceriștii susțin că acțiunea e tardivă

07 Aug 2020 2811

Complexul Brick din Constanţa, ipotecat la bancă. Acţionarii Mobitom SA au decis contractarea unui credit bancar. Ce vor să facă cu banii?

23 Apr 2020 5356

Mobitom SA, alte milioane de lei de la Primăria Constanţa pentru reamenajarea locurilor de joacă

03 Mar 2020 3275

Mobitom SA, firmă deţinută de Five-Holding SA, contract de peste 9 milioane de lei de la Primăria Constanţa!

19 Feb 2020 3064

Five-Holding și Mobitom investesc într-un imobil de 15 etaje în zona lacului Siutghiol

08 Feb 2020 4818

Imobile situate pe strada Ion Roată din municipiul Constanţa, desfiinţate de Mobitom şi Five-Holding. Primăria şi-a dat acordul

18 Jan 2020 2550

Constanța S-a deschis circulația pe ambele sensuri ale Podului Cumpenei (foto+video)

30 Oct 2019 7209

Administratorul Ciuceanu, maestru de ceremonii. Vânzări-cumpărări de acţiuni între acţionarii firmelor Mobitom şi Five-Holding

08 Oct 2019 2558

Pasajul Cumpenei. Ultima sută de metri până la finalizarea lucrărilor. Ce mai este de făcut (galerie foto)

03 Sep 2019 2435

Primăria Constanţa a dat în judecată Mobitom SA

05 Mar 2019 3407

Retrospectivă 2018 Contracte de milioane de lei, semnate între diverse instituţii publice şi firme din ţară şi din străinătate. Care sunt afacerile anului

12 Jan 2019 3242

ITM Constanța, despre accidentul de muncă, petrecut, săptămâna trecută, la Mobitom SA

11 Nov 2018 1983

Ce vor găsi mămicile şi copiii A început reamenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanţa

13 Oct 2018 2911