Apus de soare la Mahmudia. Un colț de rai în Delta Dunării. De ce trebuie să ajungi la Mahmudia (fotoreportaj)

Pentru cine nu știe comuna Mahmudia se află situată în județul Tulcea, provincia istorică Dobrogea, la numai 28 de kilometri de municipiul reședință de județ.
 
Este acel colț de rai cum îl numim noi orășenii când dăm de o oază de liniște.

Pescari și nepescari, căutători de plecat din zonele aglomerate, cu mașini, claxoane, fum de la tobele de eșapament, Mahmudia este ceea ce își doresc mulți.

Și cum spun mulți intre cei care au ajuns la Mahmudia acum este perioada perfectă.

Iar acum înseamnă oricând: iarna, primăvara, vara, toamna și tot așa.

Răsăritul și apusul soarelui aici sunt acele scene de film, cum am putea spune.
Sursele romane, bizantine și genoveze denumesc localitatea Salsovia.



În epoca otomană apare și numele de Mahmudia, păstrat de Regatul României după 1878.

În decursul perioadei otomane (1422-1878), populației băștinașe de "Dicieni" (Românii dobrogeni) i se adaugă elemente moldovene alungate din Bugeac de către Tătari, dar mai ales numeroși fugari Lipoveni persecutați de Imperiul Rus, între anii 1654 și 1796, în două mari valuri: primul după răscoala lui Bulavin, pe vremea lui Petru cel Mare, al doilea, în timpul țarinei Ecaterina a II-a (1762-1796).
 
Aceștia din urmă au fost însoțiți și de Ucraineni.


La Mahmudia trăiesc potrivit ultimelor recensăminte români (80.43%), ruși - lipoveni (14.82%), alte etnii aproape cinci la sută.
Dintre ei ortodocși sunt 83.34%, ortodocși de rit vechi 12.0%.

La recensământul din 2011, a ieșit că populația comunei Mahmudia se ridică la 2.341 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.795 de locuitori.

Mai trebuie știut că în acest colț de rai s-a născut la 23 noiembrie 1925 părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
Dumitreasa, mort în 21 noiembrie 2006, la Washington a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului.

Așa că, la Mahmudia, aveți ce vedea. Oricând.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

29 Mar 2024 606

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt puternic! Lista localităților vizate

12 Mar 2024 554

Cod Galben la Tulcea! Cât durează atenționarea meteo

12 Jan 2024 807

Licitație de peste șase milioane de euro la Tulcea SC Aquaserv SA și Coral SRL au încheiat un contract de lucrări (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1091

Cod Galben la Tulcea! Ce spun meteorologii

12 Dec 2023 859

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul rutier dintre localitățile Murighiol și Mahmudia (GALERIE FOTO)

09 Dec 2023 1462

#Dobrogea145 Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1530

Atenţionare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic care vizează judeţul Tulcea

19 Nov 2023 821

Județul Tulcea, sub cod portocaliu de vânt puternic! Cetățenii, atenționați prin RO-Alert

19 Nov 2023 784

ARBDD Proiectul Ordinului de prohibiție pe anul 2024, subiect de întâlnire la Tulcea

31 Oct 2023 1912

Incendiu violent în localitatea Mahmudia, județul Tulcea! O casă și două anexe gospodărești, mistuite de flăcări (GALERIE FOTO)

21 Oct 2023 957

Garda de Coastă Motoare de barcă, în valoare de 27.500 lei, depistate de polițiștii de frontieră

19 Oct 2023 744

Județul Tulcea Un copil de 3 ani, dispărut fără urmă dintr-un magazin. Ulterior, găsit înecat în Dunăre

14 Aug 2023 1432

Cornelia Călin – Bodea, personalitate din Cernavodă preocupată de folclor, mitologie populară și realizatoare a monografiei satului Mahmudia

18 Jul 2023 1327

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului

19 Jun 2023 994