UPDATE Arimex Comexim 2000 SRL, amendată cu 3.000 de lei de CJPC Constanţa. Iată ce spune administratorul Petre Preda

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a verificat, ieri, socieatatea care prepară şi livrează mâncare pentru pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Andrei” şi Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa. Este vorba despre Arimex Comexim 2000 SRL.
 
În urma controlului, comisarii CJPC Constanţa au identificat 106 kg gujoane de pui congelată, care erau expirate la data de 18 august anul curent, legume congelate fără date de identificare, gem fără date de identificare şi două pachete de biscuiţi din 2016, iar alte patru pachete de biscuiţi expiraţi acum câteva zile.
 
Deoarece nu se afla la faţa locului când a avut loc controlul, Petre Preda, managerul SC Arimex Comexim 2000 SRL, a primit o invitaţie de a se prezenta, azi, la CJPC, pentru clarificarea anumitor aspecte.
 
„Au fost găsite cantităţi de alimente care expiraseră acum câteva zile, deci nu de ani de zile. A fost o chestiune de neglijenţă a gestionarului. Pe data de 30 august oricum aveam inventarul, iar tot ce este depăşit ca dată urma să fie dat spre distrugere. La fluxul nostru mare se mai întâmplă şi astfeld e greşeli, dar nu este o regulă. Nu am avut niciodată probleme cu alimentele oferite pacienţilor, nu s-a înregistrat niciun incident. Salut acest control. Apreciz că autorităţile verifică profesionist. Au venit 7 comisari în control, care au stat circa patru-cinci ore să verifice fiecare pachet de zahăr, sticlă de ulei, oţet,  pliculeţele de zahăr vanilat, fiecare ou. Ce nu îmi place este că au găsit biscuiţi expiraţi, dar nu au spus ce cantitate – 2 pachete plus alte 4 pachete expirate de câteva zile. Această marfă nu ar fi intrat în circuit, nu ar fi fost servite pacienţilor, vă asigur. Cât priveşte legumele tocate, ele erau congelate de noi. La fel şi acele gujoane, erau congelate. Dar, greşeala o admit: aveau termen de expirare acum câteva zile. Magazionerul nu a verificat să le arunce imediat. Dar, repet, nu înseamnă că le-am fi folosit. Noi avem un flux foarte mare de alimente. Acele cantităţi indisponibilizate nu reprezintă ceva mare. Sunt nişte cantităţi pe care le utilizăm, spre exemplu, la o singură masă servită. Ce am greşit, da, recunoaştem, dar asta nu înseamnă că am pus în pericol vreodată sănătatea cuiva”, a explicat Petre Preda.
 


„Am discutat, azi, cu comisarii CJPC, care au recunoscut că în blocul sanitar condiţiile sanitar-igienice sunt perfecte. Însă pentru neregulile găsite, am fost amendaţi cu suma de 3.000 de lei, pe care deja am plătit-o. Nu asumăm ruşinea, şi sancţiunea. De altfel, salutăm orice control şi avem uşile deschise organelor de contrrol“, a mai spus Petre Preda.
 
Precizăm că contractul cu firma SC Arimex Comexim SRL 2000 nu mai este în vigoare. El a expirat din luna aprilie a acestui an, Spitalul Judeţean Constanţa a decis continuarea colaborării cu Arimex Comexim 2000 SRL, pentru ca pacienţii să nu rămână fără hrană. „Am semnat un act adiţional cu Spitalul Judeţean Constanţa, care va fi valabil până la organizarea unei noi proceduri de achiziţie publică“, a explicat Petre Preda.

UPDATE: Ce spune Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanta

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanţa a discutat astăzi cu reprezentanții firmei de catering care masigură hrana pacienților internați la SCJU. Astfel, în urma ședinței, s-a stabilit că pacienții SCJU nu au primit alimente din rândul celor găsite neconforme de către inspectorii CJPC. Aducem la cunoștința opiniei publice  că  făina de  grâu nu este folosită în alimentația  pacienților, biscuiții găsiți nu au fost serviți pacienților SCJU. Pentru aceștia se folosește alt tip de biscuiți. Gujoanele de pui servite pacienților erau în termen de valabilitate, deoarece au fost mai multe loturi cu termene diferite iar gemul pe care îl primesc pacienții este porționat și ambalatîn cutii.

În continuare se vor menține măsuri suplimentare de control asupra calității hranei, iar asistentele dieteticiene din cadrul spitalului vor verifica zilnic preparatele care urmează să ajungă la pacienți. (din punct de vedere al termenului de valabilitate şi  din punct de vedere organoleptic: al mirosului, gustului, aspectului). Totodată, conducerea SCJU va solicita DSP Constanța să efectueze de urgență un control în cadrul unității de catering. Echipa managerială a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă asigură că face tot ce este necesar pentru siguranța pacienților.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 837

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, mesaj de 8 martie. „Mama...Cel mai iubit cuvânt! Cea mai înaltă stare!”

05 Mar 2024 835

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 929

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 713

De Dragobete, Asociaţia „Suflete deschise” lansează un nou îndemn - Iubește pe toată lumea!

25 Feb 2024 642

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 948

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1481

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1347

Meniu de Crăciun oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

24 Dec 2023 1351

Asociaţia „Suflete deschise” colindă sufletele creştinilor, transmiţând mai departe vestea minunată adusa de îngerul Domnului. Hristos se naşte, Domnul coboară!

14 Dec 2023 1037

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1256

Sf. Apostol Andrei și 1 Decembrie Meniu de sărbătoare oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

30 Nov 2023 1454

Sfinții Mihail și Gavril Meniu special pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Nov 2023 1359

Arimex Comexim 2000 oferă un meniu special de Sfântul Dimitrie pentru pacienții din Constanța

25 Oct 2023 1443

Asociația Suflete Deschise, apel pentru toți creștinii. „Fii milos, precum Hristos!”

11 Sep 2023 1436