Cazul Omnia Turism schimbă legislația în domeniu. Agențiile de turism nu vor mai putea vinde pachete turistice mai devreme de 12 luni de la data plecării

Agențiile de turism nu vor mai putea vinde pachete turistice mai devreme de 12 luni de la data plecării, iar acest lucru va fi impus printr-un amendament la OUG 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, a declarat, miercuri, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, informează Agerpres.ro
 

"O să introducem un amendament, pentru că OUG 107/1999 modificată deja este în acest moment la Camera Deputaților, astfel încât nicio agenție de turism nu va mai putea vinde pachete de servicii turistice mai devreme de un de zile. S-au vândut pachete de către Omnia Turism în martie 2017 până în noiembrie 2018. Nici nu exista nici planul de zbor al companiilor aeriene. Deci, early booking-ul și vânzarea de servicii mai devreme de 12 luni vor fi interzise. O să impunem printr-un amendament și va exista și o sancțiune, inclusiv ridicarea licenței de turism, dacă vinde cineva așa ceva", a precizat Mircea Titus Dobre într-o conferință de presă referitoare la situația Omnia Turism, în urma decesului patronului, George Negru.

 
Potrivit sursei citate, agențiile de turism vor trebui să declare o dată la trei luni mai multe lucruri legate de activitatea desfășurată, printre care numărul total al turiștilor contractați, valoarea totală pachetelor de servicii turistice vândute către turiști sau a celor reziliate.
 

"Avem pe site la consultare publică o declarație privind activitatea desfășurată de agențiilor de turism în care acestea trebuie să declare o dată la trei luni mai multe lucruri, cum ar fi: numărul total al turiștilor contractați, numărul turiștilor plecați în afara țării, valoarea totală și numărul pachetelor de servicii turistice vândute către străini, către români, dar și valoarea pachetelor reziliate sau anulate, etc. Toate aceste date vor fi asumate de către administratorii companiilor de turism", a adăugat ministrul Turismului.

 
Întrebat dacă în prezent Ministerul Turismului desfășoară controale și la alte agenții de turism în afara celui de la Omnia Turism, Dobre a precizat că nu sunt astfel de controale în desfășurare, însă a menționat că au fost retrase 88 de licențe numai în acest an.
 

"Până la data de 17.10.2017 am retras 88 de licențe în urma controalelor. Deocamdată nu avem alte controale la agențiile de turism. Toate retragerile de licențe vor fi postate pe site, pentru că avem agenții cărora li s-a ridicat licența, dar nu putem acum să generalizăm că ceea ce s-a întâmplat cu Omnia este valabil cu toți operatorii care dețin agenții de turism. Nu înseamnă să nu mai avem încredere în agențiile de turism. Nu sunt de acord cu acest lucru, dar trebuie să fim și noi mai atenți", a spus șeful de la Turism.

 
Potrivit datelor furnizate de oficialul MT, la ora actuală funcționează cu licență circa 2.061 de agenții de turism la nivelul întregii țări, iar pe partea fiscală doar ANAF le poate verifica.
 

"Partea fiscală o verifică doar ANAF, pentru că noi nu avem specialiști pe partea de fiscalitate. Doar ANAF poate verifica unde se duc banii încasați din pachetele turistice. Sunt 2.000 și ceva de agenții în România, iar ANAF nu poate acum să se ducă la toate acestea. Noi avem doar 16 oameni pe partea de control, dar vom suplimenta după ce vom face partea de descentralizare și vom mai avea încă 16 posturi, deci 32 de oameni pe control", a menționat Dobre.

 
Nu în ultimul rând, șeful de la turism a afirmat că își dorește ca fiecare pachet turistic vândut în România să fie garantat la vânzare, iar în acest sens ministerul a venit cu niște soluții, mai ales că este vorba de o piață de pachete de servicii turistice vândute în România de peste 800 de milioane de euro.
 

"Noi vorbim de o piață de pachete de servicii turistice vândute în România de peste 800 de milioane de euro, fără transport aerian. Eu nu cred că nu există în România companii de asigurări care nu vor să intre pe o astfel de piață. Eu vorbesc ca orice parchet de servicii turistice să fie garantat la vânzare și nu vorbim despre un fond de garantare. Pe mine mă interesează să fie garantat pachetul de servicii turistice la vânzare. Deocamdată nu avem acest ordin ca să facem această parte. Pe OUG 107 modificat am introdus mai multe instrumente financiare pentru garantare pachete de servicii turistice. Dacă un cetățean se duce la o agenție de turism, în afară de voucherul de cazare trebuie să i se dea și o asigurare a pachetului, dar care să includă și repatrierea, dacă mai sunt cazuri ca în situația Omnia când cazarea nu era achitată", a subliniat Dobre.

 
Ministrul a explicat că în urma discuțiilor cu reprezentanții ARB și FGCIMM, aceștia au confirmat că băncile pot oferi companiilor o scrisoare de garanție, iar statul poate da o garanție de până la 80%, astfel încât companiile să poată obține o bonitate financiară mult mai bună în fața asiguratorilor.
 

"Vrem să fie mai mult decât o garantare pentru o companie în fața asiguratorului. Deci, este vorba de o scrisoare de garanție bancară, dar și compania trebuie să pună ceva, și mai vine și statul cu o garanție de până la 80%. Acestea sunt ideile la Ministerul Turismului. Noi lucrăm la acest proiect. Nimeni nu a venit cu aceste soluții, noi le-am pus pe masă", a explicat șeful MT.

 
Ministrul de resort a precizat în conferința de presă că paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluție, în condițiile în care agenția a vândut pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru anul 2018 unui număr de 8.500 de clienți, iar pentru perioada 17 octombrie — 31 decembrie 2017 au mai fost încasați 433.000 de euro de la 202 turiști.
 
Patronul Omnia Turism, George Negru, a încetat din viață în cursul zilei de luni.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Modificări importante în Vega Turism SA, controlată de Gabriel Comănescu

25 Apr 2024 374

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 640

O agenție de turism s-a mutat la Constanța și și-a reluat activitatea după șapte ani

21 Apr 2024 411

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 543

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 345

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 931

Au început pregătirile pentru noul sezon turistic în Delta Dunării (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 371

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 351

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 449

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 556

Patru agenții de turism din județul Constanța au rămas fără licență de funcționare. Iată care sunt acestea (DOCUMENT)

10 Apr 2024 6045

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 642

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 611

Justiție Constanța Administrația Fondului Imobiliar SRL, la judecată cu o societate din Valu lui Traian

30 Mar 2024 651

Constanța Raportul de evaluare pentru diferența de preț asupra terenului deținut de Ion Dumitrache, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 719