Asociația Elevilor, îngrijorată de anumite prevederi din proiectul noii legi a educației

 
Asociația Elevilor din Constanța se declară îngrijorată de anumite prevederi din proiectul noii legi a educației. Conform acestui proiect, pentru admiterea la liceu a elevilor care au absolvit învățământul gimnazial, ar urma să se introducă, pe lângă actualul examen de evaluare națională, un examen de admitere, organizat de fiecare unitate de învățământ în parte. "Suntem de părere că această propunere ar agrava discrepanțele foarte mari între unitățile de învățământ, extrem de vizibile în prezent. De asemenea, în urma introducerii examenului de admitere, unitățile de învățământ vor avea instrumentul necesar pentru a realiza selecția elevilor, fiecare liceu selectându-și elevii pe care îî dorește. O consecință a acestei măsuri va fi faptul că elevii considerați slabi nu vor beneficia de un învățământ de calitate, astfel pastrându-se segregarea dintre liceele considerate bune și cele considerate mai puțin bune", spun reprezentanţii Asociaţiei.
            În opinia lor, dreptul la un învățământ de calitate este un drept legitim şi, în spiritul acestui drept, Asociația Elevilor din Constanța, propune introducerea admiterii la liceu pe baza criteriului teritorialității, trecerea la ciclul liceal făcându-se în mod liber, la liceul din circumscripția școlară unde elevul își are domiciliul. "Atragem atenția asupra faptului că în proiectul noii legi a educației reprezentantul elevilor își pierde dreptul de vot în Consiliul de administrația, devenind invitat permanent. Considerăm că această măsură ar fi un afront adus votului dat în primăvara acestui an de cele două Camere ale Parlamentului, care au adoptat Legea nr. 95/2015, prin care elevii își recâștigă dreptul de vot în Consiliul de administrație, drept pierdut prin Legea nr. 1/2011. În final, suntem de părere că adoptarea acestei legi trebuie să se facă doar în urma unui larg proces de consultare publică, în cadrul căruia este imperios necesar să fie consultați reprezentanții beneficiarilor primari ai actului educațional, elevii, iar această nouă lege să aducă reforme, atât de necesare mai ales în contextul în care, conform OECD, sistemul educațional din România este printre cele mai slabe din Europa. În învățământul obligatoriu selecția este inechitabilă, toți elevii având dreptul la un învățământ de calitate. De aceea, considerăm că introducerea admiterii pe baza criteriului teritorialității ar asigura respectarea dreptului la învățământ de calitate pentru toți elevii.” a declarat vicepreședintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 589

Reprezentanții Centrului militar zonal Constanța continuă activitățile de promovare în școlile din Constanța (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 404

Universitatea Ovidius din Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a IV-a ediții a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”? (FOTO)

27 Mar 2024 419

Învățământ Constanța Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medigia, singurul reprezentant al României la competiția mondială Genius Olympiad

27 Mar 2024 636

Cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru elevi „Noi și Economia”, la Universitatea Ovidius din Constanţa

27 Mar 2024 342

Polițiștii din Sulina, județul Tulcea, în mijlocul elevilor (Galerie FOTO)

26 Mar 2024 325

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2138

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 245

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1045

Promovarea ofertei educaționale la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (FOTO)

23 Mar 2024 482

ISU Constanța Reducerea riscului. Educație în situații de urgență pentru copii și elevi (FOTO)

22 Mar 2024 336

Tulcea Pregătire pentru situații de urgență. Elevii Școlii Gimnaziale Greci participă la un exercițiu de evacuare (FOTO)

22 Mar 2024 330

Asociaţia Elevilor din Constanţa a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat. Reacția Ministrului Educației, Ligia Deca

21 Mar 2024 490

Polițiștii s-a întâlnit cu mai mulți elevi din Constanța. Iată despre ce au discutat (FOTO)

21 Mar 2024 300

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 679