Ce a sancțiuni a dat UEFA în urma incidentelor de la meciul România – Ungaria

Federația Română de Fotbal a fost amendată de Comisia de Disciplină, etică și control a UEFA cu suma de 32.000 de euro. Aceasta este decizia luată  de UEFA  pentru incidentele produse la meciul dintre naționalele României și Ungariei (1-1), din data de 11 octombrie. De asemenea, sectorul 122 al Arenei Naționale va fi închis la meciul cu Irlanda de Nord, anunță FRF. Procedurile disciplinare au fost deschise pe 15 octombrie, atât împotriva României, cât și a Ungariei, după incidentele provocate de fanii celor două echipe la meciul desfășurat pe 11 octombrie la București, în preliminariile EURO 2016.â

Federația maghiară a fost amendată la rândul său cu suma de 30.000 de euro și la următorul său meci oficial, cu Finlanda, pe 14 noiembrie, la Budapesta, în preliminariile EURO 2016, va trebui să închidă un sector al stadionului pe care va juca naționala ''care să aibă minimum 2.500 de locuri'', informează Agerpres.

Următorul meci al României în preliminarii va fi la București, cu Irlanda de Nord, pe 14 noiembrie, iar tricolorii riscau să îl joace fără spectatori. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Naţionala României a ratat calificarea în sferturi la Campionatul European

30 Mar 2021 2807

România întâlneşte azi Germania la Euro. Unul dintre cei trei jucători de la FC Viitorul din lotul tricolor nu poate evolua

30 Mar 2021 2842

România a învins Ungaria la Euro. Alexandru Măţan, fost la FC Viitorul, a marcat un gol

27 Mar 2021 3612

Balonul îl ascultă ca vrăjit! Andrei Ciobanu, de la FC Viitorul, eroul României din meciul cu Ţările de Jos

26 Mar 2021 5326

România, victorie dramatică cu Ungaria! Cristina Neagu, salvatoare din nou. Tricolorele s-au calificat în faza grupelor principale

06 Dec 2019 2439

România învinsă de Ungaria la polo, în preliminariile Ligii Mondiale

18 Nov 2015 1585

Naţionala României joacă astăzi cu Grecia. La ce post TV poate fi urmărit meciul

07 Sep 2015 2816

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat în grupele principale ale CE din Ungaria şi Croaţia

11 Dec 2014 2498

Preliminariile Euro 2016 România susţine, astăzi, meciul cu Finlanda

14 Oct 2014 1798

Ce așteptări are selecționerul Finlandei de la meciul cu România

12 Oct 2014 1736

S-au dat primele amenzi în urma meciului România-Ungaria

12 Oct 2014 2180

46 de persoane au fost rănite și 12 au ajuns la spital de pe Arena Națională

11 Oct 2014 1840

România - Ungaria 1-1 (1 – 0)

11 Oct 2014 2222

UPDATE - Românii domină meciul. România – Ungaria 1 – 0 (pauză) în preliminariile Euro-2016

11 Oct 2014 2742

Meniu special pentru meci România-Ungaria, pe pâine cu unsoare și ceapă

11 Oct 2014 2183