Acţiuni ale Poliţiei Române pentru siguranţa călătorilor. Două cazuri la Constanţa şi Tulcea. Ce sancţiuni au aplicat poliţiştii

Polițiștii de la transporturi au aplicat peste 260 de sancţiuni contravenţionale și au constatat 16 infracţiuni, în urma unei acțiuni pentru siguranța călătorilor, desfășurată pe parcursul unei zile, pe magistrale de cale ferată.

La data de 15 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au acţionat pe principalele magistrale de cale ferată şi secţiile de cale ferată adiacente, în trenurile de călători şi în staţiile de cale ferată din țară.

Au fost patrulate 328 de stații de cale ferată și 391 trenuri de persoane, pentru prevenirea faptelor antisociale şi depistarea celor care prin comportamentul lor pun în pericol siguranța călătorilor.

Au fost depistați 834 de călători frauduloși, valoarea taxelor și suprataxelor aplicate fiind de aproape 10.600 de lei. 

Polițiștii au identificat 20 cerșetori, 10 minori lipsiți de supraveghere, două persoane cu probleme psihice și 8 vânzători ambulanți neautorizați.                                                                                                                                  

În urma neregulilor constate, au fost aplicate 267 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 162 la Legea nr. 61/1991, 9 la Legea 12/1990 și 47 la H.G. nr. 203/1994, în valoarea totală de 160.900 de lei.

De asemenea, polițiștii au constatat 16 infracţiuni, dintre care două de natură judiciară, 8 economice şi 6 de altă natură, fiind prinse în flagrant delict 9 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.

 Două cazuri ai fost semnalate la Constanţa şi Tulcea.                                                                                                                            

Astfel, polițiștii Postului de Poliţie TF Palas – Biroul Transporturi Constanța au depistat un bărbat de 47 ani, în staţia CF Constanţa Mărfuri, care, la o trecere la nivel cu calea ferată din Constanţa, nu ar fi acţionat bariera, pentru a bloca circulația unor garnituri de tren, fapt ce a pus în pericol siguranţa circulaţiei şi a persoanelor.

Acum, bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.


Un alt bărbat, de 35 de ani, în timp ce transporta, în zona Gării Tulcea Oraș, un motor de ambarcațiune, la controlul efectuat de polițiști, a prezentat traducerea legalizată a facturii fiscale, emise de o firmă din Italia. Datele de identificare ale acesteia nu se regăsesc înscrise la Ministerul Finanțelor Publice Italia, astfel încât există suspiciuni privind autenticitatea înscrisului în cauză și proveniența motorului de ambarcațiune. 

În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cercetările fiind continuate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța CFR face curățenia de primăvară și de minivacanță

19 Apr 2024 128

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1090

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1591

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 517

CFR Călători Modificările intervenite nu afectează circulația trenurilor

17 Apr 2024 322

O nouă parcare, în curs de amenajare în zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 554

Licitații Constanța Lenox Prod SRL, furnizorul de bocanci de protecție la SNTFC „CFR Călători“ SA

16 Apr 2024 500

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 562

Anunţ Termoficare Constanța privind finalizarea lucrărilor la niște avarii

16 Apr 2024 470

Știri Constanța CT BUS. Linia 100M își reia activitatea! Iată de când

16 Apr 2024 489

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 640

Constanța Se montează gardul ce împrejmuiește Parcul de la Gară! Cum arată acum parcul (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2410

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 381

De 1 Mai și Paște, CFR suplimentează trenurile spre litoral

14 Apr 2024 503

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 714