Autoritățile locale desființează locul de joacă de pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța (galerie foto+video)

Un nou loc de joacă din Constanța va fi demolat astăzi. Este vorba despre cel situat la intersecția străzilor Tulcei cu Ștefăniță Vodă din Constanța. 

Acțiunea de astăzi vine la o zi după ce au fost dezafectate cinci locuir de koacă situate în cartierele Tomis Nord și Tomis III din Constanța. Muncitorii au demolat locuri de joacă de la Brotăcei, din zona Cireșica și din Tomis III. Topoganele și leagănele care îi puneau în pericol pe copii au fost demolate.
 
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, susţine că a dispus încă de săptămâna trecută dezafectarea locurilor de joacă din municipiu care ar fi putut afecta integritatea fizică a utilizatorilor, majoritatea copii cu vârste mici.
 
„A fost finalizată inventarierea celor 38 din cele 66 de locuri de joacă pentru care am anunţat că se va organiza licitaţie în vederea reabilitării, iar pe măsură ce inventarierea s-a încheiat, s-a demarat procesul de dezafectare a acestora“, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul Decebal Făgădău.
 
O parte dintre aceste locuri de joacă vor dispărea cu totul, pentru că terenurile pe care se află sunt în litigiu sau au fost deja revendicate şi nu mai aparţin autorităţilor locale.
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a anunţat că, în urma inventarierii locurilor de joacă, din cele 66 de locuri de joacă existente, doar 33 aparţin de municipalitate. Primăria a demarat licitaţiile pentru reabilitarea acestor locuri de joacă amplasate pe domeniul public.
 
Citește și:
 
Ce se face acolo Primăria Constanţa demontează locurile de joacă din municipiu care pun în pericol integritatea copiilor! (galerie foto)
 
Primăria Constanța a început demolarea locurilor de joacă din Constanța. Mai multe astfel de locuri au fost demolate(galerie foto+video)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cristi

26 Sep, 2017 16:03

Sa inteleg ca au fost demolate dar nu exista nici un proiect de reabilitare, nici o licitatie pornita si nici un viitor pentru acestea. Terenul de pe Stefanita Voda este sau u in litigiu? Va mai fi vreodata un loc de joaca aici? Probabil nu....

laura

26 Sep, 2017 13:21

Ce locuri de joaca vor disparea definitiv?

Articole asemanatoare

Au fost emise autorizațiile de construire Două locuri noi de joacă, amenajate în Constanța. Iată unde vor fi situate

14 Apr 2024 684

Cumpărări directe Constanța Seaside Playgrounds SRL va amenaja un loc de joacă în Parcul Terapeutic Techirghiol. Contract de peste 700.000 lei (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 461

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 582

Ședință CLM Constanța Este așteptată aprobarea devizului general actualizat pentru investiția care vizează amenajarea de noi locuri de joacă în municipiu (DOCUMENT)

24 Mar 2024 664

Adolescenți surprinși în timp ce vandalizau un loc de joacă din Constanța! (FOTO)

12 Mar 2024 595

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 610

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1449

Firme Constanța Valentin-Viorel Oiţă-Bucur, patronul Save & Self Security SRL, s-a retras din firma Loc de Joaca Ray-Tan SRL

05 Mar 2024 522

Știri Constanța Noi locuri noi de joacă moderne pentru copii din Constanța. Iată unde sunt situate

23 Feb 2024 1537

Licitații Constanța Spațiile verzi și locul de joacă aferente Grădiniței „Voinicelul” din Cernavodă vor fi reabilitate (DOCUMENT)

20 Feb 2024 558

Primăria Cernavodă caută o firmă care va moderniza spațiile verzi și locul de joacă de la Grădinița nr.4 (DOCUMENT)

19 Feb 2024 520

Loc de joacă finalizat în orașul Murfatlar din județul Constanța

04 Dec 2023 752

În Constanța Imagini incredibile surprinse cu drona, în Faleză Nord, la acoperișul prăbușit peste un loc de joacă (FOTO+VIDEO)

20 Nov 2023 1767

Știri Constanța Municipiul Constanța va mai avea încă 34 de locuri de joacă!

10 Nov 2023 825

Un copac a căzut peste un loc de joacă, în centrul Constanței (FOTO+VIDEO)

08 Oct 2023 3958