Campionul Ursoi dus iar la arestare

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis astăzi un comunicat de presă în care face cunoscute următoarele:

„La data de 16.09.2016, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ursoi Marius Iulian, cu măsura arestului preventiv, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, hărţuire, influenţarea declaraţiilor şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. 

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-au reţinut următoarele:

În perioada august-septembrie 2016, inculpatul Ursoi Marius Iulian a exercitat acte de violenţă, asupra persoanei vătămate J.A.V., lovind-o cu pumnii şi picioarele, a ameninţat-o în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediari, cu acte de violenţă pe aceeaşi persoană vătămată, a exercitat acte de constrângere a persoanei vătămate să-şi retragă plângere depusă împotriva inculpatului şi a încălcat ordinul de protecţie pe care persoana vătămată îl obţinuse împotriva sa, printr-o hotărâre judecătorească.

La data de 02.09.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, propunere ce a fost respinsă, fiind luată măsura controlului judiciar.

Printre obligaţiile impuse inculpatului Ursoi Marius Iulian era aceea de a nu se apropia de persoana vătămată J.A.V.

Pe parcursul cercetărilor, la data de 14.09.2016, inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, atât măsura de protecţie a numitei J.A.V. impusă prin ordinul de protecţie, dar şi obligaţia de a nu se apropia de persoana vătămată, aşa cum era impusă prin măsura controlului judiciar. 

 Mai mult decât atât, deşi inculpatul avea un traseu anume stabilit de a se deplasa între localitatea de domiciliu şi sediul organelor judiciare, acesta s-a abătut, cu rea-credinţă, de la traseul stabilit de organele judiciare, deplasându-se la locul de muncă al persoanei vătămate.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, se mai precizează în comunicatul Parchetului.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șapte ani de la moartea fostului campion mondial Marius Ursoi!

19 Sep 2023 3808

Șase ani de la moartea fostului campion mondial Marius Ursoi!

21 May 2022 10232

Cinci ani de la moartea fostului campion mondial Marius Ursoi (video)

20 Sep 2021 14761

„La AS Kickbox Ursoi, viitorul sună bine“ Victoria lui Costin Ghindeanu, de la gala „Urban Legend“, dedicată memoriei lui Marius Iulian Ursoi

03 Oct 2018 7195

„Va rămâne mereu în inima noastră!“ Moment de reculegere la Constanţa în memoria lui Marius Iulian Ursoi

31 May 2018 14274

Verdict final în cazul lui Ionel Ursoi şi Eugen Corneanu. Iniţial au luat cu executare

01 Feb 2018 6386

Cătălin Nagy „Comportarea luptătorilor AS Kickbox Ursoi, meritorie. Meciul lui Dănuţ Gălăţeanu, cel mai frumos“ (galerie foto)

05 Dec 2017 4573

Victoriile, dedicate memoriei lui Marius Iulian Ursoi AS Kickbox Ursoi, pe podium. Şase participanţi, şase medalii. Numai aur şi argint (galerie foto)

08 Nov 2017 4832

Se împlineşte un an de la moartea fostului campion Cătălin Nagy - „Marius Iulian Ursoi ne lipseşte enorm“ (galerie foto)

19 Sep 2017 5993

Ionel Ursoi şi Eugen Corneanu au luat cu executare. Faţă de Marius Ursoi, procesul a încetat. S-a stabilit primul termen în apel

18 Jul 2017 9627

Costin Mincu, KO spectaculos la Ploieşti Alex Filip l-a învins prin abandon pe Khaled Alkakoni în gala Kickboxing Bellicum (galerie foto)

20 Jun 2017 7748

Succesele luptătorilor Kickbox Ursoi de la Cupa Keru Kento K-1, dedicate memoriei lui Marius Iulian Ursoi (galerie foto)

04 Apr 2017 8840

Au îndoliat Constanţa. Ce a împins la sinucidere oameni de afaceri, scriitori şi sportivi cunoscuţi. Poveşti de viaţă tulburătoare. Cei mai mulţi au preferat funia (galerie foto)

16 Mar 2017 35805

În galele Colosseum de la Ploieşti şi de la Mamaia vor evolua şi luptători constănţeni

03 Feb 2017 7013

Eugen Corneanu a fost eliberat

31 Jan 2017 2831