Campionatul Naţional Universitar de Şah - faza zonală, la Universitatea „Ovidius“

La sediul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a avut loc, pe 17 noiembrie, Campionatul Naţional Universitar de Şah - faza zonală. Asociaţia Student Sport Bucureşti şi FEFS au fost organizatorii principali ai evenimentului la care au participat 6 studenţi de la Universitatea „Ovidius” şi un student de la UMC.



Clasamentul final a consfinţit victoria la puncte a unui student din Turcia, Mehmet Ferit, de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, urmat de Panainte Daniel (UMC), Ariton Raul (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei), Moroşan George (FEFS), Roşculeţ Marian (Facultatea de Litere), Petrescu Andrei (Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie) şi Ţagu Anca (Facultatea de Litere).



Atmosfera de concurs a fost extraordinară, arbitru principal fiind reprezentantul Asociaţiei Judeţene de Şah, Iordache Claudiu, iar director de concurs - conf. univ. dr. Larion Alin. Sala FEFS a devenit neîncăpătoare pentru că participanţii au fost încurajați de colegi, fani ai fenomenului sportiv, iar finalul a fost incendiar, runda a VII-a schimbând în mod neaşteptat clasamentul; o menţiune specială pentru organizatori care au transmis live rezultatele rundelor pe site-uri specializate.

Din partea FEFS au participat prof.univ.dr. Mirela Damian, decanul FEFS, secondată de lect.univ dr. Cristian Popa şi lect.univ.dr. Valentin Negrea.
Următoarea întrecere de top se va desfăşura la Sala LPS „N. Rotaru” Constanţa în data de 21 noiembrie (faza zonală) şi 23 noiembrie (faza naţională) pe centre universitare la tenis de masă.

Înscrierile se pot face online pe siteul http://www.studentsport.ro/inscriere/.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța

29 Mar 2024 85

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 492

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 547

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 614

Universitatea Ovidius din Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a IV-a ediții a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”? (FOTO)

27 Mar 2024 441

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Franceze, ES Nicolas Warnery, la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

27 Mar 2024 427

Cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru elevi „Noi și Economia”, la Universitatea Ovidius din Constanţa

27 Mar 2024 348

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1241

In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa

24 Mar 2024 515

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 786

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 429

Se împlinesc 34 de ani de la fondarea Universităţii Ovidius din Constanţa

20 Mar 2024 634

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 457

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 585