Bilanţ tragic Numărul românilor care au murit în cutremurul din Italia se ridică la zece

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță cu profund regret că a fost confirmat decesul altor doi români. Astfel, la acest moment, numărul cetățenilor români care și-au pierdut viața în urma cutremurului din Italia este de zece persoane.
 
„În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români declaraţi dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este, în acest moment, de 16 persoane. Verificările complexe sunt efectuate de echipele consulare mobile, atât în baza informațiilor oficiale furnizate de către autoritățile italiene, cât și a celor primite din partea familiilor celor dispăruți”, transmite MAE.
 
Echipele consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna sunt în continuare pe teren, acționează în mod coordonat și întreprind toate demersurile necesare pentru a verifica şi confirma, pe toate canalele disponibile, situația persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute. Verificările se derulează în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente.
 
Conform MAE, atât Ambasada României la Roma, cât şi Consulatul General al României la Bologna îşi desfăşoară activitatea la capacitate maximă, în vederea acordării de asistenţă consulară cetăţenilor români afectaţi de seism. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur în Italia! Oamenii au ieșit în stradă

09 Mar 2023 1550

Românii au talent Povestea cutremurătoare de viață a lui Iustin Călin. Tânărul i-a impresionat pe jurați cu o interpretare la pian a melodiei „Caruso” (VIDEO)

19 Feb 2022 3663

Cutremurul care i-a speriat, pe italieni, în această noapte. A fost la numai cinci kilometri adâncime

24 Jun 2019 2525

Cutremurul, de suprafaţă, care i-a scos din case pe italieni în acestă dimineaţă. Două victime. Unde a fost epicentrul. Replici

26 Dec 2018 3084

Cutremur puternic în Italia! Epicentrul în sudul țării. Ce magnitudine a avut seismul

16 Aug 2018 2190

Italia, zguduită astăzi de două cutremure produse în aceeași zonă

25 Apr 2018 3169

Panică în Italia. Un cutremur violent a scos oamenii din case. Ce magnitudine au avut seismul și replica ce a urmat

10 Apr 2018 4545

Italia, zguduită de un cutremur de suprafaţă. Ce magnitudine a avut. Oraşe apropiate de epicentru

04 Apr 2018 2901

A fost cutremur în Italia. La ce adâncime s-a produs și ce magnitudine a avut

19 Jan 2018 3569

Cutremur în centrul Italiei, în apropiere de Amatrice, zonă grav afectată de seismul din 2016. Ce au constatat specialiştii

04 Dec 2017 2055

Update Cutremur violent în Italia. Clădiri prăbuşite. O persoană a murit, câteva zeci rănite și altele dispărute. Un an de la cutremurul care a ras localități întregi din Italia (foto+video)

22 Aug 2017 4935

Panică. Două cutremure puternice de suprafață i-au scos pe italieni din case în zorii zilei

03 Feb 2017 3133

Panică. Trei cutremure puternice, de suprafață, au zguduit Italia într-o oră. Mai multe replici

18 Jan 2017 2435

Scurt dar puternic Un cutremur de suprafață, produs în această dimineață, i-a speriat pe italieni

02 Jan 2017 3251

Încă un cutremur în Italia. S-a simţit inclusiv la Roma

29 Nov 2016 2541