DNA face ravagii și la vârful PC. Banias, apare și el în interceptări „Păi, e supărat, pentru că... că-i prieten cu Niță”


Numele lui Mircea Banias, președintele PC Constanța, apare într-o stenogramă din data de 27 februarie anul curent, dată la care senatorul PC de Bacău și președintele executiv al PC, Vasile Nistor, a avut o discuție cu Daniel Constantin, președintele PC la nivel național.

Vasile Nistor a vorbit despre senatorul de Olt, Mihai Niță care, în iulie 2012, trecuse de la PDL la PC. Acesta voia un post de director adjunct la APIA pentru un apropiat de-al său. Vasile Nistor vorbește și despre un alt nemulțumit, senatorul de Constanța Mircea Banias, care trecuse în februarie 2012, de la PDL la PC.

Menționăm că vicepremierul și ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, dar și mai mulți parlamentari PC au fost interceptați de procurorii DNA, întrucât existau indicii că președintele executiv al PC, senatorul Vasile Nistor, încerca să dirijeze dosarul președintelui-fondator al PC, Dan Voiculescu, către un complet favorabil.

Povestea începe pe 21 octombrie 2013, atunci când DNA s-a autosesizat că apropiații lui Voiculescu încercau dirijarea procesului prin intermediul judecătorului Stan Mustață, de la Curtea de Apel București.

De precizat că discuțiile telefonice Nistor - Constantin sunt din primăvara anului 2014, imediat după ce liberalii au anunțat că vor să părăsească guvernarea. La acea vreme, parlamentarii conservatori încercau să-și impună oamenii în diverse funcții și amenințau cu demisia.


Iată interceptările din 27 februarie 2014, publicate de știripesurse.ro, care prezintă discuția dintre Vasile Nistor și Daniel Constantin, și în care apare și numele președintelui PC Constanța, Mircea Banias:

Vasile Nistor: Alo!

Daniel Constantin: Da, vă salut domn’ președinte!

Nistor: Salut! Domnu’... domn’e, Niță m-a sunat acum și a zis: „Domn’e, tu m-ai adus în partid, pe tine te sun, vreau să plec...Luni mă anunț independent. Nu se poate!”. A zis că ați numit la APIA, acolo, pe cea mai mare jigodie din oraș, toată presa este în capu’ lui. Și a zis: „Domn’e, că așa ceva...”.


Constantin: Păi, cine să numească? Cine a numit? Nistor: A numit director adjunct pe cine...cea mai mare jigodie din APIA care- i...tot felul de scandaluri, cu banii, cu primarii.

Constantin: Stați domn’e, stați domn’e un pic. Stați un pic, cum îl cheamă?

Nistor: Nu știu cum îl cheamă. Eu i-am zis: „Băi, Mihai, stai mă o secundă că nu am vorbit cu ministru’ ieri și mi-a spus că prima problemă care trebuie s-o rezolv este la tine, mă. Deci, eu i-am spus, bă, Oltu’...la, la, la Niță, avem treabă și trebuie să rezolvăm, l-a chemat pe Cristi, ăla”. Și a zis: „Nu, nu cred, vorbe, ăstea sunt povești. Am ieșit după aia și m-am dus la microfon, era Băsescu acolo și am plecat, așa ceva eu nu accept. Indiferent, și-a bătut joc de mine și eu nu accept”... Mircea Banias la fel...

Constantin: Cine și-a bătut joc de el?

Nistor: Păi, cine i-a promis! Păi s-a întâlnit cu dumneavoastră...

Constantin: Domn’e, da’ nu...cred că cineva a făcut...

Nistor: Mircea Banias...la fel, supărat: „Bă, nu se poate! Gata, nu...Că așa ceva nu se poate! Sunt numai șmecherii, numai interese personale, numa’...n-am nicio treabă cu partidu’”. Și n-am cum să-i opresc...Ăăă...și eu.

Constantin: Și ce, vor să plece? Păi, eu v-am zis că e o tentativă acolo, la...

Nistor: Nu e nicio tentativă. Vă spun eu că ăștia nu pleacă, că i-am adus eu, dar nici nu ne batem joc de ei. Păi, da’ eu cred că la urma urmei... până la urma urmei...

Constantin: Păi, Banias ce probleme are! N-a venit când a vrut la mine? Ce problemă are?

Nistor: La urma urmei, eu sunt președinte executiv și nu am pus un om în toată România. Hai să discutăm și invers. Și m-am dus și am adus nouă (parlamentari -n.r.) când a fost, a căzut guvernu’ PDL.

Constantin: Păi, domnu’ președinte, ce am discutat noi ieri?

Nistor: Că nu era, poate nici nu eram la guvernare astăzi, că m-a răscolit și pe mine treaba asta. Nu se poate, dar, chiar...chiar suntem cârpe...

Constantin: Da’ la Banias ce s-a întâmplat? Spunețimi că nu înțeleg.

Nistor: Păi, e supărat, pentru că... că-i prieten cu Niță. Să nu credeți că...care sunt veniți toți, nu vorbesc între ei.

Constantin: Aha!

Nistor: Păi! Eu vă...vă...vă rog să-i dați un telefon senatorului Niță. Să-i spuneți că eu i-am zis: „Bă, tu ești nebun? Eu am vorbit...ministru’ era să-l bată pe ăla în fața mea că nu ți-a rezolvat problema când...i-oi spune acum cred că și înnebunește că a pus un om. Poate el nici nu știe”.

Constantin: Păi, eu habar n-am.

Nistor: Făceți-vă că nu știți...faceți că nu știți: „Băi!”...iar directoru’ general acolo e liderul (directorul general de la APIA-Olt, n.r.)... „Domn’e, găsim o soluție”. I-am explicat că...soluții acum și se pot rezolva...că nu vreau, că doar începe să se miște treaba, n-o mai putem opri, vă spun.

Constantin: Da, bine. Mă ocup eu acum și vă sun înapoi.

Nistor: Dă-i telefon acum, vă rog eu frumos, acum să-i dați telefon.

Constantin: Bine. Nistor: Eu acum mă urc în mașină și plec la el.

Constantin: Da, da, da.

*****

Pe 11 martie 2014, Vasile Nistor a avut o discuție cu Daniel Constantin despre Mihai- Cristian Dănuț, senator de Brăila, care în martie 2013 a trecut de la PP-DD la PC. Acesta voia un post de subprefect.

Constantin: Da.

Nistor: Domnu’ președinte, m-a omorât ăsta de la Brăila,

Dănuț. Constantin: Așa.

Nistor: Dacă lui nu-i putem face față, el pleacă. Acuma, asta ne mai trebuie acuma...

Constantin: Eu știu foarte bine și ne simte la înghesuială. Acuma hotărâm, i-am spus, nu s-a luat nicio decizie.

Nistor: Măcar s-o amânăm după.

Constantin: Păi, eu stau, știu!

Nistor: Dacă e vreo construcție, altceva, s-o amânăm.

Constantin: Da, da, da.

Nistor: Să trecem de moment.

Constantin: Acuma hotărâm, vă sun. Într- o oră- două, vă sun și vă spun.

După câteva minute, Nistor a primit un SMS de la Constantin: „Rămâne Brăila”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parlamentarii vor excluderea de pe piaţă a IFN-urilor

04 Dec 2015 2534