Armata Română va primi transportoare blindate pentru trupe 8x8 Piranha V. Contractul de achiziție, semnat la MApN

Ceremonia de semnare a acordului cadru și contractului subsecvent pentru achiziția a 227 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 PIRANHA V și a suportului logistic inițial a avut loc vineri, 12 ianuarie, în prezenţa premierului Mihai Tudose şi a viceprim-ministrului Marcel Ciolacu, la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Astfel, se materializează Acordul de cooperare semnat de Ministerul Economiei și C.N. Romarm S.A. cu producătorul General Dynamics.

Potrivit MApN, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a apreciat că astăzi ”a fost făcut un pas important pentru Forţele Terestre Române şi pentru implementarea programului asumat de către Guvern a înzestrării Armatei României” și ”s-a reușit  implicarea industriei naţionale de apărare, care trebuie stimulată prin crearea de locuri de muncă şi performanţa industriei de profil”.

Începând cu anul 2018, se va realiza gradual producția și integrarea transportorului blindat în țara noastră. MApN va fi dotat cu facilitatea de mentenanță care să asigure necesitățile de întreținere pe întreaga durată de viață a echipamentelor și vor fi puse la dispoziție simulatoare pentru instruirea în condiții optime a echipajelor ce vor deservi aceste echipamente.

Transportorul blindat PIRANHA V este cea mai avansată platformă pentru transport trupe, dotată cu sisteme moderne de protecție balistică și putere de foc, la cel mai înalt nivel de dotare existent în NATO.
 
MApN precizează că Guvernul României a adoptat, pe 29 noiembrie 2017, hotărârea prin care s-au aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape a programului esenţial de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8x8”, în vederea atribuirii unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma PIRANHA 5 şi a suportului logistic iniţial către General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH.

Transportorul blindat pentru trupe 8x8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, absolut necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forţele Terestre Române. Acest vehicul asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice.

Sursa foto: MApN

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primul convoi cu blindate franceze ajunge duminică în România. Anunțul MApN

23 Oct 2022 1041

Convoaie cu tehnică militară franceză urmează să ajungă în România

12 Oct 2022 983

Deplasări de tehnică pe cale rutieră, pe ruta București-DNCB-A2-Medgidia

01 Feb 2022 1567

Exercițiul „Green Griffin 21” Militari români, opriți de poliția rutieră germană. Care a fost motivul

13 Oct 2021 1722

In memoriam. Căzut la datorie. Au trecut 15 ani. Mitraliat în Afganistan şi înmormântat cu o zi înainte de aniversare

11 Nov 2018 5450

MApN Două transportoare blindate 8x8 Piranha 5 vor sosi în România

02 Nov 2018 1553

Trafic îngreunat pe DN39 în zona Agigea din cauza ploii torențiale. Trei transportoare blindate blocate în trafic la Eforie Nord

10 May 2018 2076

Zeci de transportoare blindate vor intra în dotarea Armatei Române. Ce s-a decis astăzi în ședința de Guvern

29 Nov 2017 1765

Compania americană General Dynamics va produce vehicule blindate pentru România

10 Oct 2017 1978

Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Cursuri de brevetare mecanici conductori pentru blindate, tancuri, transportoare amfibii blindate

17 Jun 2017 7566

Forţele Navale Române participă la BSDA Expoziție de tehnică militară de ultimă generație, la Romaero Băneasa (galerie foto)

19 May 2016 3233

Transportor blindat nou pentru armata română. Cine îl fabrică

18 May 2016 4613

400 de militari americani vor pleca în marș de la Constanța la Cincu

11 May 2015 1822