UPDATE. Accident rutier grav la ieşire din Medgidia către Cuza Vodă, în acelaşi loc în care au murit săptămâna trecută trei persoane. Patru victime au ajuns la spital (galerie foto+video)

Un grav accident rutier a avut loc în această după amiază la ieşire din Medgidia către Cuza Vodă. Potrivit ISU Dobrogea, din primele informaţii o persoană ar fi încarcerată. 

Spre locul accidentului se îndreaptă o autospecială de stingere cu modul de Descarcerare de la Staţia Medgidia. 

Reamintim că în aceeaşi zonă săptămâna trecută a avut loc un grav accident rutier soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea mai multor persoane. 

UPDATE. ora 16.08

În accident au fost rănite patru persoane, acestea fiind conştiente,colaborante, diagnosticate cu traumatism cranio cerebral. Victimele au fost transportate la spital. 

UPDATE. ora 16.05

În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în judeţul Tulcea şi unul în Bucureşti. 

UPDATE: ora 16.00

La accidentul de la ieșirea din Medgidia cauza probabilă a coliziunii dintre cele două autoturisme ar fi neacordarea de prioritate a celui care circula spre București. Potrivit IPJ Constanţa, sunt doua persoane rănite ușor din autoturismul care circula spre Constanța și una din auto care nu ar fi acordat prioritate

UPDATE. ora 15.50


Sunt 4 victime rănite în accident. Nu a fost nevoie de Descarcerare. ATPVM le va transporta la.spital. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 537

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 395

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 532

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1233

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 467

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 367

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 240

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 229

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 223

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 513

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1848

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 303

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 241

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 381

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 56 A

15 Apr 2024 240