Ancheta la ROMATSA Constanţa continuă

 
Corpul de Control al premierului a cerut procurorilor să efectueze o anchetă la ROMATSA Constanţa. În valul anchetei intră zeci de controlori de trafic şi personal tehnic. Ancheta cuprinde perioada 2011-2013.
 
Odată ancheta a fost demarată, la sfârşitul anului trecut, angajaţii ROMATSA Constanţa sunt chemaţi la audieri de poliţişti pentru a afla cum au folosit banii daţi de angajator pentru „destresarea“ lor.
 
Totul a început când, angajaţii ROMATSA primeau bilete pentru a-şi efectua concediile de odihnă în diverse staţiuni. Numărul de zile și cuantumul sumei sunt prevăzute prin lege și prin contractul colectiv de muncă. În cazul controlorilor de trafic aerian, perioada de vacanță suplimentară se numește concediu de recuperare psihologică iar în cazul meteorologilor, al personalului de telecomunicații și al celui tehnic, concediu de odihnă suplimentar.
 
Se pare însă că angajaţii ar fi găsit o metodă prin care să încaseze banii fără a se mai duce în staţiuni să se relaxeze, spune procurorul Sadâc Zafer. În vizor ar fi implicate şi două agenţii de turism (un soi de firme de apartamente ilegale) prin care angajaţii şi-ar fi recuperat banii plătiţi de angajator pentru relaxarea subalternilor. Se pare că ar fi vorba despre circa un milion de lei, sumă care nu este însă bătută în cuie, cum se spune.
 
Din câte se pare, situaţii similare s-ar regăsi şi la Bucureşti, angajaţii ROMATSA fiind chemaţi la audieri de la finele anului 2015.
 
Potrivit unor surse, în acest moment nici o persoană nu a fost pusă sub acuzare.



Sursa foto: adevarul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajaţi ai ROMATSA Constanţa, anchetaţi

23 Jan 2016 3126