Asmahan. Google omagiază pe celebra vedetă de cinema şi spioană a serviciilor secrete britanice şi franceze (video)

Amal al-Atrash, mai bine cunoscută prin numele de scenă, Asmahan, a fost una dintre cele mai apreciate cântărețe și actrițe ale Egiptului din perioada anilor 1930-1940. Cunoscută pentru vocea ei puternică și prezența scenică dominantă, ea şi-a câștigat o mare faimă într-un moment când societatea privea cu neîncredere femeile artiste.

Succesul ei a ajutat deschide calea pentru femei artiștii care au venit după ei.
Sophie Diao a realizat acest Doodle animat prin care o onorează pe Asmahan prin care ne face ca astăzi, la 103 ani de la naşterea artistei să ne amintim de vocea ei legendară şi cariera istorică.

Potrivit unui articol din evenimentul zilei.ro, artista care cânta sub numele de scenă Asmahan, oriunde se ducea reuşea să fie...ce voia!
Şi a reuşit să fie, printre altele, vedetă egipteană de cinema, curtezană şi spioană. O femeie periculoasă, dar irezistibilă, care a existat, şi al cărui potret l-a realizat istoricul Simon Sebag Montefiore.
După cum scrie istoricul format la Cambridge, în volumul „Ierusalim. Biografia unui oraş” (volum care include, printre altele, poveşti de viaţă privată, şi biografii interesante; Editura Trei), ea era la acel moment una dintre renumitele vedete arabe ale epocii. Şi se învârtea printre aristocraţi, spioni, gangsteri, curtezane, ofiţeri şi diplomaţi din întreaga lume. După cum notează şi unii dintre biografi, „era imposibil să fii singur în budoarul ei, pentru că aveai şanse să găseşti un general sub pat, şi altul în pat”!
Cântăreaţa-spioană Asmahan provenea dintr-o familie princiară sărăcită, care fugise în 1918 în Egipt. Amal al-Altrash, născută druză în Siria, a fost „promovată” drept cântăreaţă la vârsta de 14 ani şi a înregistrat primul ei disc la 16, dobândind celebritatea la radio, şi apoi în filme. Avea un semn distinctiv: o aluniţa în bărbie (iar acest semn i-a făcut pe mulţi, de-a lungul timpului, să îi compare chipul din fotografii cu cel al lui Marilyn Monroe). În 1933, s-a măritat cu vărul ei, emirul Muntelui Druze din Siria, de care a divorţat de două ori). În mai 1941, prinţesa (sau “emira”, după cum i se mai spunea) a fost recrutată de spionajul britanic şi convinsă de francezi să se întoarcă în Damasc pentru a-i „fermeca” pe liderii sirieni ca să susţină puterile aliate. Când aliaţii au recucerit Siria şi Libanul, generalul Charles de Gaulle avea să îi adreseze personal mulţumiri. Înecată în Nil I se mai spunea şi Altrash, iar englezoaicele o numeau prinţesa Trash (”Gunoi”)... După o perioadă petrecută la Ierusalim, timp în care s-a căsătorit pentru a treia oară, cu un playboy egiptean, în 1944 a plecat în Egipt. Pentru a interpreta rolul principal din filmul „Love and Vengeance”. Fatalitate: înainte de terminarea filmului, s-a înecat în Nil, în urma unui misterios accident. Se spune că a fost pus la cale de MI6, Gestapo, regele Farouk (pe care-l refuzase) sau de rivalul ei, Umm Kulthum, strălucitul cântăreţ egiptean. Unele mărturii vorbesc despre stilul ei angelic de interpretare, îndeosebi în şlagărul “Nopţi magice la Viena”, altele despre stilul ei...de spionaj, iar „prietenii”, despre altceva, după cum subliniază şi Montefiore: „Elle était diabolique avec les hommes”...
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost şef al IPJ Constanţa s-a născut în această zi 2024, an bisect. Google are un Doodle nou. Personalități născute pe 29 februarie

29 Feb 2024 805

Google sărbătorește Ziua Națională a României cu un doodle special

01 Dec 2023 1884

Google omagiază printr-un Doodle Ziua Muncii

01 May 2022 1386

Iubirea, sărbătorită de Ziua Sfântului Valentin, şi pe Google. Un doodle special

14 Feb 2022 1694

Google aniversează astăzi 23 de ani de la înființare

27 Sep 2021 1773

Google omagiază printr-un Doodle Finala UEFA din această seară

11 Jul 2021 2058

Google omagiază pe Ludwig Guttman fondatorul Jocurilor paralimpice

03 Jul 2021 2377

Solstițiul de vară 21 iunie 2021 Ce este solstițiul de vară. Ce se întâmplă la solstițiu

21 Jun 2021 2311

Google omagiază UEFA Euro 2020

11 Jun 2021 2570

Children's Day 2021 (1 June). Google omagiază Ziua Internațională a Copilului

01 Jun 2021 2551

Ziua tatălui 2021. Father's Day 2021. Google omagiază tații

09 May 2021 4830

Geta Brătescu omagiată de Google. 95 de ani de la nașterea artistei. Google a creat un Doodle nou

04 May 2021 4040

Labour Day 2021 Google omagiază Ziua Internațională a Muncii

01 May 2021 1894

Google omagiază Ziua Pământului-2021. Google a creat un doodle special. Earth Day 2021

22 Apr 2021 2591

Google îl omagiază pe Gutenberg. A creat un Doodle special

14 Apr 2021 3476