Campanie de informare ISU Dobrogea “Stop arderilor necontrolate!” (galerie foto)

Personalul de specialitate al  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa aduce în atenţia cetăţenilor faptul că focul deschis poate fi un adevărat pericol. Astfel, deoarece în această perioadă, gospodarii efectuează lucrările de curăţenie în grădini, şi se foloseşte des focul pentru arderea resturilor vegetale, militarii vor să sporească prudenţa persoanelor implicate în aceste activităţi. Dacă nu sunt luate măsurile necesare de prevenire a extinderii focului, activitatea poate duce la producere a unor incendii la vegetaţia uscată, cu posibilitate de propagare la gospodăriile cetăţeneşti şi nu numai. 
 
Militarii reamintesc cetăţenilor că utilizarea focului deschis pentru arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale este reglementată prin prevederile  Normelor generale de apărare împotriva incendiilor şi prin Ordinul comun al ministrului internelor şi reformei administrative  şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 605/579/2008. Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de ardere a miriştii, stufului, vegetaţiei uscate, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile au obligativitatea respectării prevederilor în domeniu, stipulate în actele normative mai sus menţionate, astfel:

- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
- arderea miriştii se face numai după adoptarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii;
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştii se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc;
- distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează după ce s-a obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie, respectiv informarea în prealabil a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate;
- pe teritoriul ariilor naturale protejate  utilizarea focului deschis este interzisă.


Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau de către persoana desemnată în acest sens. Excepţie de la obţinerea permisului de lucru cu foc se aplică doar în cazul arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.
 
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc de la primărie şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, respectiv amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, potrivit legislaţiei în vigoare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marți, 13 februarie 2024 „Ziua Informării Preventive”, marcată de pompierii din Constanța

12 Feb 2024 543

Constanța. Misiunile pompierilor în perioada mini-vacanței de Paște. Controale la lăcașurile de cult

26 Apr 2022 1106

ISU Dobrogea Mesaje de prevenire, transmise prin intermediul sistemelor audio

23 Oct 2020 1527

#ConstantaEsteBine Plt.adj. Cristian George Grosu, SMURD Constanța – „După această perioadă de izolare, ne vom zâmbi mai des“

16 Apr 2020 7253

Campanie de informare şi de pregătire a populației în domeniul situaţiilor de urgenţă - „Vacanță în siguranță!”

26 Jun 2019 1357

Aveți nevoie de autorizație de securitate la incendiu? Inspecția de Prevenire și-a modificat programul

08 Feb 2016 2317

DNA Cadre ale ISU Teleorman, trimise în judecată pentru abuz în serviciu

26 Jun 2015 1768

ISU Dobrogea Redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit Fundaţiei pentru SMURD

23 Apr 2015 2152

Campanie ISU Dobrogea pentru Fundaţia SMURD

19 Mar 2015 1756

ISU Dobrogea face comunicări importante cu privire la zilele de caniculă

11 Aug 2014 1730