UPDATE. Cernavodă. Constantin Nuţu şi Gheorghe Nuţu, arestaţi preventiv şi acuzaţi pentru proxenetism


Ca urmare a cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de proxenetism, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă i-au identificat și reținut pe N.G., în vârstă de 40 de ani și N.C., în vârstă de 38 de ani, din Cernavodă, bănuiți de comiterea faptei.
În acest sens, cei doi bărbați ar fi obţinut foloase materiale importante de pe urma practicării prostituţiei de către trei femei, pe teritoriul Elveției, Germaniei și Turciei.

Cei doi bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, fiind escortați și introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând ca la data de 03.02.107 să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

UPDATE 13.55
Potrivit IPJ Constanţa, cei doi bărbaţi au primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile şi au fost conduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. 

Şi Parchetul de pe Lângă Judecătoria Medgidia a făcut câteva precizări pe marginea acestui subiect. 

La data de 03.02.2017 Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a solicitat Judecătoriei Medgidia luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Constantin Nuţu şi Gheorghe Nuţu pentru 30 de zile, cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin (1) NCP, cu aplicare art. 35 NCP.
Din investigaţiile efectuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au determinat mai multe persoane de sex feminin să se prostitueze în  Turcia, Spania, Grecia, Germania şi Elveţia, beneficiind de sume mari de bani în urma comiterii infarcţiunii.
În data de 02.03.2017 s-a dispus reţinerea inculpaţilor Nutu Constantin şi Nuţu Gheorghe pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 alin (1) NCP, cu aplicare art. 35 NCP
Facem precizarea că luarea oricărei măsuri preventive în cursul urmăririi penale nu poate înfrânge în nicio situaţie prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii”, se arată în comunicatul Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 674

LIVE VIDEO-TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

21 Mar 2024 750

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Sunt convinsă că cel puțin femeile își vor da seama că au trecut și ele prin situații ca eroina mea“(VIDEO)

20 Mar 2024 758

Violență în familie în Medgidia, județul Constanța. Un bărbat a lovit două femei

14 Mar 2024 453

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 622

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 752

IPJ VasluiPolițist medaliat

08 Mar 2024 349

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 499

Deputata Cristina Rizea a participat dezbaterea despre femei și abuzurile sexuale din lumea sporturilor, la Bruxelles

08 Mar 2024 517

LIVE Text Teme naționale și locale, dezbătute de reprezentanții AUR Constanța (FOTO)

07 Mar 2024 651

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică?

07 Mar 2024 885

Patricia, singura femeie din cei șapte tehnicieni din cadrul Unității Speciale de Aviație de la Tulcea, omagiată în Luna Femeii

04 Mar 2024 507

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ie de Argeș”

04 Mar 2024 425

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1227

Imagini inedite Primele femei din România care au ajuns agenți de circulație (VIDEO)

02 Mar 2024 738