Bucureştenii pot sta liniştiţi Datoriile ELCEN la Romgaz se vor eșalona

Datoriile în valoare de 362 milioane lei pe care Electrocentrale București (ELCEN) le are la Romgaz vor fi eșalonate pe o perioadă de doi ani. Acesta este anunţul făcut de Marcel-Octavian Nicolaescu, director general ELCEN, într-o conferință de presă. El a spus că el a "informat Consiliul de Administrație că datoria de 362 milioane lei va fi eșalonată pe o perioadă de 2 ani. Avem garanția ca furnizarea gazului să fie în condiții optime. Vom semna un protocol de eșalonare a acestor datorii, până cel târziu în 10 octombrie. Vom garanta cu contracte de furnizare a energiei electrice, cu bonusuri de energie electrică și dacă este necesar cu active din patrimoniul ELCEN. Sunt demarate demersuri și se vor finaliza prin protocol".
Nicolaescu a precizat că ELCEN nu încasează valoarea mărfii pe care o vinde RADET, respectiv apă caldă și căldură: "În 2008 s-a stabilit un protocol între Varujan Vosganian, care conducea Ministerul Economiei din care făcea parte și Electrocentrale București, și Primăria Capitalei, vizavi de datoriile care erau la acel moment, respectiv 2008. Aceste datorii venind din relația comercială pe care ELCEN o avusese în anii premergători 2007-2008. S-a stabilit o datorie de 750 milioane de lei și o eșalonare pe 3 ani, eșalonare care prevedea în fiecare an câte 200 de milioane de lei. S-a plătit numai parțial în primul an și jumătate după care la momentul scadent al acestui protocol a rămas o restanță de 252 de milioane de lei".
Potrivit reprezentanților ELCEN, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) trebuie să rectifice în regim de urgență bugetul primăriei astfel încât să aloce cu titlu de subvenție pentru RADET București încă cel puțin 200 de milioane de lei, sumă ce trebuie plătită în acest an, în integralitate, către Electrocentrale București (ELCEN).
Romgaz arăta ieri, într-un comunicat remis Agerpres, că ar putea fi nevoită să sisteze livrarea gazelor naturale către Electrocentrale București, începând cu data de 16 octombrie 2015, dacă societatea comercială nu va prezenta, până la 15 octombrie, un program ferm de stingere a datoriilor restante înregistrate față de Societatea Națională de Gaze Naturale.
În cursul serii de luni, Octavian Nicolaescu a precizat că Electrocentrale București a convenit cu Romgaz să eșaloneze datoriile, astfel încât, de la 16 octombrie, bucureștenii să poată avea apă caldă și căldură în perioada iernii 2015 - 2016.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Greenpeace atacă în instanță PUZ-ul emis pentru proiectul Neptun Deep

07 Feb 2024 692

Premierul Marcel Ciolacu Cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, Neptun Deep intră în faza de dezvoltare

04 Aug 2023 634

Neptun Deep Ce răspuns au primit OMV Petrom și Romgaz de la APM Constanța?

25 Jun 2023 1665

OMV Petrom și Romgaz anunță decizia de a dezvolta Neptun Deep, din județul Constanța. Investiție de 4 miliarde de euro

21 Jun 2023 1100

Investiții Constanța Date din proiectul Neptun Deep, investiție de peste 4 miliarde de dolari. Zăcămintele Domino și Pelican Sud (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1649

Premierul a discutat cu reprezentanţii Romgaz despre punerea în producţie de noi sonde

10 Jan 2023 1136

Romgaz a finalizat cu succes tranzacția cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră

02 Aug 2022 1040

UPDATE Romgaz semnează contractul prin care va prelua participația Exxon în proiectul Neptun Deep (VIDEO)

03 May 2022 1734

Romgaz împrumută 325 de milioane de euro pentru a achiziționa acțiunile Exxon Mobil din Marea Neagră

30 Mar 2022 1384

S-a decis în ședința de Guvern Ce procent din profitul Nuclearelectrica și Romgaz va reveni statului

25 Mar 2022 1683

AGEA societății Romgaz SA, convocată în ședință. Pe ordinea de zi, contractul de vânzare-cumpărare cu ExxonMobil

23 Mar 2022 1278

Acționarii Romgaz vor analiza din nou contractul de vânzare-cumpărare a participaţiei Exxon în Neptun Deep. Când va fi luată o decizie în acest caz

23 Mar 2022 1293

Ministrul Energiei, Virgil Popescu Gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani

17 Dec 2021 1599

Acord între Romgaz SA şi ExxonMobil privind Neptun Deep. În ce constă proiectul

26 Oct 2021 2186

Proiectul de 600 de milioane de euro Romgaz - GSP Power, scos din PNRR. Ce a declarat ministrul Energiei

17 Jul 2021 3640