UPDATE Aurel Papari, președintele Universității Andrei Șaguna, adus la Judecătoria Constanța. Pentru un presupus șantaj de 500 de lei

În urmă cu câteva minute, Aurel Papari, președintele Universității Andrei Șaguna din Constanța a fost adus pentru audieri la Judecătoria Constanța.
Preşedintele Universităţii Andrei Şaguna din Constanţa a fost reţinut aseară de poliţiştii constănţeni în urma unui flagrant realizat la sediul unităţii de învăţământ superior. Aurel Papari este suspectat că ar fi condiționat susținerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei. 

Potrivit anchetatorilor, la data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Sectiei 3 Politie Constanța și lucrătorii Biroului investigații criminale ai Poliției municipiului Constanța au realizat un flagrant la sediul unei unități de învățământ superior din municipiul Constanța, în urma căruia l.au reținut pe P.A , în vârstă de 69 de ani, președintele respectivei instituții.

Astfel, la data de 28 iunie a.c., o femeie în vârstă de 44 de ani, din Navodari, a sesizat polițiștii de la Secția 3 politie Constanța că respectivul bărbat ii condiționează susținerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei. 

Polițiștii constănțeni l.au reținut pe bărbat pe o perioada de 24 de ore și l-au introdus în arestul IPJ Constanța, urmând ca la data de 1 iulie a.c să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. În cauză polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.                        
Ordonanța de reținere a fost emisă aseară târziu, spre miezul nopții. 

Poziţia oficială a Universităţii Andrei Şaguna referitor la acuzaţiile aduse preşedintelui Aurel Papari

Universitatea „Andrei Şaguna” (UAŞ) respinge acuzaţiile de şantaj care au fost aduse în mod public Preşedintelui, Profesor universitar dr. Aurel Papari. În fapt, a fost vorba de o provocare, ce reiese evident dintr-o simplă relatare a faptelor incriminate.

Potrivit unei practici curente a Universităţii „Andrei Şaguna”, de încurajare a absolvenţilor Facultăţii de Psihosociologie în practicarea meseriei pentru care dobândesc competenţe în timpul studiilor, acestora le sunt puse la dispoziţie, prin contracte de închiriere, spaţii adecvate în care să poată desfășura activități de consiliere. Aceste spaţii se află vizavi de sediul universităţii şi le sunt puse la dispoziţie contra unei sume modice de 100 de lei pe lună. Este evident că alternativa de a¬-şi găsi singuri spaţii pentru practicarea meseriei este mult mai costisitoare.

Una dintre absolventele care au încheiat contracte de acest fel, în acelaşi timp studentă la master la UAŞ, a văzut în această oportunitate, ce i-a fost oferită generos de universitate, un prilej de a face o speculaţie.

Astfel, a subînchiriat, în mai multe ocazii, spaţiul respectiv, unei firme, pentru cursuri (plătite) de formare, fapt ce încălca prevederile exprese ale contractului încheiat cu universitatea. De aceea, ca urmare a constatării acestor abateri, în luna mai, masteranda, recunoscând încălcarea contractului şi prejudiciul adus, a acceptat să plătească suplimentar suma de 500 lei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare de funcționare, în repetate rânduri, a spaţiului, cu încălcarea, cu bună știință a condiţiilor contractuale.


Dacă Universitatea „Andrei Şaguna” ar fi avut intenţia de a face profit de pe urma acestor spaţii, şi nu de a da o şansă absolvenţilor săi de a pătrunde pe piaţa muncii, în domeniul lor de competenţă, este evident că le-ar fi putut închiria cu sume mai mari de 100 lei pe lună.

Ajunsă la finalizarea studiilor de master, studenta a făcut cerere să susţină examenul de dizertaţie, fără să plătească suma datorată de aproape 3 luni, de 500 de lei, corespunzătoare activităţilor desfăşurate în spaţiul închiriat de la UAŞ.

Cu toate că avea cererea de susţinere a dizertaţiei avizată de secretariatul instituţiei, cerere cu care s-ar fi putut prezenta la casierie să achite taxa corespunzătoare examenului, masteranda nu a făcut acest lucru și a reclamat la poliţie că a fost condiţionată de plata celor 500 de lei din contract şi s-a prezentat la casieria universităţii plătind această sumă, pentru care i s-au eliberat documente justificative.

Ulterior, la descinderea poliţiei, s-a constatat că respectivele bancnote plătite la casierie erau marcate cu inscripţia şantaj, iar preşedintele UAŞ, Aurel Papari, care nu are, conform regulamentului instituţiei, nicio atribuţie în privinţa organizării examenelor de licenţă şi disertaţie, neputând împiedica înscrierea unui student la examenul de licență și/sau dizertație, a fost reţinut, din punctul nostru de vedere, abuziv.

"Nu înţelegem cum poate fi acuzat de şantaj şi reţinut preşedintele unei instituţii de învăţământ superior pentru plata unei sume prevăzute într-un contract şi plătită la casierie, cu eliberarea de factură şi chitanţă" - au mai transmis reprezentanţii Universităţii Andrei Şaguna. 

UPDATE ora 07.40:

Instanța a dispus, azi noapte, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia poate fi contestată.

Citeşte şi: 

UPDATE. Preşedintele Universităţii Andrei Şaguna din Constanţa, Aurel Papari, reţinut de poliţişti. Ce acuzaţii i se aduc



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea144 Prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Fundației și Universității „Andrei Șaguna“, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2022 1374

Companiile Miorița 2001 și SSI Totaldata și-au numit administratorii și cenzorii. Numitorul comun

14 Jun 2022 1168

Începe procesul lui George Daniel Papari, trimis în judecată de DNA Constanța (DOCUMENT)

06 Apr 2022 2387

Aurel Papari convoacă Adunarea Generală a Acționarilor pentru firmele pe care le administrează

31 Mar 2022 1250

George Daniel Papari, trimis în judecată de DNA Constanța. Începe procesul (DOCUMENT)

11 Jan 2022 3319

Rechizitoriu pentru Papari! (Document)

13 Jul 2021 3498

Verdict final în dosarul în care Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a dat în judecată Statul Român

16 Apr 2021 2389

După clasarea dosarului penal Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a dat în judecată Statul Român

08 Apr 2021 4822

A încetat din viață fostul președinte al Institutului Național de Statistică

07 Feb 2021 2732

Președintele Iohannis i-a retras titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989” lui Aurel Papari

01 Feb 2021 3030

#sărbătoreşteDobrogea141 Conf. univ. dr. ing. Octavian Tărăbuţă, prof. univ. dr. Aurel Papari şi prof. univ. dr. Sorin Rugină, mesaje de Ziua Dobrogei

27 Nov 2019 4597

La Universitatea „Andrei Şaguna” Academicieni români prezintă volumul omagial „Educaţia la Centenar”

11 Dec 2018 2559

Simpozion dedicat Marii Uniri, la Universitatea „Andrei Şaguna“ Ioan Scurtu - „Poate copiii copiilor noştri vor putea spune «Trăiască România mare!»“

28 Apr 2018 2808

Imagini de la eveniment Simpozion dedicat Unirii, la Universitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa (galerie foto)

27 Apr 2018 2505

Dosarul în care Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a fost trimis în judecată, se întoarce la procurori

20 Feb 2018 2947