Camera Deputaților a adoptat proiectul privind concediul și indemnizațiile pentru creșterea copilului

 
Plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi, cu 263 de voturi „pentru”, proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
 
Prin acesta se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește vârsta de doi ani.
 
Potrivit unui artocol al acestui proiect de lege, cei care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap.
 
Proiectul de lege mai prevede că indemnizația lunară pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei nașterii copilului. Indemnizația minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizația pentru creșterea copilului a fost eliminat.
 
De asemenea, a fost eliminată și opțiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlinește doi ani.
 
Persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserție”, în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă garantată.
 
Prevederile acestui proiect urmează să intre în vigoare pe 1 iulie 2016.
 
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputații au decis Vehiculele lente, exceptate de la inspecția tehnică periodică, mașinile de închiriat, verificate la 6 luni!

19 Apr 2024 578

Producție de energie în largul Mării Negre Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților

09 Apr 2024 542

În atenția amatorilor Se închid sălile de păcănele din localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori

09 Apr 2024 2009

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 502

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 480

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 678

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 961

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 670

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 538

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare

20 Feb 2024 713

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 645

Modificări pentru obținerea permisului auto. Proba teoretică se poate da oriunde în țară

13 Feb 2024 640

Proiectul de lege privind producerea de conținut audio sau video fals va intra la vot în Camera Deputaților

12 Feb 2024 485

Oficial de la DIICOT despre atacul informatic de la Camera Deputaților! A fost întocmit dosar penal

30 Jan 2024 836

Atac cibernetic la Camera Deputaților!

30 Jan 2024 678