Anunț ANAF. Noi modificări procedurale. Ce trebuie să știe persoanele impozabile

Agenția Natională de Administrare Fiscală (ANAF) actualizează, conform modificărilor Codului Fiscal din luna iulie 2017, printr-un proiect de ordin, procedurile administrative privind înregistrarea/anularea înregistrãrii în scopuri de TVA,  devenind astfel mai explicite, transparente și facile pentru contribuabili.

Potrivit comunicatului oficial, procedurile vizează persoanele impozabile care din punct de vedere fiscal se încadrează într-un anumit nivel de risc, astfel ca administrația fiscală nu va înregistră în scopuri de TVA, respectiv va anula înregistrarea în scopuri de TVA în cazul în care persoanele impozabile prezintă risc fiscal ridicat.

Mai mult, criteriile în baza cărora este evaluat riscul fiscal vor fi publice, în vederea transparentizării și aplicării unui tratament unitar
persoanelor impozabile care vor face obiectul acestor proceduri.

În plus, noile modificări procedurale vor reduce perioada de evaluare a riscului fiscal în cadrul procedurii de înregistrare/anularea a înregistrãrii în scopuri de TVA. Aceasta a fost simplificată în sensul cã, în cadrul audierii, va avea loc inclusiv etapa interviului, astfel încât persoana impozabilă va putea sã prezinte date, informații și documente relevante prin intermediul cãrora sã demonstreze cã nu se încadrează în categoria persoanelor impozabile care prezintă risc fiscal ridicat. În acest context, persoanele impozabile au posibilitatea să obținã codul de înregistrare în scopuri de TVA într-o perioadã de timp mai scurtă.   

În prezent, procedura privind înregistrarea/anularea înregistrãrii în scopuri de TVA este reglementată prin OPANAF nr. 605/2017 prin intermediul căruia au fost stabilite inclusiv criteriile pe baza cărora este evaluatã intenția și capacitatea persoanelor impozabile de a desfășura activități economice care implică operațiuni în sfera de aplicare a TVA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 482

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 816

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 518

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 538

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 831

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 717

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 635

O mică avere Vergil Chițac a învins în instanță Fiscul, la Judecătoria Constanța! Nemulțumiri. Povestea din dosar (MOTIVARE)

21 Feb 2024 1189

Magistrații Curții de Apel Constanța au amânat pronunțarea CN APM SA, la judecată cu mai multe instituții, printre care Ministerul Finanţelor Publice și ANAF

18 Feb 2024 558

Un teren agricol, deținut de Revargo Agricultură SRL, scos la mezat de ANAF Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 744

Societăți cu datorii la stat ANAF a publicat numelor datornicilor pe ultimul trimestru din 2023

05 Feb 2024 887

Grupul de Fermieri Delta Dunării Cooperativa Agricolă Băneasa rămâne fără două silozuri. Licitație la ANAF Constanța (DOCUMENT)

04 Feb 2024 741

La a doua strigare ANAF Constanța vinde bunurile firmei Raluca Patisero & Bakery (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1456

ANAFPrincipalele venituri bugetare realizate pe total şi pe bugete

30 Jan 2024 353