Augustin Lazăr, întâlnire cu delegația Parchetului Federal al Belgiei

Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut în cursul zilei de astăzi,  la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o întâlnire cu Eric Bisschop, vice – procuror federal al Regatului Belgiei și Geert Schoorens, procuror în cadrul Parchetului Federal al Regatului Belgiei.

Din partea Ministerului Public au mai participat la întâlnire Laura Oprean, prim adjunct al procurorului general și Constantin Daniel Horodniceanu, procuror șef DIICOT, Ovidiu Predescu, consilier al procurorului general, Gheorghe Cosneanu, procuror șef al Secției Parchetelor Militare, Gheorghe Bocșan, procuror în cadrul Serviciului de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe, Narcisa Kelemen, procuror în cadrul Biroului de cooperare, reprezentare și asistență judiciară internațională – DIICOT.

În cursul întrevederii au fost purtate discuții pe tema combaterii terorismului și a statutului procurorilor care anchetează cauze penale privind infracțiuni săvârșite de militari, în condițiile în care Parchetul Federal al Regatului Belgiei are în competență ancheta penală cu privire la faptele de terorism, criminalitate organizată, inclusiv transfrontalieră și infracțiuni săvârșite de militari. Totodată, în cadrul întrevederii au fost abordate aspecte concrete privind cooperarea dintre autoritățile judiciare române și belgiene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Augustin Lazăr solicită daune morale şi scuze publice Ministerului Justiţiei

23 Apr 2019 2285

Decretul privind eliberarea din funcția de procuror general al PÎCCJ a lui Augustin Lazar, semnată de președintele Iohannis

19 Apr 2019 1366

Surse. CSM a aprobat cererea de pensionare depusă de procurorul general Augustin Lazăr

18 Apr 2019 1724

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta cererea de pensionare depusă de procurorul general Augustin Lazăr

18 Apr 2019 1519

Un fost deţinut politic s-a suspendat din GDS Turcescu (PMP) - „Filipescu e un erou, e un OM de bun-simţ, o voce importantă a societăţii româneşti ante şi post '89!“

18 Apr 2019 2188

Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2018, acordat lui Augustin Lazăr. Mesajul procurorului general

16 Apr 2019 1824

Deputatul PMP, Robert Turcescu îi cere lui Lazăr să plece de la Parchetul General

06 Apr 2019 1855

Procurorul general i-a transmis ministrului Justiţiei observaţiile la propunerile de modificare a legilor Justiţiei

04 Apr 2019 1475

CNSAS a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii comuniste

04 Apr 2019 1628

Procurorul General dă în judecată Inspecția Judiciară și a cerut anchetarea Adinei Florea

03 Apr 2019 1838

Procurorul general al României „Resping categoric afirmațiile nefondate lansate în spațiul public, potrivit cărora aș fi făcut poliție politică”

02 Apr 2019 1567

Procurorul general al României cere anchetarea disciplinară a Adinei Florea. Solicitarea are legătură cu dosarul Tel Drum

27 Mar 2019 2683

Augustin Lazăr şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României

26 Mar 2019 1480

Cerere de amânare depusă în procesul procurorului general Augustin Lazăr cu Ministerul Justiției

19 Mar 2019 2059

PICCJ. Augustin Lazăr anunță că va candida pentru un nou mandat la conducerea Parchetului General

18 Mar 2019 1650