Bulevardul Ferdinand va fi resistematizat iar strada Ştefan cel Mare, refăcută complet

Potrivit șefei Direcției de programe și Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanța, Ani Merlă, municipiului Constanţa a depus 15 proiecte care aşteaptă finanţare din fonduri europene în cadrul Axei 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operațional Regional 2014-2020.
Marea majoritate a proiectelor vizează reabilitarea drumurilor, revitalizarea terenurilor degradate, recondiționarea clădirilor vechi, construcția și renovarea de creșe, grădinițe și licee tehnologice. „Pentru municipiul Constanța, au fost alocate 48 de milioane de euro. Cea mai mare parte va reprezenta finanțarea proiectelor pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor. Avem în plan lucrări de modernizare a bulevardelor Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie, 1 Mai, I.C. Brătianu și altele, resistematizarea bulevardului Ferdinand cu benzi dedicate transportului în comun. Vom amenaja, în zona centrală, o arie exclusiv pietonală, vor fi reabilitate toate străzile care fac legătura dintre strada Ștefan cel Mare și bulevardul Alexandru Lăpușneanu. De asemenea, vom continua reabilitarea zonei peninsulare, printr-un alt proiect, de completare, iar în apropiere de ieșirea din Constanța spre Cumpăna vom amenaja o autogară, ce va deservi mijloacele de transport în comun care circulă spre și dinspre localitățile din sudul litoralului. Autobuzele nu vor mai intra în oraș, ci se vor opri acolo, iar oamenii vor putea pleca cu mijloacele RATC”, a declarat Merlă. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

George

16 Apr, 2017 18:49

Daca se vor face cum s a facut zona peninsulara, de sar toate placile alea de la locul lor, mai bine faceti altceva cu banii. Ah, am uitat ca tot ce se reabiliteaza se strica in doi ani, imediat dupa garantie...

George

16 Apr, 2017 18:49

Daca se vor face cum s a facut zona peninsulara, de sar toate placile alea de la locul lor, mai bine faceti altceva cu banii. Ah, am uitat ca tot ce se reabiliteaza se strica in doi ani, imediat dupa garantie...

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1641

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 391

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 558

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 552

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 517

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 556

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 826

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 459

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2090

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 539

Anunț important al Primăriei Constanța! Vizate, lucrările de reabilitare din zona centrală a municipiului

29 Feb 2024 601

Comunicat de presă „PNRR - Fonduri pentru România modernă și reformată!”

28 Feb 2024 693

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 586

Acte de vandalism la Constanța! Ce sancțiuni riscă cei care distrug florile, pavelele sau stâlpișorii

22 Feb 2024 676

Licitații Constanța Primăria Ovidiu pune la bătaie peste 800.000 de euro pentru Școala Gimnazială Nr. 3, din satul Culmea (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1031