Exclusiv Alexandru Căutiș, pe lista PSD Constanţa pentru Camera Deputaţilor „Acum câteva zile am semnat adeziunea la PSD Constanța“

Numele jurnalistului Alexandru Căutiș se va afla pe lista PSD Constanţa pentru Camera Deputaţilor.

Într-o convorbire telefonică la Realitatea TV, ziaristul a confirmat informaţia. De asemenea, a ţinut să menţioneze că PSD Constanţa nu mai poate fi asociată cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, precizând că acum are altă conducere.

UPDATE: 10 octombrie ora 9.35

„Port discuții cu PSD Constanța de aproximativ trei săptămâni - o lună. Eu nu intru ca simpatizant PSD, ca fanatic în PSD, ci pentru că îmi doresc ca partidul acesta să se schimbe. Acum câteva zile am semnat și adeziunea la PSD, pentru că era obligatorie. Omul pe care-l respect și pentru care am acceptat să fac pasul ăsta este Felix Stroe, iar relația mea cu el datează de ani de zile. Nu intru în politică pentru a mă îmbogăți, pentru că mă regăsesc în chipurile celor din PSD, ci pentru a transmite un mesaj oamenilor care cred că pot schimba ceva în țara asta să intre în aceste partide care, întâmplător, ne fac nouă viața“, a declarat, în exclusivitate pentru ZIUA de Constanța jurnalistul revistei Kamikaze, Alexandru Căutiș.


Acesta este foarte legat de județul Constanța și, în special, de municipiul Mangalia.

„Eu sunt din Mangalia, bunicul meu a luptat în război pe distrugătorul Ferdinand, și era din Constanța, unchii mei, mama sunt din Constanța, deci mă leagă multe de județul Constanța“, a menționat jurnalistul de la Kamikaze. Revenind la apropierea sa de PSD Constanța, Căutiș a recunoscut că, la Mangalia, a reușit să îl convingă pe președintele organizației județene PSD Constanța, Felix Stroe, să îl pună pe lista pentru CLM Mangalia pe Ozghiun Menabit, un cunoscut al său. „Ulterior, la sugestia acestui prieten al meu, m-am dus către domnul Stroe. (…) Eu nu văd partidele ca un grup omogen care trebuie detestat, anihilat in corpore. Fiecare partid are oameni buni și mai puțin buni. Este posibil să fie percepția ca la PSD să fie mai mulți oameni răi, cum am sugerat și eu de atâtea ori (…) Demersul meu nu este pentru câștig. Eu nu intru în politică pentru a mă îmbogăți, am familie, am tot ce îmi trebuie. Știu că mi-am asumat un risc foarte mare dar intenția mea este ca gestul meu să fie o invitație pentru alți oameni capabili să intre în partide pentru că este nevoie de ei. Aceasta este și o manieră de a-ți satisface off-ul. Dacă nu încerci, oare nu este o durere mai mare “, a afirmat Alexandru Căutiș.


Deși nu a vrut să divulge pe ce poziție se va regăsi numele său pe lista PSD Constanța pentru Camera Deputaților, Alexandru Căutiș a lăsat să se înțeleagă că va fi pe un loc eligibil astfel încât mandatul de parlamentar să-i fie asigurat.

„Eu am trăit în județul Constanța voi candida aici și voi propune trei-patru proiecte foarte concrete, pentru care mă voi bate, și atât“, a concluzionat pentru ZIUA de Constanța, jurnalistul Alexandru Căutiș, potențial deputat PSD de Constanța.

 
 
UPDATE
„Dragi prieteni de pe Facebook, aşa cum poate aţi aflat pe surse am ocazia să candidez la parlamentare la Constanţa, din partea PSD. Eu m-am dus şi am solicitat acest lucru lui Felix Stroe, nu invers. Am suficientă minte cât să fi intuit chiar de la luarea deciziei mele că prima tentaţie a celor care află această ştire este să mă ponegrească. Dar sper ca o bună parte dintre ei să aibă răbdarea, curiozitatea şi, scuzaţi, inteligenţa de a aştepta şi explicaţiile mele. Văd că sunt şocaţi mai ales unii care spun că aveau încredere în mine că sunt într-un anume fel. Încrederea, ca şi iubirea, ar trebui să se întreţină de la sine chiar în momente în care par puse în pericol, ca să fie cu adevărat demne de numele "încredere" sau "iubire". Poate că oi avea şi eu ceva de spus cu gestul meu, poate că am eu însumi mai multă încredere în mine decât aveţi voi în mine şi chiar sper să nu mă dezamăgesc. Poate că mă şi iubesc eu însumi pe mine (scuzaţi pleonasmul). Vreţi să mă îndoiesc de mine doar fiindcă voi vă îndoiţi brusc de mine? Vreţi să mă urăsc doar fiindcă voi mă urâţi brusc? Nu vă cer să mai credeţi în mine sau să mă iubiţi în continuare. Vă rog însă să mă lăsaţi să-mi dau eu mie o şansă să mai cred în mine, în cel care cred că sunt, în cel care vreau să fiu, pentru mine. Nu candidez pentru nimeni altcineva decât pentru mine. Eu cu mine mă voi lupta mai tare în noua postură decât cu oricare pesedist, penelist, pepizdamăsist. Sper să nu-mi fie silă de mine la final.
Nu mă detestaţi că mă pun la încercare astfel. Eu voi pierde mult mai mult decât voi dacă încercarea mea este un eşec“
– a fost mesajul postat aseară, de jurnalistul Alexandru Căutiș pe profilul său de Facebook.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii motivează desfiinţarea clasării în cazul lui Ioan Bobe, fostul șef al Camerei de Conturi Constanța, reprezentant al Portului Constanța la Viena

22 Jan 2024 974

Ioan Bobe, fostul șef al Camerei de Conturi Constanța, printre cei trei reprezentanți ai Portului Constanța în Budapesta, Belgrad și Viena!

19 Jan 2024 2191

UPDATE. Surse - șeful Camerei de Conturi Constanța Judecătorii retrimit la Parchet dosarul lui Ioan Bobe (MINUTĂ)

17 Jan 2024 3667

UPDATE 1. A demisionat din PSD Alexandru Căutiș nu va mai candida la alegerile parlamentare

17 Oct 2016 6770

evz.ro Dragnea alege între o rudă și un ostil. Alexandru Căutiș este înaintea „finei” lui Dragnea pe listele trimise la București de PSD Constanța

12 Oct 2016 4159

Alexandru Căutiș este reprezentantul Asociației Civice pentru Constanța la consultările cu Iohannis

05 Nov 2015 2047