Atenție șoferi! Deplasare în condiţii de ploaie şi vânt puternic

 
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, la această oră, în mai multe județe din țară traficul rutier se desfășoară în condiții de ploaie. Pentru județul Suceava, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting cu cod galben, referitoare la averse de ploaie, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice și intensificări ale vântului, valabilă până la ora 15.00.     
 
Pentru a preveni producearea accidentelor rutiere pe drumurile publice, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de şosele.
 
De asemenea, vântul afectează buna desfăşurare a traficului rutier şi sunteți atenționați cu privire la pericolul pe care acest fenomen meteorologic îl poate reprezenta pentru trafic.
 
Pentru evitarea implicării în accidente, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.
 
Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, deoarece vântul puternic îi poate rupe.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.