Acţiuni ale poliţiştilor locali. Verificări şi sancţiuni privind respectarea normelor în construcții și afișajul stradal

În perioada 06.11.2017- 12.11.2017, Direcția Generală Poliția Locală, prin serviciile Control Disciplina în construcții și afișajul stradal, Control Protecția mediului și Inspecție Activitate comercială, a acționat pe raza municipiului Constanța în ceea ce privește respectarea normelor legale în vigoare.
 
Au fost soluționate 47 sesizări privind Disciplina în construcții și afișajul stradal, Protecția mediului și Activitate comercială.
 
Au fost încheiate 70 note de constatare și au fost emise 41 somații de prezentare documente sau de dispunere măsuri.
 
Au fost trimise 74 adrese către persoane fizice și juridice.
 
S-au făcut 12 verificări ale intervențiilor în domeniul public.
 
Au fost încheiate 44 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, Legii nr. 325 din 14 iulie 2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, OG 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, Legea 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, H.C.L. 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa, H.C.L 371/2016-Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța,.

În baza acestor acte normative au fost aplicate amenzi în valoare de 49.400 lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 522

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 501

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 794

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 985

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 731

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1060

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 612

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 621

Comprest Util SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

24 Feb 2024 675

Afișajul stradal, în atenția polițiștilor locali din Constanța! Ce nereguli au fost constatate

22 Feb 2024 616

Amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie din municipiul Constanța!

20 Feb 2024 577

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 565

Constănțeanul supărat Acuzații la adresa Primăriei - „Lucrările din Inel 2 sunt făcute pe trotuar cu tevi deja corodate“

15 Feb 2024 1298