Stiri calde

Adrian Nicolaescu știa de acum trei săptămâni că va fi noul prefect al Constanței

 
Noul prefect al Constanţei a declarat, în această seară, în urmă cu puţin timp, într-o emisiune televizată, că ştia că va fi schimbat fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Ion Constantin.
 
"Am fost convocaţi la Guvern în urmă cu trei săptămâni. Ni s-au verificat CV-urile, activitatea, experienţa", a declarat Nicolaescu.
 
Întrebat dacă este susţinut de PNL, dat fiind că există un întreg scandal pe această temă, prefectul a încercat să se abţină de la comentarii politice.
 
"Legea spune clar că funcţia de prefect trebuie ocupată de un înalt funcţionar public. Asta prevede legea. Comentarii politice mă abţin să fac. La Constanţa, s-a procedat corect. Am fost verificat, întrebat şi mi-a plăcut că se verifică competenţa celui ce urmează a fi numit. În plus, din 2006 nu am nicio susţinere politică. Suntem tehnocraţi", a arătat Adrian Nicolaescu.
 
El s-a declarat mulţumit că numirea s-a bazat doar pe linie profesională. În ceea ce priveşte priorităţile luate în calcul, Nicolaescu a spus că nu a apucat să-şi facă o listă, sau o agendă, însă cu siguranţă va avea discuţii cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate, cu ţintă spre activitatea lor curentă. Prefectul s-a declarat adeptul unui management bun în orice instituţie.
 
În ceea ce priveşte scandalul privind laptele şi brânza ce ar fi dus la îmbolnăvirea copiilor din Argeş, prefectul a spus că la nivel local le va cere directorilor DSP şi DSV să accentueze controalele tocmai pentru a le garanta oamenilor că produsele ce intră pe piaţa constănţeană sunt proprii consumului. El a amintit că în vara anului 2015 a fost responsabil pentru siguranţa alimentaţiei la Constanţa. Nicolaescu a povestit că a participat tot sezonul la controale în Comandamentul Litoral şi a reuşit să aibă o colaborare foarte bună cu cei de la DSV.
 
"Dacă își fac corect datoria serviciile atunci vom avea siguranța că vom avea pe masă produse care să nu ne afecteze sănătatea. În prima ședinţă, de săptămâna viitoare, voi avea discuţii pe această temă. Va trebui să aibă loc mai multe acțiuni cu scopul de a preveni astfel de situații, ca cea de la Argeş", spune prefectul.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezeanu, pas important pentru revenirea în Consiliul Local Constanța

12 Oct 2017 834

Prefectul Albu, desemnat vicepreşedinte al APSR - zona de S-E, pe postul rămas vacant după eliberarea din funcţie a lui Adrian Nicolaescu

09 Oct 2017 424

UPDATE. Ioan Albu este oficial prefectul judeţului Constanţa

06 Jul 2017 4607

Prefectul a emis ordine de încetare a mandatelor de aleşi locali pentru trei liberali Cine devine consilier judeţean după ce Cristy Băisan şi-a pierdut mandatul? (galerie foto)

24 Jun 2017 2916

Prefectul Nicolaescu a semnat ordinele de încetare a mandatelor de consilieri ale lui Rezeanu, Căliminte si Baisan

23 Jun 2017 2510

Prefectura Constanţa. Ceremonie de învestire în funcţie a subprefectului Dumitru Jeacă Jeacă-mandatul meu este de aplicarea legii (galerie foto)

22 Jun 2017 4009

Oficial, de la Prefectură. Ordinul nu este bătut în cuie Emil Banias nu mai este consilier judeţean

15 Jun 2017 914

A fost emis ordinul de încetare a mandatului. Emil Banias nu mai este consilier județean

14 Jun 2017 902

Prefectul va relua demersurile pentru înființarea Spitalului Regional în județul Constanța

31 May 2017 973

Vârstnicii, în atenţia Comitetului Consultativ de Dialog Civic Decizii privind acreditarea ca îngrijitor la domiciliu

30 May 2017 873

Prefectul judeţului Constanţa a semnat ordine de încetarea calităţii unor consilieri locali şi a unui primar. Cine este pe listă şi cine a sesizat

26 May 2017 1883

Liceul Teoretic „Traian“, la ceas aniversar. De patru decenii, educă oameni şi caractere (galerie foto)

16 May 2017 1547

Doar 37 de primării constănţene acordă burse şcolare elevilor

15 May 2017 805

Reprezentanţii „USS Oscar Austin“ la Constanţa, primiţi de oficialităţile locale

12 May 2017 774

Comunicat de presă Delegaţie navă USS Oscar Austin

11 May 2017 868

PMP Constanţa solicită clarificări în legătură cu alegerile din 2016

10 May 2017 1309

Alegeri parţiale în localitatea Nicolae Bălcescu Formaţiunile politice îşi desemnează candidaţii. USR nu participă la acest scrutin

04 May 2017 1770

Militarii britanici de pe nava „HMS Daring“ s-au întâlnit cu reprezentanţii administraţiei din Constanţa

27 Apr 2017 2611

Corpul de Control al ministrului de Interne, verificare la Prefectura judeţului Constanţa!

19 Apr 2017 894

Alegeri parţiale pe 11 iunie pentru alegerea primarului din Nicolae Bălcescu

13 Apr 2017 989

Un nou consul al Republicii Turcia la Constanţa Uygar Mustafa Sertel, la prima misiune în România şi în zona Balcanilor

29 Mar 2017 1802

Protocol de colaborare interinstituțională. Între cine a fost încheiat. Ce va pune CCINA Constanța la dispoziţie

24 Mar 2017 744

Reprezentanţii Finanţelor şi ai AJOFM, reuniţi în Comisia de Dialog Social. Ce s-a discutat

24 Mar 2017 734

Despre metoda „Accidentul”, la Prefectura Constanţa

24 Mar 2017 1050

O primă victorie în instanţă pentru Iusein Visel, fostul primar din Dobromir. Ce spune prefectul Adrian Nicolaescu

10 Mar 2017 1135

Ambasadorul Poloniei, la Constanţa. Oportunităţi de colaborare bilaterală economică, educaţională şi culturală

07 Mar 2017 770

Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa Vizită Ambasador al Republicii Polone în România

06 Mar 2017 674

Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa Delegaţia Militară NATO

06 Mar 2017 674

Persoanele care solicită atestarea vechimii în muncă şi lucrătorii din grupele speciale, în atenţia Comisiei de Dialog Social

04 Mar 2017 768

Din nou alegeri în judeţul Constanţa?

28 Feb 2017 925

Prefectul le cere operatorilor portuari să comunice locurile de muncă vacante din cadrul organizaţiilor lor

27 Feb 2017 682

Constituirea noului Consiliu Local Mereni, la ultimul eşec. Urmează alegeri parţiale

21 Feb 2017 710

Se întârzie constituirea noului Consiliu Local Mereni. Apelul prefectului Adrian Nicolaescu

20 Feb 2017 555

Coabitarea PSD-PMP, în aer Prefectul, dat în judecată de Consiliul Local Mereni

20 Feb 2017 1454

Primarul suspendat de la Bărăganu a atacat ordinul de încetare a mandatului

17 Feb 2017 641

Revista presei locale

11 Feb 2017 798

Comuna Bărăganu are primar interimar de la PNL

11 Feb 2017 1120

Supleanții consilierilor locali, convocaţi în Sala de Ședințe a Primăriei Mereni

10 Feb 2017 815

Prefectul a emis Ordinul prin care s-a constatat încetarea mandatului primarului comunei Bărăganu

10 Feb 2017 1138

Comuna Mereni va avea un nou consiliu local, pe 15 februarie

09 Feb 2017 1236

Prefectul a cerut Guvernului stabilirea datei alegerilor la Nicolae Bălcescu. Partidele trebuie să desemneze supleanţii în CL Mereni

01 Feb 2017 903

Comunele Dobromir şi Ciocârlia rămân fără primari

26 Jan 2017 4232

Palaz îl vrea demis. Prefectul Nicolaescu respinge acuzaţiile de „blat“ într-un proces care vizează anularea unui act de proprietate (document)

26 Jan 2017 1940

Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române, mesaj important pentru poliţiştii din Constanţa!

25 Jan 2017 1832

UPDATE 3. Țuțuianu - „Prioritate 0 - viețile omenești” Ședinţa Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a început (galerie foto+video)

16 Jan 2017 935

Exercițiu de antrenament de amploare în Constanța. Oficialii prezintă „Tomis 17” (galerie foto)

16 Jan 2017 820

UPDATE 1. Ce spune Dima, șeful DRDP Constanța Adrian Nicolaescu - „Cei de la CNADNR s-au angajat că este posibil să deschidă A2”

11 Jan 2017 2291

Partidul Mișcarea Populară cere prefectului Nicolaescu să-și dea demisia. Ce spune oficialul Guvernului?

10 Jan 2017 911

Prefectul Adrian Nicolaescu „Mâine dimineată, la ora 05.00 , A2 şi A4 vor fi redeschise total circulaţiei”

08 Jan 2017 11732

Maşinile care aşteptau de ore bune la ieşirea din staţiunea Mamaia au plecat spre Năvodari

06 Jan 2017 2027